Toate definitiile
PAHÁR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme sau mărimi, din care se bea apă sau alte lichide; p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊ Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură p. ext. la chef, la petrecere. ◊ Expr. A fi sau a ține etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a ține foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc. 3. (Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [Var.: (înv. și reg.) păhár s. n.] – Din magh. pohár, scr. pehar.
PAHÁRNIC, paharnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului de la curtea domnilor români care avea grijă de băutura domnului, iar în împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită; boier care avea acest titlu; ceașnic. ♦ (Înv. și reg.) Cel care toarnă băutura în pahare la diferite ocazii. – Pahar + suf. -nic.
PAHIDÉRM, pahiderme, s. n. Denumire generică dată mai multor mamifere erbivore masive, cu pielea foarte groasă, cu păr puțin, cu pântecele mare și cu picioarele terminate cu copite. ◊ (Adjectival) Animal pahiderm. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană lipsită de bun-simț, obraznică. [Var.: pachidérm s. n.] – Din lat. pachyderma, fr. pachyderme.
PAHIDERMÍE, pahidermii, s. f. (Med.) Îngroșare anormală a pielii. [Var.: pachidermíe s. f.] – Din fr. pachydermie.
PAHIGLOSÍE, pahiglosii, s. f. (Med.) Îngroșare anormală a limbii. – Din fr. pachyglossie.
PAHIMENÍNGE, pahimeninge, s. n. (Anat.) Duramater. – Din fr. pachyméninge.
PAHIMENÍNGÍTĂ, pahimeningite, s. f. (Med.) Meningită a pahimeningelui. – Din fr. pachyméningite.
PAHIPLEURÍTĂ, pahipleurite, s. f. (Med.) Îngroșare și alipire a foițelor pleurei, ca urmare a unui proces inflamator cronic. [Pr.: -ple-u-] – Din fr. pachypleurite.
PAHÓNȚ, pahonți, s. m. (Pop.) 1. Soldat cărăuș din armata rusă. 2. Epitet depreciativ pentru o persoană grosolană, necioplită sau murdară [Var.: pohónț s. m.] – Cf. rus. pehotineț „infanterist”.
PAI, paie, s. n. Tip de tulpină simplă, în general fără ramificații și cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) și pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fără personalitate, de care se servește cineva pentru a-și atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecătoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocnește (fără a izbucni). A întemeia (ceva) pe paie = a clădi, a realiza (ceva) pe temelii șubrede. (Fam.) Văduvă, (sau, rar) văduv de paie = soție sau soț care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soț sau, respectiv, fără soție. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăți și mai mult situația (dintre doi adversari); a întărâta, a ațâța pe cei care se ceartă. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucată din această tulpină sau tub subțire din material plastic cu care se sorb unele băuturi. – Lat. palea.
PAIÁ, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din țările românești, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.
PAIÁJEN s. m. v. păianjen.
PAIANJENÍȘ s. n. v. păienjeniș.
PAIÁNTĂ, paiante, s. f. Sistem de construcție a pereților unor case, care constă dintr-un schelet de lemn având golurile umplute sau acoperite cu diferite materiale (împletituri de nuiele ori șipci tencuite cu lut, chirpici etc.); material care alcătuiește asemenea sistem de construcție. – Din tc. payanda.
PAIÁȚĂ, paiațe, s. f. 1. Personaj comic în spectacolele de circ, la diferite reprezentații populare etc.; măscărici, saltimbanc, clovn; bufon. ♦ Păpușă îmbrăcată ca o paiață (1). 2. Epitet dat unui om neserios, ridicol, lipsit de personalitate. – Din rus. paiaț, fr. paillasse, germ. Paiazze.
PAIAȚĂRÍE, paiațării, s. f. Exhibiție executată (pe scenă) de o paiață; p. ext. reprezentație scenică lipsită de valoare. ♦ Fig. Comportare, atitudine lipsită de seriozitate, ridicolă. [Pr.: pa-ia-] – Paiață + suf. -ărie.
PAÍC, paici, s. m. Soldat din garda personală a sultanului sau a domnilor țărilor românești. – Din tc. peyk.
PAIDEIA s. f. Concepție educativă în Grecia antică ce urmărea cultivarea spiritului uman prin filozofie și știință. [Pr.: pa-i-dé-ia] – Cuv. gr.
PAIÉRIC, paierice, s. n. Semn grafic în scrierea chirilică, de obicei fără valoare fonetică, pus după o consoană pentru a înlocui semnul moale sau semnul tare în poziție neintensă. – Din sl. pajerĩčkŭ.
PAIÉT, paiete, s. n. Dispozitiv pentru astuparea provizorie, din exterior, a spărturilor mici produse în bordajul unei nave, sub linia de plutire. – Din fr. paillet.
PAIÉTĂ, paiete, s. f. Disc mic și sclipitor de metal, de sticlă, de celofan etc. (cu gaură la mijloc), care se coase sau se lipește ca ornament pe haine, pe stofe etc.: fluturaș (2). [Pr.: pa-ie-] – Din fr. paillette.
PAÍNG, paingi, s. m. Păianjen. – Din sl. *pa(i)okŭ.
PAÍNGĂN s. m. v. păianjen.
PAINGENÍȘ s. n. v. păienjeniș.
PAINGINÍ vb. IV. v. păienjeni.
PAÍNJEN s. m. v. păianjen.
PAINJENÍ vb. IV. v. păinjeni.
PAINJENÍRE s. f. v. păienjenire.
PAINJENÍȘ s. n. v. păienjeniș.
PAINJENÍT, -Ă adj. v. păienjenit.