Toate definitiile
ERADICÁRE, eradicări, s. f. Acțiunea de a eradica și rezultatul ei. – V. eradica.
ERÁTĂ, erate, s. f. Listă la sfârșitul unei cărți în care sunt semnalate și îndreptate greșelile de tipar sau de fond. – Din fr., lat. errata.
ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ◊ Bloc eratic sau stâncă eratică = bloc de piatră adus mai ales de ghețari și așezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.
ECHIPÁJ, echipaje, s. n. 1. Totalitatea personalului de conducere și de deservire a unei nave, a unui avion, a unui tanc etc. 2. Grup de sportivi care se găsesc pe o ambarcație, un avion, un bob, o motocicletă etc. și care participă la conducerea acestora. 3. Partea fixă sau partea mobilă a unui instrument. 4. (Ieșit din uz) Trăsură de lux (împreună cu caii înhămați la ea). – Din fr. équipage.
ECHIPÁRE, echipări, s. f. Acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei; îmbarcare; pregătire; înzestrare. – V. echipa.
ECHIPARTÍȚIE, echipartiții, s. f. Repartizare egală a unei substanțe, a unei forțe etc. între diversele componente ale unui ansamblu. – Din fr. équipartition.
ECHIPÁT, -Ă, echipați, -te, adj. Prevăzut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.
ECHIPIÉR, -Ă, echipieri, -e, s. m. și f. Membru al unei echipe sportive. [Pr.: -pi-er] – Din fr. équipier.
ECHIPOLÉNT, -Ă, echipolenți, -te, adj. (Rar) De forțe, de valori egale. ♦ (Despre noțiuni sau judecăți) Care exprimă în forme diferite același conținut, – Din fr. équipollent.
ECHIPOLÉNȚĂ s. f. (Rar) Egalitate de forțe, de puteri. ♦ (Log.) Echivalență. – Din fr. équipollence.
ECHIPOTENȚIÁL, -Ă, echipotențiali, -e, adj. (Fiz.; despre o linie sau o suprafață) Pe care potențialul are aceeași valoare. [Pr.: -ți-al] – Din fr. équipotentiel.
ECHISCALÁR, -Ă, echiscalari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafețe sau a unei porțiuni din spațiu de a fi locul geometric al punctelor în care un scalar de câmp are aceeași valoare. – Din fr. équiscalaire.
ECHÍSTICĂ s. f. Disciplină care studiază sistematizarea și arhitectura așezărilor rurale și urbane în perspectivă istorică. – Din engl. ekistics.
ECHITÁBIL, -Ă, echitabili, -e, adj. (Despre acțiuni, idei etc.) Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor. – Din fr. équitable.
ECHITÁTE s. f. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.
ECHITÁȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio, -onis.
ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de direcții sau de plane concurente de a forma unghiuri egale între oricare două direcții sau plane vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.
ECHIUNITÁR, -Ă, echiunitari, -e, adj. (Mat.) Egal cu unitatea. [Pr.: -chi-u-] – Din fr. équiunitaire.
ECHIVALÁ, echivaléz, vb. I. Intranz. și tranz. A avea sau a face să aibă aceeași valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal. ♦ A face echivalarea (2). – Din fr. équivaloir, lat. aequivalere.
ECHIVALÁRE, echivalări, s. f. 1. Acțiunea de a echivala. 2. Recunoaștere a valabilității unor studii, examene sau diplome obținute în cadrul unei școli de alt tip sau în străinătate. – V. echivala.
ECHIVALÉNT, -Ă, echivalenți, -te, adj., s. n. I. Adj. (Adesea substantivat) Care are aceeași valoare, același efect, aceeași semnificație sau același sens cu altceva. ♦ (Despre figuri geometrice) Care are aceeași suprafață sau același volum cu altă figură, fără a fi identică cu aceasta. II. S. n. 1. Mărime, număr etc. care caracterizează egalitatea sau echivalența, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acțiuni. 2. Marfă care, având înglobată în ea aceeași cantitate de muncă socială cu o altă marfă, servește la exprimarea valorii acesteia din urmă. ◊ Echivalent general = marfă care servește la exprimarea valorii tuturor celorlalte mărfuri, îndeplinind rolul de bani. – Din fr. équivalent, lat. aequivalens, -ntis.
ECHIVALÉNȚĂ, echivalențe, s. f. 1. Egalitate de valoare, de semnificație, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent. ◊ Examen de echivalență = examen pe care trebuie să-l treacă acela care cere recunoașterea, cu drepturi egale, a unei diplome (nerecunoscute de stat) sau care vrea să treacă de la un tip de școală la altul. ♦ (Log.) Raport existent între două enunțuri care sunt adevărate sau false împreună. 2. (Med.) Denumire dată unei crize de natură epileptică, care se manifestă sub altă formă decât cea convulsivă. 3. (Mat.) Relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi. – Din fr. équivalence.
ECHIVOCITÁTE s. f. (Rar) Caracter, stare echivocă (1). – Din it. equivocità.
ECLAMPSÍE, eclampsii, s. f. Sindrom întâlnit la femeile gravide la sfârșitul sarcinii sau imediat după expulzia fătului și manifestat prin pierderea cunoștinței, crampe, convulsii, comă. ◊ Eclampsie puerilă = boală de copii datorată tulburărilor de funcționare a glandei tiroide. – Din fr. eclampsie.
ECLÁMPTIC, -Ă, eclamptici, -ce, adj. (Med.) Cu caracter de eclampsie, de eclampsie. – Din fr. éclamptique.
ECLÍSĂ, eclise, s. f. 1. Piesă plată de metal, de lemn etc. cu care se acoperă rostul dintre două piese. 2. (La pl.) Pereții laterali ai unui instrument cu coarde. – Din fr. éclisse.
ECLOZIONATÓR, eclozionatoare, s. n. Compartiment al incubatorului în care are loc procesul de ieșire a puilor din ou. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. éclosionnateur.
ECLOZIÚNE, ecloziuni, s. f. 1. Ieșire a puiului din ou în urma incubației. 2. Fig. Ieșire la iveală; înflorire. 3. (Med.; în forma ecluziune) Intervenție chirurgicală prin care o porțiune dintr-un organ, fără a fi extirpată, este scoasă din circuitul fiziologic. [Pr.: -zi-u-. – Var.: ecluziúne s. f.] – Din fr. éclosion.
ECLUZÁ, ecluzez, vb. I. 1. Tranz. A închide cu o ecluză. 2. Intranz. (Despre nave) A trece printr-o ecluză. – Din fr. écluser.
ECLUZÁRE s. f. Acțiunea de a ecluza și rezultatul ei. – V. ecluza.