Toate definitiile
PALEOCÉN, -Ă, paleoceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a paleogenului (1), caracterizată prin apariția unor noi asociații de foraminifere și prin dezvoltarea rapidă a mamiferelor placentare; eocen inferior. 2. Adj. Care aparține paleocenului (1), privitor la paleocen. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléocène.
PALEOCLIMATOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul variațiilor climei în decursul perioadelor geologice. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléoclimatologie.
PALEOCLÍMĂ, paleoclime, s. f. Climă din trecutul geologic al Pământului, studiată indirect pe baza distribuției geografice a solurilor, a fosilelor de plante și animale, a formațiunilor geologice, precum și pe baza unor trăsături ale reliefului. [Pr.: -le-o-] – Paleo- + climă.
PALEOCREȘTÍN, -Ă, paleocreștini, -e, adj. Vechi creștin. [Pr.: -le-o-] – Paleo- + creștin.
PALEOECOLÓGIC, -Ă, paleoecologici, -ce, adj. Referitor la paleoecologie, de paleoecologie. [Pr.: -le-o-e-] – Din fr. paléoécologique.
PALEOECOLOGÍE s. f. Ramură a paleontologiei care studiază condițiile de viață ale plantelor și animalelor din trecut. [Pr.: -le-o-e-] – Din fr. paléoécologie.
PALEOETNOLÓG, -Ă, paleoetnologi, -ge, s. m. și f. Specialist în paleoetnologie. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléoethnologue.
PALEOETNOLÓGIC, -Ă, paleoetnologici, -ce, adj. Care aparține paleoetnologiei, privitor la paleoetnologie. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléoethnologique.
PALEOETNOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studierea popoarelor dispărute. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléoethnologie.
PALEOFITOLÓGIC, -Ă, paleofitologici, -ce, adj. (Rar) Paleobotanic. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléophytologique.
PALEOFITOLOGÍE s. f. (Rar) Paleobotanică. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléophytologie.
PALEOGÉN, -Ă, paleogeni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Prima perioadă a neozoicului, caracterizată printr-o floră în care predomină fanerogamele și printr-o faună variată; numulitic. 2. Adj. Care aparține paleogenului (1), privitor la paleogen. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléogène.
PALEOGEOFÍZIC, -Ă, paleogeofizici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geofizicii care studiază structura și proprietățile fizice ale globului terestru în trecutul geologic. 2. Adj. Referitor la paleogeofizică (1). [Pr.: -le-o-ge-o-] – Din fr. paléogéophysique, engl. paleogeophysics.
PALEOGEOGRÁFIC, -Ă, paleogeografici, -ce, adj. Referitor la paleogeografie, de paleogeografie. [Pr.: -le-o-ge-o-] – Din fr. paléogéographique.
PALEOGEOGRAFÍE s. f. Ramură a geologiei care are ca obiect reconstituirea și reprezentarea pe hartă a condițiilor fizico-geografice existente în diferite epoci ale istoriei geologice a Pământului. [Pr.: -le-o-ge-o-] – Din fr. paléogéographie.
PALEOGRÁF, -Ă, paleografi, -e, s. m. și f. Specialist în paleografie. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléographe.
PALEOGRÁFIC, -Ă, paleografici, -ce, adj. Care ține de paleografie, privitor la paleografie. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléographique.
PALEOLÍTIC, -Ă, paleolitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Cea mai veche fază din istoria omenirii, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră cioplită. 2. Adj. Care aparține paleoliticului (1), privitor la paleolitic. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléolithique.
PALEONTOLÓGIC, -Ă, paleontologici, -ce, adj. Care aparține paleontologiei, privitor la paleontologie. [Pr.: -le-on-] – Din fr. paléontologique.
PALEONTOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul complex al organismelor fosile animale și vegetale. [Pr.: -le-on-] – Din fr. paléontologie.
PALEOPATOLÓGIC, -Ă, paleopatologici, -ce, adj. Referitor la paleopatologie, de paleopatologie. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléopathologique.
PALEOPATOLOGÍE s. f. Ramură a patologiei care studiază bolile viețuitoarelor fosile. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléopathologie.
PALEOPEDOLÓGIC, -Ă, paleopedologici, -ce, adj. Referitor la paleopedologie, de paleopedologie. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléopédologique.
PALEOPEDOLOGÍE s. f. Ramură a pedologiei care studiază solurile formate în pleistocen sau mai vechi. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléopédologie.
PALEOSLÁV, -Ă, paleoslavi, -e, adj. Care se referă la limba veche slavă (bisericească), care aparține acestei limbi sau este scris în această limbă. ♦ (Substantivat, f.) Limba veche slavă. [Pr.: -le-o-] – Paleo- + slav.
PALEOSÓL, paleosoluri, s. n. Sol format în condițiile de climă și vegetație din trecutul geologic al Pământului. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléosol.
PALEOTÉRIU, paleoterii, s. m. Animal mamifer fosil, erbivor, din prima jumătate a erei terțiare, asemănător cu tapirul. [Pr.: -le-o-te-riu] – Din fr. paléothérium.
PALEOZÓIC, -Ă, paleozoici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. A doua eră geologică, a cărei floră se caracterizează prin prezența talofitelor, prin predominanța criptogamelor vasculare și prin apariția gimnospermelor și în a cărei faună se întâlnesc toate grupele de nevertebrate și primele vertebrate. 2. Adj. Care aparține paleozoicului (1), privitor la paleozoic. [Pr.: -le-o-zo-ic] – Din fr. paléozoïque.
PALEOZOOLÓG, -Ă, paleozoologi, -ge, s. m. și f. Specialist în paleozoologie. [Pr.: -le-o-zo-o-] – Din germ. Paleozoolog.
PALEOZOOLÓGIC, -Ă, pleozoologici, -ce, adj. Referitor la paleozoologie, de paleozoologie. [Pr.: -le-o-zo-o-] – Din fr. paléozoologique.