Toate definitiile
EXTRAPOLÁRE, extrapolări, s. f. 1. (Mat.) Metodă de determinare aproximativă a unei funcții continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. 2. (Fil.) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi, teorii etc. de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta, mai complexă, cu o sferă mai largă etc. – V. extrapola.
EXÉMPLU, exemple, s. n. 1. Ceea ce servește drept model, ceea ce servește pentru a ilustra ceva; persoană care, prin calitățile sale, poate servi drept model; pildă. ◊ Expr. A da (sau a fi) exemplu = a se purta astfel încât să trezească și în alții dorința de a-l imita, a constitui un model demn de urmat. A da de (sau ca) exemplu = a atrage atenția asupra unor persoane, a unor lucruri etc., pentru a îndemna pe alții să le imite. A urma exemplul (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) exemplu = a imita (pe cineva sau ceva) 2. Caz sau fapt tipic care întrunește caracteristicile unei categorii întregi, citat pentru a lămuri, a sprijini o idee, o demonstrație. ◊ Loc. adv. De exemplu = de pildă, bunăoară. [Pr.: eg-zem-] – Din fr. éxemple, lat. exemplum.
ÉRBIU s. n. Element chimic din familia pământurilor rare, metal alb-argintiu. – Din fr. erbium, germ. Erbium.
ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se hrănește numai cu plante. 2. S. n. (la pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.
ERBORIZÁ, erborizez, vb. I. Tranz. A culege plante (pentru studiu). [Scris și: herboriza] – Din fr. herboriser.
ERBORIZÁRE, erborizări, s. f. Acțiunea de a erboriza – V. erboriza.
EREDITÁR, -Ă, ereditari, -e, adj. 1. (Despre particularități fizice sau psihice) Care se transmite prin ereditate (1). 2. (Despre un bun, un privilegiu etc.) Care se transmite prin moștenire, care se moștenește; moștenit. – Din fr. héréditaire, lat. hereditarius.
EREDITÁTE, eredități, s. f. 1. Proprietate a viețuitoarelor de a transmite urmașilor caracterele genetice specifice fiecărei specii. 2. (Jur.) Moștenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acțiunile momentane, precum și de stările succesive anterioare. – Din fr. hérédite, lat. hereditas, -atis.
EREDOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază problemele eredității. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. hérédobiologie.
EREDOPATÍE, eredopatii, s. f. Afecțiune moștenită sau transmisibilă ereditar. – Din fr. hérédopathie.
ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată, superstiție, eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĩ.
ERÉTE, ereți, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliii, cu corpul zvelt, ciocul scurt și foarte încovoiat și cu câte un disc de pene pe părțile laterale ale capului (Circus); pasăre din acest gen. – Et. nec.
EROZIÚNE, eroziuni, s. f. 1. Proces complex de roadere și de săpare a scoarței terestre prin acțiunea unor agenți externi; rezultatul acestui proces, erodare. ♦ Proces de roadere a corpurilor pe (sau prin) care curge un fluid. 2. Ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, cauzată de agenți fizici, chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamații; excoriație. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. érosion, lat. erosio, -onis.
ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despe lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe, etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).
ERUPTÍV, -Ă, eruptivi, -e, adj. 1. Cu privire la o erupție (1), care provine dintr-o erupție; de origine vulcanică. ♦ Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Nestăpânit, impetuos; violent. 2. (Despre o boală) Însoțit de apariția unei erupții (2), care se manifestă printr-o erupție. – Din fr. éruptif.
ESAVERÁJ, esaveraje, s. n. Diferența dintre punctele înscrise și cele primite la jocul de rugbi. – Din eseu (după golaveraj).
ETÁJ, etaje, s. n. 1. Fiecare dintre părțile unei clădiri de deasupra parterului, cuprinzând încăperile situate pe același plan orizontal; cat, nivel. 2. Parte dintr-o mașină de forță în care se produce o variație a vitezei sau a presiunii fluidului. 3. Parte a unui amplificator electric în care se produce una dintre amplificări. 4. Complex de straturi bine individualizate petrografic și faunistic, corespunzând celei mai mici diviziuni a timpului geologic. 5. (Bot.; în sintagma) Etaj de vegetație = zonă de vegetație cu anumite condiții proprii, determinate de modificările regimului termic și hidric pe verticală. – Din fr. étage.
ETÁN s. m. Gaz incolor și fără miros, care se găsește în gazele de sondă și de rafinărie, întrebuințat la prepararea etilenei, drept combustibil și ca agent frigorigen. – Din fr. éthane.
ETÉNĂ, etene s. f. Hidrocarbură nesaturată cu o dublă legătură în moleculă, gazoasă, inflamabilă, obținută din gazele de cocserie, gazele de cracare și prin descompunerea termică a etanului și a propanului, constituind o materie primă importantă pentru producerea polietilenei, a alcoolului etilic, a cauciucului sintetic etc.; etilenă. – Din fr. éthène.
ETIMOLOGÍE, etimologii, s. f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice. 2. Ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ◊ Etimologie multiplă = proveniență a unui cuvânt din două sau mai multe surse diferite. Etimologie populară= modificarea formei unui cuvânt (recent intrat în limbă) sub influența unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă sau uneori de sens. – Din fr. étymologie, lat. etymologia.
EVACUÁ, evacuez, vb. I. Tranz. 1. A lăsa liber, a goli, a părăsi în masă un imobil, o localitate, o regiune etc.; a elibera (4). 2. A lua măsuri de îndepărtare, a scoate în chip organizat, dintr-un loc și a duce în altul oameni, bunuri etc. ♦ A scoate dintr-o zonă periculoasă populația, animalele, bunurile spre a preveni distrugerea lor. 3. A elimina gazele nefolositoare din cilindrul unui motor cu ardere internă. ♦ A elimina reziduurile rezultate dintr-un proces tehnologic. 4. A elimina fecalele din intestine. [Pr.: -cu-a] – Din fr. évacuer, lat. evacuare.
EVALUÁ, evaluez, vb. I. tranz. 1. A determina, a stabili prețul, valoarea, numărul, cantitatea etc.; a calcula, a socoti. 2. A prețui, a estima. [Pr.: -lu-a] – Din fr. évaluer.
EXÁCT, -Ă, exacți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este conform cu realitatea, care este în deplină concordanță cu adevărul. ◊ Științe exacte = științe în care formulările se pot prezenta în formă matematică. ♦ Care reproduce întocmai un model, care redă întocmai originalul. 2 Punctual. II. Adv. 1. În concordanță cu realitatea. Spune exact ce s-a întâmplat. ♦ Tocmai, chiar. Avem exact nouă sute. 2. În conformitate cu un program, fără abatere, cu punctualitate. [Pr.: eg-zact] – Din fr. exact, lat. exactus.
EXAMINÁ, examinez, vb. I Tranz. 1. A cerceta, a studia amănunțit ceva sau pe cineva. ♦ A cerceta un bolnav pentru a pune diagnosticul și pentru a stabili tratamentul. 2 A supune un elev, un student, un candidat la un post etc., la o probă de verificare și de apreciere a cunoștințelor; a asculta; a chestiona, a întreba. [Pr.: eg-za-] – Din fr. examiner, lat. examinare.
EXÁRH, exarhi, s. m. 1. Comandant al unei unități de cavalerie în armata romană. ♦ Guvernator bizantin din Italia și din Africa de nord. 2. (În biserica ortodoxă, în trecut) Demnitate bisericească, superioară aceleia de mitropolit și inferioară aceleia de patriarh, care se conferea, prin delegație, de către patriarhia din Constantinopol; persoană care deținea această demnitate. 3. Organ de inspecție și de control al mănăstirilor dintr-o eparhie; arhiereu din acest organ. [Pr.: eg-zarh] – Din ngr. íxarhos.
ECRÁN, ecrane, s. n. 1. Suprafață mată, de obicei albă, de pânză, de hârtie etc., întinsă vertical, pe care se proiectează imagini produse de aparate de proiecție, folosită în cinematografie, în laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasă, ramă și ecranul propriu-zis, confecționat din pânză acoperită cu o soluție specială. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticlă, plan sau ușor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent în punctele de incidență cu fasciculele de radiații electromagnetice, folosit în tuburile catodice, în instalații de raze X etc. 2. (Tehn.) Perete sau înveliș de protecție împotriva anumitor acțiuni fizice. – Din fr. écran.
EVANESCÉNȚĂ, evanescențe, s. f. (Rar) Dispariție lentă; estompare treptată. – Din fr. évanescence.
EVANESCÉNT, -Ă, evanescenți, -te, adj. (Rar) Care se pierde, care dispare treptat. – Din fr. évanescent.
EGUTÁRE s. f. Îndepărtare a apei din cărbuni și din minereuri, în silozuri sau în grămezi expuse la aer. – După fr. égouttage.
ESCÁRĂ, escare, s. f. Crustă negricioasă care se formează în urma mortificării unor țesuturi superficiale ale organismului. – Din fr. escarre.