Toate definitiile
PULPÍTĂ, pulpite, s. f. Inflamație a pulpei dentare, caracterizată prin dureri violente. – Din fr. pulpite.
PÚLPITUM s. n. Parte a teatrului roman în care actorii își desfășurau jocul. – Din lat. pulpitum.
PULPÓS, -OÁSĂ, pulpoși, -oase, adj. 1. Cu pulpe (1) mari, groase. 2. Cu pulpă (3) bogată. – Pulpă + suf. -os.
PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietură mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus.
PULSÁ, pulsez, vb. I. Intranz. 1. (Despre sânge) A circula prin vasele sangvine. 2. Fig. (Despre lucruri sau despre procese în mișcare) A se manifesta într-un ritm viu; a palpita. – Din lat. pulsare.
PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant.
PULSÁR, pulsari, s. m. (Astron.) Sursă galactică de unde radio care emite impulsuri foarte regulate și foarte scurte. – Din engl., fr. pulsar.
PULSÁRE, pulsări, s. f. Acțiunea de a pulsa și rezultatul ei; pulsație. – V. pulsa.
PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care aparține pulsului, privitor la puls. ◊ Durere pulsatilă = durere care se accentuează la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis.
PULSATÍV, -Ă, pulsativi, -e, adj. Pulsatil (1). – Din fr. pulsatif.
PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care constă într-o succesiune de pulsații (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternanțe de un singur sens; (rar) pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
PULSÁȚIE, pulsații, s. f. 1. Fiecare dintre mișcările pulsului; pulsare. 2. (Fiz.) Numărul de perioade pe care le efectuează o mărime periodică într-un anumit număr de unități de timp. 3. Fig. Desfășurare a unui proces, a unui fenomen, a unei acțiuni într-un ritm viu, trepidant. – Din fr. pulsation, lat. pulsatio.
PULSOMÉTRU, pulsometre, s. n. Pompă pentru apă în care deplasarea apei se realizează prin presiunea aburului. – Din fr. pulsomètre.
PULSOREACTÓR, pulsoreactoare, s. n. Tip de reactor pentru vehicule aeriene cu viteză mare, care funcționează prin combustie discontinuă. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. pulsoréacteur.
PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Păstos. ◊ Anghină pultacee = anghină cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé.
PULULÁȚIE, pululații, s. f. (Med.) 1. Înmulțire rapidă și abundentă. 2. Producere rapidă de țesuturi morbide. – Din fr. pullulation.
PULVERÍNĂ s. f. Pulbere neagră cu granule foarte fine, folosită ca exploziv și la fabricarea artificiilor. – Din fr. pulvérin.
PUPĂGIOÁRĂ, pupăgioare, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui pupăză. – Pupăză + suf. -ioară.
PUNGĂȘÉSC, -EÁSCĂ, pungășești, adj. (Fam.) De pungaș; fraudulos, hoțesc. – Pungaș + suf. -esc.
PUNGĂȘÉȘTE adv. Ca pungașii. – Pungaș + suf. -ește.
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) fura, a (se) înșela, a (se) escroca. – Din pungaș.
PUNGĂȘÍE, pungășii, s. f. Faptă de pungaș; furt, hoție; escrocherie, înșelătorie. – Pungaș + suf. -ie.
PUNGĂȘOÁICĂ, pungășoaice, s. f. (Fam.) Hoață de buzunare; p. gener. hoață. ♦ Femeie șmecheră, vicleană, escroacă. – Pungaș + suf. -oaică.
PUNGÍ, pungesc, vb. IV. Tranz. 1. (În expr.) A-și pungi gura (sau buzele) = a-și strânge și a-și țuguia buzele. 2. (Înv.) A obține de la cineva bani prin mijloace incorecte. – Din pungă.
PUNGÍT, -Ă, pungiți, -te, adj. (Despre gură, buze) Strâns, țuguiat (ca o pungă). – V. pungi.
PUNGÓCI, pungoace, s. n. (Pop.) Pungoi. – Pungă + suf. -oci.
PUNGÓI, pungoaie, s. n. Augmentativ al lui pungă; pungoci. – Pungă + suf. -oi.
PUNGULÍȚĂ, pungulițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pungă; punguță. 2. Plantă erbacee de culoare verde-deschis, cu miros neplăcut, cu flori mici, albe, dispuse în inflorescență (Thlaspi arvense). – Pungă + suf. -uliță.
PUNGÚȚĂ, punguțe, s. f. Punguliță. – Pungă + suf. -uță.
PUNI s. m. pl. Nume dat cartaginezilor de către romani. – Din lat. Poeni.