Toate definitiile

PUÍ³, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui¹. [Var.: puiá vb. I] – Din pui¹.

PUIÁ vb. I v. pui³.

PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui¹. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui¹ + suf. -andru.

PÚICĂ, puici, s. f. 1. Pui¹ de găină de sex femeiesc; găină tânără. 2. Termen de dezmierdare pentru o fată sau o femeie (iubită). – Pui¹ + suf. -că.

PUICULEÁNĂ, puiculene, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uleană.

PUICULÍȚĂ, puiculițe, s. f. (Pop.) Puicuță. – Puică + suf. -uliță.

PUICÚȚĂ, puicuțe, s. f. Diminutiv al lui puică; puiculiță, puiculeană. – Puică + suf. -uță.

PUIÉRNIȚĂ, puiernițe, s. f. 1. Vas mare din lemn cu un dispozitiv pentru alimentarea cu apă, folosit în crescătoriile piscicole pentru dezvoltarea puilor¹ de păstrăvi. 2. Adăpost special amenajat destinat creșterii puilor¹ unor păsări de curte în primele luni de viață. [Pr.: pu-ier-] – Pui¹ + suf. -erniță.

PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui¹ (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui¹ + suf. -et.

PUIÓS, -OÁSĂ, puioși, -oase, adj. (Rar) Prolific. – Pui¹ + suf. -os.

PUÍRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a pui³. – V. pui³.

PUIȘÓR¹, (1) puișori, s. m., (2, 3) puișoare, s. n. 1. S. m. Diminutiv al lui pui¹; puiuleț, puiuț. 2. S. n. (Reg.) Doniță mică. 3. S. n. Pernă mică, care se așază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. [Pr.: pu-i-] – Pui¹ + suf. -ișor.

PUIȘÓR², puișori, s. m. (Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în țările române; pui². [Pr.: pu-i-] – Pui² + suf. -ișor.

PUITÓR, -OÁRE, puitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Lucrător tipograf care alimentează cu coli de hârtie presa de imprimat. 2. S. n. (În sintagma) Puitor de mine = navă de luptă amenajată pentru transportul și punerea minelor marine. [Pr.: pu-i-] – Pune + suf. -tor.

PUIULÉȚ, puiuleți, s. m. Puișor¹ (1). – Pui¹ + suf. -uleț.

PUIÚȚ, puiuți, s. m. Puișor¹ (1, 3). – Pui¹ + suf. -uț.

PUL, puluri, s. n. Fiecare dintre cele treizeci de piese rotunde, de lemn, ale jocului de table. – Din tc. pul.

PULBERĂRÍE, pulberării, s. f. Fabrică sau depozit de muniții. – Pulbere + suf. -ărie.

PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊ Expr. A se face (praf și) pulbere sau a se alege (din cineva sau ceva) (praful și) pulberea (sau praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri. A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună. A se ridica (sau a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos. A face pulberea praf = a nu face nici o ispravă. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie. 2. Spec. (Înv.) Praf de pușcă. 3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. – Lat. pulvis, -eris.

PULBERÓS, -OÁSĂ, pulberoși, -oase, adj. (Rar) Ca praful; prăfos. – Pulbere + suf. -os.

PULÍE, pulii, s. f. Roată specială cu șanț pe circumferința exterioară, pe care se montează o frânghie sau o curea pentru a transmite o mișcare circulară. – Din fr. poulie.

PULMÓN, pulmoni, s. m. (Anat.) Plămân (la om). – Din lat. pulmo, -onis.

PULMONÁR, -Ă, pulmonari, -e, adj. Care aparține plămânilor, de plămâni, privitor la plămâni, localizat la plămâni. – Din fr. pulmonaire, lat. pulmonarius.

PULMONÁRIȚĂ, pulmonarițe, s. f. (Bot.) Cuscrișor (Pulmonaria officinalis). – Din lat. Pulmonaria [officinalis], numele științific al pulmonariței (după modelul unor cuvinte ca măselariță, săpunariță etc.).

PULÓVĂR s. n. v. pulover.

PULÓVER, pulovere, s. n. Obiect de îmbrăcăminte tricotat care acoperă partea de sus a corpului și se poartă de obicei peste cămașă sau peste bluză. [Var.: pulóvăr s. n.] – Din fr., engl. pull-over.

PULPÁNĂ, pulpane, s. f. Partea (despicată la spate) de la talie în jos a unei haine bărbătești lungi. – Pulpă + suf. -ană.

PULPÁR, pulpare, s. n. 1. Apărătoare de metal sau de piele purtată odinioară de războinici pe pulpe. 2. Carâmb de piele care protejează piciorul călărețului. – Pulpă + suf. -ar.

PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi. 2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi. Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe. 4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. – Lat. pulpa (cu unele sensuri după fr. pulpe).

PULPIȘOÁRĂ, pulpișoare, s. f. Diminutiv al lui pulpă (1). – Pulpă + suf. -ișoară.