Toate definitiile

DISCREȚIÚNE s. f. v. discreție.

DISCRIMINÁ, discriminez, vb. I. Tranz. (Rar) A separa, a face deosebire, a face distincție, a distinge. – Din lat., it. discriminare, fr. discriminer.

DISCRIMINÁNT, -Ă, discriminanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Rar) Discriminatoriu. 2. S. m. Expresie matematică formată din coeficienții unei ecuații de gradul doi. – Din fr. discriminant.

DISCRIMINÁRE, discriminări, s. f. Acțiunea de a discrimina și rezultatul ei. 1. Deosebire, distingere efectuată între mai multe elemente. 2. Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate. ♦ Discriminare rasială = segregație. – După fr. discrimination, lat. discriminatio, -onis.

DISCRIMINATÓRIU, -IE, discriminatorii, adj. Care face sau creează o discriminare; discriminant. – Din lat. discriminator, -oris, fr. discriminatoire.

DISCROMATÓP, -Ă, discromatopi, -e, s. m. și f. (Med.) Suferind de discromatopsie. – Din fr. dyschromatope.

DISCROMATÓPSIC, -Ă, discromatopsici, -ce, adj. (Med.) De discromatopsie. – Din fr. dyschromatopsique.

DISCROMATOPSÍE s. f. (Med.) Incapacitate de a distinge culorile. – Din fr. dyschromatopsie.

DISCROMÍE, discromii, s. f. (Med.) Tulburare de durată în pigmentarea pielii. – Din fr. dyschromie.

DISCUÍ, discuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra pământul (pentru mărunțirea bulgărilor, afânare, distrugerea buruienilor etc.) cu ajutorul discuitorului, al plugului cu disc¹ etc. – Disc¹ + suf. -ui.

DISCUÍRE, discuiri, s. f. Acțiunea de a discui. – V. discui.

DISCUITÓR, discuitoare, s. n. Unealtă agricolă formată dintr-o grapă cu discuri¹, folosită la discuire. [Pr.: -cu-i-] – Discui + suf. -tor.

DISCULPÁ, discúlp, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) dezvinovăți. ♦ Tranz. A recunoaște că un acuzat nu este vinovat (și a-l scoate din cauză). – Din fr. disculper.

DISCULPÁRE, disculpări, s. f. Acțiunea de a (se) disculpa; dezvinovățire. – V. disculpa.

DISCÚRS, discursuri, s. n. Expunere făcută în fața unei adunări; cuvântare. ♦ (Franțuzism înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură științifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus.

DISCURSÍV, -Ă, discursivi, -e, adj. 1. Care deduce prin raționament o idee din alta, care ajunge la o concluzie trecând prin mai multe etape sau operații preliminare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăștie. 3. Care nu se supune unei continuități riguroase. – Din fr. discursif, lat. discursivus.

DISCURSIVITÁTE s. f. Caracterul discursiv (1) al unei idei, fraze, expuneri etc.: însușirea unei expuneri de a fi clară, explicită, de a se întemeia pe raționament. – Discursiv + suf. -itate.

DISCUTÁ, discút, vb. I. 1. Intranz. A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva; a conversa. 2. Tranz. A analiza, a examina o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv de muncă. – Din fr. discuter.

DISCUTÁBIL, -Ă, discutabili, -e, adj. Care poate fi discutat; neconvingător, îndoielnic. – Din fr. discutable.

DISCUTÁRE s. f. Faptul de a discuta. – V. discuta.

DISCUȚIÚNE s. f. v. discuție.

DIS-DE-DIMINEÁȚĂ adv. Foarte de dimineață; în zorii zilei. [Var.: (pop.) des-de-dimineáță, des-dimineáță adv.] – Dis- + de⁴ + dimineață.

DISEÁRĂ adv. v. deseară.

DISECÁ, diséc, vb. I. Tranz. A efectua o disecție. ♦ Fig. A analiza ceva în mod minuțios pentru a scoate în evidență caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute. – Din fr. disséquer, lat. dissecare.

DISECÁRE, disecări, s. f. Acțiunea de a diseca și rezultatul ei; disecție. – V. diseca.

DISÉCȚIE, disecții, s. f. Deschidere a unui organism, urmată de separarea și analizarea metodică a componentelor lui, prin mijloace chirurgicale; disecare. – Din fr. dissection, lat. dissectio.

DISEMINÁ, diseminez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia (în toate părțile), a (se) risipi. – Din diseminare (derivat regresiv).

DISEMINÁT, -Ă, diseminați, -te, adj. (Livr.) Răspândit; împrăștiat (în toate părțile), risipit. – V. disemina.

DISENSIÚNE, disensiuni, s. f. Neînțelegere sau ceartă cauzată de nepotrivirea de interese, de păreri etc. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dissension, lat. dissensio, -onis.

DISEPÁL, -Ă, disepali, -e, adj. (Despre caliciu) Care are două sepale; (despre flori, plante) care are caliciul format din două sepale. – Din fr. disépale.