Toate definitiile

RECIRCULÁȚIE, recirculații, s. f. Reintroducere parțială sau totală a agentului caloric sau frigorific într-o instalație de încălzire sau de răcire; reintroducere a unui material într-o instalație în care se produce o reacție chimică; recirculare. – Din fr. recirculation.

RECIȘÓR, -OÁRĂ, recișori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui rece; puțin cam rece. – Rece + suf. -ișor.

RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.

RECITÁL, recitaluri, s. n. Concert al cărui program este susținut de un singur solist; p. ext. (adesea fig.) manifestare artistică susținută de un singur interpret (sau de câțiva). – Din fr. récital.

RECITÁNT, -Ă, recitanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Despre voci sau instrumente) Care execută singur partea principală a unei bucăți muzicale. 2. S. m. Persoană care, într-un oratoriu sau într-o cantată, interpretează recitative. – Din fr. récitant.

RECITÁRE, recitări, s. f. Acțiunea de a recita și rezultatul ei; declamare. ♦ Poezie recitată; text de recitat. – V. recita.

RECITATÍV, recitative, s. n. Gen de muzică vocală (executată de solist), cu sau fără acompaniament instrumental, care, prin intonații și prin ritmică asemănătoare vorbirii, se apropie de declamație și care, în operă, comentează acțiunea și face legătura între arii. – Din fr. récitatif.

RECITATÓR, -OÁRE, recitatori, -oare, s. m. și f. Persoană care recită. – Din fr. récitateur.

RECITÍ, recitesc, vb. IV. Tranz. A citi din nou același text. – Re¹- + citi (după fr. relire).

RECLAMÁ, reclám, vb. I. Tranz. 1. A cere, a pretinde ceva (în baza unui drept); a revendica. ♦ Intranz. (Înv.) A protesta. ♦ Fig. A face necesar, a necesita, a cere, a impune. 2. A face o reclamație contra cuiva, a se plânge împotriva cuiva; a pârî. ♦ A formula pretenții în fața unui organ de jurisdicție. [Var.: (pop.) lăcrămá vb. I] – Din fr. réclamer.

RECLAMAGÍU¹, reclamagii, s. m. (Fam.) Persoană care face reclamații nefondate, neserioase, care are mania de a reclama (2). – Reclama + suf. -giu.

RECLAMAGÍU², reclamagii, s. m. (Fam.) Persoană care își face reclamă, publicitate; lăudăros. – Reclamă + suf. -agiu.

RECLAMÁNT, -Ă, reclamanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care face o reclamație. 2. Persoană care se adresează justiției pentru a i se recunoaște un drept, pentru a obține repararea unei pagube etc. – Din fr. réclamant.

RECLAMÁRE s. f. (Înv.) Reclamație. – V. reclama.

RECLAMÁT, -Ă, reclamați, -te, adj. 1. Cerut, pretins, revendicat. 2. (Adesea substantivat) Împotriva căruia cineva se ridică prin intermediul unui organ juridic; pârât. – V. reclama.

RECLAMAȚIÚNE s. f. v. reclamație.

RECLASÁ, reclasez, vb. I. Tranz. 1. A clasa din nou, a face noi categorii. 2. A reeduca un delincvent în vederea reabilitării sale. – Din fr. reclasser.

RECLASÁRE, reclasări, s. f. Acțiunea de a reclasa și rezultatul ei. – V. reclasa.

RECLASIFICÁ, reclasifíc, vb. I. Tranz. A reface o clasificare (după alte criterii). – Re¹- + clasifica.

RECLASIFICÁT, -Ă, reclasificați, -te, adj. Care a fost clasificat din nou (după alte criterii). – V. reclasifica.

RECLĂDÍ, reclădesc, vb. IV. Tranz. A clădi din nou, a reface din temelii; a reconstrui. – Re¹- + clădi.

RECLĂDÍRE, reclădiri, s. f. Acțiunea de a reclădi și rezultatul ei. – V. reclădi.

RECLUZIONÁR, -Ă, recluzionari, -e, adj. (Rar) De recluziune. – Din fr. réclusionnaire.

RECLUZIÚNE, recluziuni, s. f. (Jur.; ieșit din uz) Pedeapsă privativă de libertate prevăzută pentru anumite infracțiuni calificate drept crime. ♦ (Livr.) Izolare, solitudine. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. réclusion.

RECOÁCE, recóc, vb. III. Tranz. A trata termic un material în stare solidă prin încălzirea până la o anumită temperatură, urmată de o răcire (înceată), în scopul de a-i îmbunătăți proprietățile fizico-chimice, mecanice, tehnologice etc.; a efectua operația de recoacere. – Re¹- + coace.

RECOÁCERE, recoaceri, s. f. Acțiunea de a recoace și rezultatul ei. ♦ Tratament termic aplicat, în scopul îmbunătățirii calităților structurale și fizico-chimice, unor piese sau materiale metalice. – V. recoace.

RECOGNITÍV, -Ă, recognitivi, -e, adj. (Despre un act) Prin care se recunoaște o obligație. – Din fr. récognitif.

RECOGNIȚIÚNE, recognițiuni, s. f. (Livr.) Recunoaștere. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. récognition.

RECOGNOSCÍBIL, -Ă, recognoscibili, -e, adj. (Livr.) Care poate fi recunoscut. – Re¹- + cognoscibil (după it. riconoscibile).

RECOLMÉNT, recolmente, s. n. Verificare a legalității tăierii unei păduri. – Din fr. récolement.