Toate definitiile
PTIALAGÓG, -Ă, ptialagogi, -ge, adj. (Med.) Care activează salivația. [Pr.: pti-a-] – Din fr. ptyalagogue.
PTIALÍNĂ s. f. Enzimă secretată de glandele salivare, care are proprietatea de a transforma amidonul din alimente în maltoză și glucoză. [Pr.: pti-a-] – Din fr. ptyaline.
PTIALÍSM s. n. Salivație exagerată care apare în unele afecțiuni. [Pr.: pti-a-] – Din fr. ptyalisme.
PTÍU interj. (Pop.) Cuvânt care sugerează acțiunea de a scuipa și care exprimă dispreț, dezgust sau mirare în fața unui lucru neașteptat. – Onomatopee.
PTOMAÍNĂ, ptomaine, s. f. Substanță toxică azotată, rezultată din putrefacția materiilor organice de origine animală. – Din fr. ptomaïne.
PTRU interj. (Pop.) Cuvânt cu care se opresc sau se cheamă caii sau măgarii. – Onomatopee.
PU interj. (Repetat) Cuvânt care imită strigătul pupezei. [Var.: pup interj.] – Onomatopee.
PÚBER, -Ă, puberi, -e, adj., s. m. și f. (Om) ajuns la vârsta pubertății. – Din lat. puber, fr. pubère.
PUBERÁL, -Ă, puberali, -e, adj. (Livr.) Care aparține pubertății, privitor la pubertate. – Puber + suf. -al.
PUBERTÁTE s. f. Perioadă a vieții omenești situată între copilărie și adolescență, caracterizată prin maturația funcțiilor sexuale, prin apariția caracterelor sexuale secundare și printr-o dezvoltare psihică intensă. – Din fr. puberté, lat. pubertas, -atis.
PUBESCÉNT, -Ă, pubescenți, -te, adj. (Despre frunze, tulpini etc.) Care este acoperit cu peri fini și mici, ca un puf. – Din fr. pubescent.
PUBESCÉNȚĂ, pubescențe, s. f. (Bot.) Stare a tulpinilor sau a frunzelor pubescente. – Din fr. pubescence.
PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care aparține pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien.
PÚBIS, pubise, s. n. Os-pereche care formează partea anterioară a oaselor iliace. – Din fr. pubis.
PÚBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n. sg., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. ◊ Marele public = Ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea cuiva în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. Învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public.
PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare.
PUBLICÁBIL, -Ă, publicabili, -e, adj. Care poate fi publicat. – Publica + suf. -bil. Cf. fr. publiable.
PUBLICÁN, publicani, s. m. Persoană care strângea impozitele la romani. – Din lat. publicanus.
PUBLICÁRE s. f. Acțiunea de a publica și rezultatul ei; tipărire, apariție. ♦ (Înv.; concr.) Publicație. – V. publica.
PUBLICÁȚIE, publicații, s. f. Faptul de a publica; (concr.) ceea ce se tipărește, se afișează; (în special) tipăritură cu apariție periodică. – Din fr. publication, lat. publicatio.
PUBLICÍST, -Ă, publiciști, -ste, s. m. și f. Persoană care publică opere cu caracter politic, social, cultural; (sens curent) persoană care publică articole în presă. – Din fr. publiciste.
PUBLICÍSTIC, -Ă, publicistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Totalitatea publicațiilor periodice dintr-o anumită epocă, considerate ca mijloc de informare a publicului; presă. ♦ Îndeletnicirea publicistului. 2. Adj. Care aparține publiciștilor sau publicisticii (1), privitor la publiciști sau la publicistică. – Publicist + suf. -ic. Cf. germ. publizistisch.
PUBLICITÁR, -Ă, publicitari, -e, adj. Care aparține publicității, privitor la publicitate, care servește publicitatea; care se ocupă de publicitate. – Din fr. publicitaire.
PUC, pucuri, s. n. Obiect în formă de disc, făcut din cauciuc tare, folosit la jocul de hochei pe gheață. – Din engl. puck.
PUCHI, puchi, s. m. (Reg.) Urdoare. ◊ Pată mare. – Et. nec.
PUCHÍNĂ, puchini, s. f. (Reg.) Urdoare. – Et. nec. Cf. puchi.
PUCHINÓS, -OÁSĂ, puchinoși, -oase, adj. (Reg.; adesea substantivat) Plin de puchini; urduros, puchios; p. ext. murdar. – Puchină + suf. -os.
PUCHIÓS, -OÁSĂ, puchioși, -oase, adj. (Reg.) Puchinos. – Puchi + suf. -os.
PUCHIȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, puchiței, -ele, s. m. și f. (Pop.) Mic desen, de obicei rotund, pe un fond de altă culoare; picățea. – Cf. puchi, picățea.
PUCI, puciuri, s. n. Încercare a unui grup politic militar de a răsturna prin violență un regim politic, o ordine statală. – Din germ. Putsch.