Toate definitiile
MARDEIÁȘ, mardeiași, s. m. (Arg.) Bătăuș. [Pr.: -de-iaș] – Mardi + suf. -aș.
MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din țig. mardo.
MARÉE, maree, s. f. Mișcare oscilatorie zilnică și alternativă (de înaintare sau de retragere de la țărm) a apelor mărilor și oceanelor, datorită atracției Lunii și a Soarelui. ◊ (În sintagma) Maree neagră = strat de petrol care plutește pe suprafața apei și poluează plajele, ca urmare a accidentării vaselor petroliere. – Din fr. marée.
MAREGRÁF, maregrafe, s. n. Aparat cu care se determină și se înregistrează variația nivelului apelor unei mări (în special în timpul mareelor); mareometru. – Din fr. marégraphe.
MAREGRÁFIC, -Ă, maregrafici, -ce, adj. De maree. ◊ Zi maregrafică = interval de timp în care are loc un ciclu complet al mareei. – Din fr. marégraphique.
MARÉIC, -Ă, mareici, -ce, adj. Referitor la maree. [Pr.: -re-ic] – Maree + suf. -ic.
MAREOMÉTRU, mareometre, s. n. Maregraf. [Pr.: -re-o-] – Din fr. maréomètre.
MAREȘÁL, mareșali, s. m. 1. Gradul cel mai înalt din ierarhia militară din unele țări; ofițer care are acest grad. ◊ Mareșalul curții (regale) sau mareșalul palatului = persoană care are conducerea administrativă generală a bunurilor unui monarh și răspunde de protocolul de la curte; titlu purtat de această persoană. 2. Nume care se dădea în Rusia și în Polonia președintelui unui corp nobiliar. – Din fr. maréchal.
MAREȘALÁT, mareșalate, s. n. Funcția, demnitatea de mareșal. – Din fr. maréchalat.
MARFAGÍU, marfagii, s. m. (Înv. și reg.) Negustor ambulant. – Marfă + suf. -agiu.
MARFÁR s. n. v. mărfar.
MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.
MARGARÍNĂ s. f. Produs alimentar asemănător cu untul, obținut prin emulsionarea unor grăsimi vegetale sau animale cu apă sau cu lapte smântânit. – Din fr. margarine.
MARGHILOMÁN, marghilomane, s. n. Cafea turcească fiartă cu rom sau cu coniac; o anumită cantitate din acest fel de cafea. [Var.: (rar) marghilománă s. f.] – Din n. pr. Marghiloman.
MARGHILOMÁNĂ s. f. v. marghiloman.
MARGHIÓL, -OÁLĂ, marghioli, -oale, adj. (Reg.) Deștept, isteț; p. ext. șmecher, șiret, ștrengar; ușuratic. – Din ngr. marghiólos.
MARGHIOLEÁLĂ, marghioleli, s. f. (Reg. și fam.) Fandoseală, sclifoseală, moft. ♦ Șiretlic, prefăcătorie. – Maerghioli + suf. -eală.
MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.
MARGHIOLÍE, marghiolii, s. f. (Înv. și reg.; mai ales la pl.) 1. Afectare, fandoseală, sclifoseală; alintare, cochetărie. 2. Viclenie, prefăcătorie, șiretlic. – Din ngr. marghioliá.
MARGINÁL, -Ă, marginali, -e, adj. Care se află la margine; spec. (despre note, glose, comentarii) care este scris pe marginea unui text tipărit sau a unui manuscris. ♦ P. ext. (despre chestiuni, probleme) Secundar. – Din fr. marginal.
MARGINÁLIA s. f. Comentariu cu note și însemnări privitoare la o operă (și apărut într-o publicație periodică). [Pr.: -li-a] – Din lat., it. marginalia.
MARGINALÍSM s. n. Teorie economică ce consideră valoarea de schimb a unui produs ca fiind determinată de ultima unitate disponibilă din acel produs. – Din fr. marginalisme.
MARGINALÍST, -Ă, marginaliști, -ste, s. m. și f. (Adept) al marginalismului. – Din fr. marginaliste.
MARGINALIZÁ, marginalizez, vb.I Tranz. și refl. 1. A (se) situa la marginea unui obiect, a unui fenomen etc. 2. Tranz. A diminua, a reduce (pe nedrept) valoarea, importanța unei persoane, a unui lucru, a unei idei prin neglijare în mod voit, prin neluare în seamă. – Marginal + suf. -iza.
MARGINALIZÁRE, marginalizări, s. f. Acțiunea de a marginaliza și rezultatul ei. – V. marginaliza.
MARGINALIZÁT, -Ă, marginalizați, -te, adj. 1. (Rar) Care a fost plasat la margine. 2. (Despre oameni) Care nu este apreciat conform pregătirii, capacității, valorii sale, care este subapreciat; care este neglijat, neluat în seamă (pe nedrept). – V. marginaliza.
MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. ♦ Spec. Hotar, frontieră. ♦ Spec. Periferie. ♦ Spec. Mal, țărm. 2. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 3. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Din lat. margo, -inis.
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci3; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.
MARGRAFIÁT, margrafiate, s. n. 1. Domeniu al unui margraf. 2. Demnitatea de margraf. [Pr.: -fi-at. – Var.: margraviát s. n.] – Din fr. margraviat. Cf. marcgraf.
MARGRAVIÁT s. n. v. margrafiat.