Toate definitiile

PACIFÍSM s. n. Curent politic care propovăduiește pacea și condamnă orice război, indiferent de conținutul lui; p. ext. atitudinea celui care vrea pace; propovăduire a politicii de pace. – Din fr. pacifisme.

PACIFÍST, -Ă, pacifiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al pacifismului. 2. Adj. Care ține de pacifism, privitor la pacifism; care are ca scop menținerea păcii. – Din fr. pacifiste.

PÁCINIC, -Ă adj. v. pașnic.

PACIÓC s. n. Primul strat de var, aplicat direct pe tencuială sau pe glet. – Cf. germ. patschokieren.

PACÍȘĂ, pacișe, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Fire de cânepă sau de in de calitate inferioară, care rămân în piepteni în timpul operației de pieptănare a fuiorului; câlți. [Pl. și: paciși. – Var.: păcíșă s. f.] – Din ucr. pačosy.

PACIÚLI s. f. invar. Plantă erbacee labiată din regiunile tropicale, din frunzele căreia se extrage un ulei eteric cu parfum puternic (Pagostemon patchouly); p. ext. parfum care se fabrică din acest ulei. [Var.: paciúlie s. f.] – Din fr. patchouli.

PACIÚLIE s. f. v. paciuli.

PÁCOSTE, pacoste, s. f. 1. Ceea ce provoacă cuiva mari neplăceri, necazuri, suferințe; situație în care se află cel asupra căruia s-a abătut o asemenea năpastă. 2. Ființă care provoacă cuiva neplăceri, necazuri, suferințe. – Din sl. pakostĩ.

PACTIZÁ, pactizez, vb. I. Intranz. A se înțelege, a cădea la învoială, a face un pact. ♦ Spec. A se ralia cu adversarul, trădând interesele propriei comunități sociale, ale propriului stat. – Din fr. pactiser.

PACTIZÁRE, pactizări, s. f. Acțiunea de a pactiza și rezultatul ei. – V. pactiza.

PADELÁ, padelez, vb. I. Intranz. (Rar) A vâsli cu ajutorul padelei. – Din padelă (după engl. paddle).

PADÉLĂ, padele, s. f. Vâslă de formă specială, cu câte o pală convexă la cele două capete, folosită la caiac pentru înaintarea rapidă pe apă. – Din germ. Paddel.

PÁDINĂ, padini, s. f. Loc aproape plan sau ușor scobit, de obicei în vârful unui deal sau al unui munte. ♦ Mică depresiune, circulară sau alungită, dezvoltată de obicei pe loess prin tasare; crov. [Pl. și: padine] – Din bg. padina.

PADIȘÁH, padișahi, s. m. Titlu purtat (în trecut) de monarh în unele țări din Orientul Apropiat și Mijlociu; persoană purtând acest titlu. – Din tc. pādișāh, fr. padisah.

PADÓC, padocuri, s. n. Loc îngrădit într-o pășune, rezervat pentru unele animale domestice; teren împrejmuit și amenajat în mod special, în apropierea grajdurilor, destinat întreținerii și mișcării animalelor domestice în aer liber. ♦ Spec. Loc îngrădit lângă boxa unui cal de curse sau lângă un hipodrom, unde sunt lăsați în libertate sau plimbați caii, înainte de alergări. – Din fr., engl. paddock.

PAF interj. 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de o apăsare puternică, de o lovitură, de o pocnitură etc. 2. (Fam.; în expr.) A rămâne (sau a face pe cineva să rămână) paf = a rămâne (sau a face pe cineva să rămână) uimit, surprins, nemișcat. A face paf (pe cineva) = a uimi, a da gata, a învinge într-o discuție (pe cineva). – Onomatopee.

PAFTÁ, paftale, s. f. 1. Încheietoare ornamentală la haine sau la cingători, lucrată de obicei din metal (prețios și împodobită cu pietre prețioase). ♦ Cingătoare alcătuită din plăci de metal legate între ele cu lănțișoare sau fixate între ele cu ținte. ♦ Dispozitiv (metalic) de închidere a unui obiect (carte, cutie etc.). 2. Piesă din tablă de oțel folosită pentru fixarea cablurilor pe zidurile clădirilor. – Din tc. pafta.

PAG¹ s. m. v. paj.

PAG², -Ă, pagi, -ge, adj., s. m. și f. (Cal sau, rar, alt animal) negru sau roșcat cu pete albe. – Din sl. *pĕgŭ.

PAGÁIE, pagaie, s. f. Vâslă scurtă cu o singură pală, care se manevrează cu ambele mâini și pe un singur bord, fără a o sprijini de ambarcație. – Din fr. pagaie, it. pagaia.

PAGINÁ, paginez, vb. I. Tranz. 1. A numerota paginile (1) sau foile unui caiet, ale unei cărți, ale unui manuscris etc. 2. (Tipogr.) A așeza în format de pagini un text cules (și aflat în șpalturi), pentru a obține forma definitivă a lucrării care se tipărește. ♦ A schița planul de dispunere a materialului unui periodic, înainte de culegere, fixând pe pagină locul fiecărui articol. – Din pagină. Cf. fr. paginer.

PAGINÁRE, paginări, s. f. Acțiunea de a pagina și rezultatul ei; paginație. – V. pagina.

PAGINÁT, -Ă, paginați, -te, adj. (Despre pagini, texte) Care este numerotat; pe care s-a făcut operația de paginație (1). – V. pagina.

PAGINATÓR, -OÁRE, paginatori, -oare, s. m. și f. Muncitor tipograf care face paginația (1) unui text cules. – Pagina + suf. -tor.

PAGINATÚRĂ s. f. (Rar) Paginație (2). – Din it. paginatura.

PAGINÁȚIE, paginații, s. f. 1. Așezare în format de pagini a unui text cules, pentru a obține forma definitivă a lucrării care se tipărește; paginare. ♦ Schițare anticipată (înainte de culegere) a locului în pagină al fiecărui articol dintr-un periodic; mod de paginare. ♦ Secție într-o tipografie unde se efectuează această operație. 2. Numerotare a paginilor; șir de numere succesive care reprezintă această numerotare; paginare. [Var.: paginațiúne s. f.] – Din fr. pagination.

PAGINAȚIÚNE s. f. v. paginație.

PÁGINĂ, pagini, s. f. 1. Fiecare dintre cele două fețe ale unei foi de hârtie dintr-o carte, dintr-un caiet, ziar, registru etc., față; p. ext. cuprinsul textului unei asemenea fețe; fragment, capitol dintr-o scriere sau din ansamblul unei opere mai mari. ◊ Loc. vb. A pune în pagină = a pagina (2). 2. Fig. Moment (istoric); eveniment, fapt demn de reținut, dată importantă; episod însemnat din viața unui om. – Din lat., it. pagina, germ. Pagina.

PÁGUBĂ, pagube, s. f. 1. Pierdere materială suferită de cineva sau adusă cuiva; stricăciune care provoacă o pierdere, o daună. ◊ Loc. adv. În pagubă = pierzând bani sau alte bunuri. ◊ Expr. Atâta pagubă! sau mare pagubă! nici o pagubă! pagubă-n ciuperci! expresii exclamative care arată resemnarea sau nepăsarea pentru o pierdere suferită. A fi rău de pagubă, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a pagubă = a prevesti o pierdere; a-și manifesta regretul pentru o pierdere suferită. 2. Fig. Știrbire, pierdere a calității, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ◊ Loc. prep. În paguba (cuiva sau a ceva), aducând un prejudiciu. ◊ Expr. (Reg.) Pagubă că... (sau de...) sau e pagubă să... = păcat că... (sau de...); e regretabil să... – Din sl. paguba.

PAGÚR, paguri, s. m. (La pl.) Nume dat unor crustacee decapode marine al căror abdomen moale este adăpostit într-o cochilie goală (părăsită de gasteropode); (și la sg.) crustaceu din acest grup. – Din fr. pagure.