Toate definitiile
DÂRVÁLĂ, dârvale, s. f. (Pop.) Muncă grea și istovitoare; corvoadă. ◊ Loc. adj. De dârvală = a) (despre oameni) care îndeplinește muncile fizice cele mai grele, mai neplăcute; b) (despre haine, îmbrăcăminte) care se poartă la lucru, care poate fi rupt, murdărit; c) (despre cai) prost. ◊ Expr. A rămâne de dârvală = a rămâne pe drumuri, a nu mai avea posibilități de trai. A face (pe cineva) de dârvală = a ocărî, a batjocori, a face de două parale. – Et. nec.
DÂRZ, -Ă, dârji, -ze, adj. (Despre ființe sau mănifestările lor) 1. Îndrăzneț, curajos, cutezător. ◊ Aprig, înverșunat. Luptă dârză. 2. Neînduplecat, neclintit; p. ext. îndărătnic, încăpățânat. 3. Mândru, semeț, țanțoș. [Pl. și: (m.) dârzi, (f.) dârze] – Din sl. drúzú.
DÂRZÉNIE s. f. Faptul de a fi dârz; fire sau manifestare dârză. 1. Îndrăzneală, curaj, hotărâre, cutezanță. ♦ Înverșunare. 2. Neînduplecare, perseverență; p. ext. îndărătnicie, încăpățânare. 3. Mândrie, semeție. [Var.: (reg.) dârjénie s. f.]. – Dârz + suf. -enie.
DÂRZÍE s. f. (Pop.) Dârzenie. – Dârz + suf. -ie.
DVORÍ, dvoresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi, a sluji la curtea unui domnitor sau a unui boier. – Din sl. dvoriti.
DESEÁRĂ adv. În seara zilei curente; astă-seară. ◊ În deseară = spre seară, pe înserat; (fiind vorba de poziția soarelui) aproape de asfințit. [Pr.: (reg.) desară. – Var.: diséară adv.] – De4 + seară.
DESEÁTINĂ s. f. v. desetină.
DESETÍNĂ, desetine, s. f. 1. (În sec. XV-XVIII, în Moldova) Impozit de zece la sută din produse, mai ales din recolta de la stupii de albine; zeciuială, dijmă. 2. Măsură agrară rusească, folosită odinioară și la noi, egală cu 1,09 ha. [Acc. și: desétină. – Var.: (2) deseátină s. f.] – Din bg., scr. desetina.
DEZERTÁ, dezertez, vb. I. Intranz. (Despre militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). ♦ Fig. A-și părăsi îndatoririle, obligațiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor. – Din fr. déserter.
DEZERTÁRE, dezertări, s. f. Faptul de a dezerta. – V. dezerta.
DEZERTÓR, dezertori, s. m. Militar care dezertează. – Din fr. déserteur.
DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere în care se tratează o problemă în mod științific și amănunțit. ♦ Spec. (Ieșit din uz) Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad științific. [Var.: dizertație s. f.] – Din fr. dissertation, lat. dissertatio. Cf. rus. disertațiia.
DIZERTÁȚIE s. f. v. disertație.
DISCIPLINÁ, disciplinez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) obișnui cu spiritul de disciplină, de ordine. – Din fr. discipliner.
DISCIPLINÁBIL, -Ă, disciplinabili, -e, adj. Care poate fi disciplinat. – Disciplina + suf. -bil.
DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea. ◊ Pedeapsă (sau sancțiune) disciplinară = sancțiune care se aplică unei persoane pentru încălcarea regulilor de disciplină a muncii din instituția sau organizația în care activează. Pe cale disciplinară = prin pedeapsă disciplinară. – Din fr. disciplinaire.
DISCIPLINÁRE, disciplinări, s. f. Acțiunea de a (se) disciplina. – V. disciplina.
DISCIPLINÁT, -Ă, disciplinați, -te, adj. Care se supune din proprie inițiativă disciplinei și ordinii, care manifestă spirit de disciplină. – V. disciplina. Cf. fr. discipliné.
DISCIPLÍNĂ, (2) discipline, s. f. 1. Totalitatea regulilor de comportare și de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivități. ♦ Ordine; spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă. 2. Ramură a unei științe; p. gener. Știință. – Din fr. discipline, lat. disciplina.
DOCTORÁND, -Ă, doctoranzi, -de, s. m. și f. Persoană care își pregătește lucrarea de doctorat. – Din germ. Doktorand.
DROB1, (1), drobi, s. m., (2, 3), droburi, s. n. 1. S. m. Bucată, bulgăre mai mare de sare; p. gener. bucată mare și compactă din ceva. 2. S. n. Măruntaie de miel. ◊ Mâncare preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur și puse la cuptor. 3. S. n. (Reg.) Cutia teascului de vin. – Din bg., scr. drob.
DROB2, drobi, s. m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene și cu fructele păstăi turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbuști din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau roșietice și fructe păstăi (Cytisus). ◊ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi și subțiri acoperite cu peri aspri, cu frunze păroase pe partea inferioară și cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze acoperite de peri și cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).
DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil) și care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; în sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (împreună cu zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif.
DOCTORÁT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor (2); examen final, de susținere a unei lucrări, dat pentru obținerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obținut în urma acestui examen. – Din fr. doctorat.
DÉVER s. n. sg. Volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani). ◊ (Fam.) Cu dever (mare) = (despre magazine) cu vânzare intensă, cu afluență mare de cumpărători; cu vad. – Din tc. devir.
DEVERSÁ, deversez, vb. I. Tranz. A scurge surplusul de apă dintr-un lac (de acumulare). ♦ (Tehn.) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală. – Din fr. déverser.
DEVERSÁRE, deversări, s. f. Acțiunea de a deversa. – V. deversa.
DEMAGOGÍE, demagogii, s. f. Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; purtare de demagog. – Din fr. démagogie.
DEMONSTRATÍV, -Ă, demonstrativi, -e, adj. 1. Care demonstrează sau servește la o demonstrație; ilustrativ. 2. (Despre gesturi, manifestări etc.) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. 3. (În sintagmele) Pronume demonstrativ = pronume care arată locul în timp sau în spațiu al unui obiect față de vorbitor. Adjectiv demonstrativ = adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect. – Din fr. démonstratif, lat. demonstrativus.
DETESTÁ, detest, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A nu (se) putea suferi, a (se) disprețui profund. – Din fr. détester, lat. detestari.