Toate definitiile
PSEUDOPATRIÓTIC, -Ă, pseudopatriotici, -ce, adj. Cu pretins caracter patriotic. [Pr.: pse-u-do-pa-tri-o-] – Pseudo- + patriotic.
PSEUDOPÓD, pseudopode, s. n. Prelungire temporară a protoplasmei unor protozoare sau a unor celule (ca leucocitele), care servește la locomoție și la prinderea prăzii. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudopode.
PSEUDOPREFÍX, pseudoprefixe, s. n. (Lingv.) Element de compunere sau cuvânt cu ajutorul căruia se formează (în compunerea savantă) termeni științifici și tehnici; prefixoid. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + prefix.
PSEUDOPREFIXÁ, pseudoprefixez, vb. I. Tranz. A forma un nou cuvânt cu ajutorul unui pseudoprefix. [Pr.: pse-u-] – Din pseudoprefix.
PSEUDOPREFIXÁRE, pseudoprefixări, s. f. Acțiunea de a pseudoprefixa și rezultatul ei. [Pr.: pse-u-] – V. pseudoprefixa.
PSEUDOPREFIXÁT, -Ă, pseudoprefixați, -te, adj. (Despre cuvinte) Care este format cu ajutorul unui pseudoprefix. [Pr.: pse-u-] – V. pseudoprefixa.
PSEUDOPROBLÉMĂ, pseudoprobleme, s. f. Falsă problemă. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + problemă.
PSEUDOSCÓRPIE, pseudoscorpii, s. f. (La pl.) Subclasă a arahnidelor cu apendice în formă de clește, cu o glandă secretoare; (și la sg.) insectă din această subclasă. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + scorpie.
PSEUDOSCORPIÓN, pseudoscorpioni, s. m. (Entom.) Insectă asemănătoare cu scorpionul, fără coadă și fără venin. [Pr.: pse-u-do-scor-pi-on] – Din fr. pseudo-scorpion.
PSEUDOSTEREOFONÍE s. f. Obținere a unui efect stereofonic prin prelucrarea, cu diferite mijloace, a unui semnal monofonic. [Pr.: pse-u-do-ste-re-o-] – Din fr. pseudostéréophonie.
PSEUDOȘTIÍNȚĂ s. f. Falsă știință, pretinsă cunoaștere a realității. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + știință.
PSEUDOȘTIINȚÍFIC, -Ă, pseudoștiințifici, -ce, adj. Fals, aparent științific. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + științific.
PSI s. m. invar. A douăzeci și treia literă a alfabetului grecesc, corespunzând sunetelor ps; a patruzecea literă a alfabetului chirilic, corespunzând sunetelor ps și numărului 700. – Din gr. psi.
PSIHAGÓG, -Ă, psihagogi, -ge, s. m. și f. Specialist în psihagogie. – Din fr. psychagogue.
PSIHAGÓGIC, -Ă, psihagogici, -ce, adj. Referitor la psihagogie, de psihagogie. – Din fr. psychagogique.
PSIHAGOGÍE s. f. Ramură a psihopedagogiei reeducării și a psihoterapiei care se ocupă de recuperarea personalității deformate, potrivit exigențelor și normelor sociomorale. – Din fr. psychagogie.
PSIHANALÍST, -Ă, psihanaliști, -ste, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu psihanaliza, specialist în psihanaliză; adept al concepției psihanalitice. – Din fr. psychanalyste.
PSIHANALÍTIC, -Ă, psihanalitici, -ce, adj. Care aparține psihanalizei, privitor la psihanaliză; care se bazează pe psihanaliză. – Din fr. psychanalytique.
PSIHANALÍZĂ s. f. 1. Ansamblul concepțiilor lui Freud privind viața psihică conștientă și inconștientă, după care tendințele sau dorințele profunde ale individului vin în conflict cu convingerile sale morale și sunt alungate în subconștient, de unde tind să reapară sub o formă travestită. 2. Metodă de analiză psihologică și de tratament al bolilor neuropsihice, care își propune, prin diverse probe (asociații de cuvinte, relatări de vise, interpretări de figuri confuze etc.), să descopere cauzele nevrozelor și psihozelor și să vindece aceste boli. – Din fr. psychanalyse.
PSIHASTÉNIC, -Ă, psihastenici, -ce, s. m. și f. Persoană care suferă de psihastenie. – Din fr. psychasthénique.
PSIHASTENÍE, psihastenii, s. f. Formă de nevroză caracterizată prin obsesii și fobii, prin stări de nehotărâre și nesiguranță etc. – Din fr. psychasthénie.
PSIHIÁTRIC, -Ă, psihiatrici, -ce, adj. Care ține de psihiatrie, privitor la psihiatrie. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. psychiatrique.
PSIHIATRÍE s. f. Disciplină medicală care se ocupă cu studiul bolilor psihice. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. psychiatrie.
PSIHIÁTRU, -Ă, psihiatri, -e, s. m. și f. Medic specialist în psihiatrie. [Pr.: -hi-a-] – Din fr. pshychiatre.
PSIHÍSM s. n. (Rar) Totalitatea fenomenelor psihice proprii unui individ sau unei colectivități; viață psihică. – Din fr. psychisme.
PSIHOANALÉPTIC, -Ă, psihoanaleptici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță psihotropă) cu acțiune euforizantă. [Pr.: -ho-a-] – Din fr. psychoanaleptique.
PSIHOANALGEZÍE, psihoanalgezii, s. f. (Med.) Calmare a senzațiilor dureroase prin psihoterapie. [Pr.: -ho-a-] – Din fr. psychoanalgésie.
PSIHOBIOGRÁMĂ, psihobiograme, s. f. Examen al dezvoltării personalității în relație cu dezvoltarea biologică; (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de examen. [Pr.: -bi-o-] – Psiho[logic] + biogramă.
PSIHOCHIRURGÍE s. f. Termen generic pentru metodele chirurgicale de tratament al bolilor psihice. – Din fr. psychochirurgie.
PSIHODIAGNÓSTIC, -Ă, psihodiagnostici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Rezultat al psihodiagnozei. 2. Adj. Cu caracter de psihodiagnoză, de psihodiagnoză. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. psychodiagnostique, engl. psychodiagnostic.