Toate definitiile
PREPOZÍȚIE, prepoziții s. f. Parte de vorbire neflexibilă care exprimă raporturi sintactice de dependență între părțile unei propoziții legând două părți de propoziție diferite. [Var.: prepozițiúne s. f.] – Din fr. préposition, lat. praepositio.
PROPOZÍȚIE, propoziții, s. f. 1. Cea mai mică unitate sintactică prin care se exprimă o idee, o judecată etc. 2. (Livr.) Propunere. 3. (Log., Mat.) Enunț a cărui valoare de adevăr este întemeiată pe bază de reguli explicit exprimate. [Var.: propozițiúne s. f.] – Din fr. proposition, lat. propositio, -onis.
PẤNTECE, pântece, s. n.1. Parte a corpului, la om și la animale, situată între torace și bazin, formată dintr-o cavitate în care se află stomacul, intestinele, organele de reproducere etc.; abdomen, burtă, foale, vintre. ◊ Expr. Parcă are oase în pântece, se spune despre cineva care se apleacă foarte greu. A fi cu pântecele la gură = a fi însărcinată. 2. Stomac. ◊ Expr. Cu pântecele lipit de coaste = foarte flămând sau foarte slab. A se închina pântecului = a fi peste măsură de lacom, a trăi numai pentru mâncare. 3. Uter. ◊ Loc. adv. Din pântecele mamei = înainte de a se naște. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a purta) în pântece = a rămâne sau a fi însărcinată. A trăi (sau a fi, a se simți) ca în pântecele mamei = a se simți foarte bine și în siguranță. 4. Fig. Partea dinăuntru a unui obiect, a unei încăperi etc.; interior, adâncime. 5. Fig. Partea bombată, ieșită în afară, a unor obiecte; interiorul acestor părți. [Var.: pấntec s. n.] – Lat. pantex, -ticis.
PÂNTECÉL, pântecele, s. n. Diminutiv al lui pântece; pântecuț. – Pântece + suf. -el.
PÂNTECÓS, -OÁSĂ, pântecoși, -oase, adj. 1. Cu pântecele mare, proeminent; burtos. 2. Fig. (Despre obiecte) Cu pereții rotunjiți în afară, bombat. – Pântec + suf. -os.
PÂNTECÚȚ, pântecuțe, s. n. Pântecel. – Pântec + suf. -uț.
POLC, polcuri, s. n. Unitate militară în țările române, la sfârșitul evului mediu, corespunzătoare regimentului. – Din ucr., rus. polk.
POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formații militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnic.
PARADÓX, paradoxuri, s. n. 1. Enunț contradictoriu și, în același timp, demonstrabil; părere (absurdă) contrară adevărului unanim recunoscut; p. ext. ciudățenie; enormitate, absurditate. 2. (În sintagma) Paradox hidrostatic = faptul că presiunea unui lichid pe fundul unui vas nu depinde de dimensiunile și de forma vasului respectiv. [Pl. și: paradoxe] – Din fr. paradoxe.
PÁRIA1 s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext. grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște nici un drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria.
PAC1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură, de căderea unui obiect, de detunătura unei arme etc. 2. Cuvânt care sugerează rapiditatea, caracterul brusc și neașteptat al unei mișcări, al unei acțiuni etc. – Onomatopee.
PAC2, pacuri, s. n. (Reg.) Pachet (de tutun); legătură; ghem1 – Din germ. Pack.
PÁCE s. f. 1. Stare de bună înțelegere între popoare, situație în care nu există conflicte armate sau război între state, popoare, populații. 2. Acord al părților beligerante asupra încetării războiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate socială) Lipsă de tulburări, de conflicte, de vrajbă; armonie1, împăciuire, înțelegere. ◊ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împăca cu cineva. ◊ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formulă familiară de salut. 4. Liniște sufletească, stare de calm sufletesc; tihnă, repaus, odihnă; lipsă de zgomot și de mișcare; calm, liniște, tăcere. ◊ Loc. adv. În (bună) pace = în liniște, fără să fie tulburat, stingherit, supărat. ◊ Expr. A da (cuiva) bună pace sau a lăsa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supăra, a nu tulbura pe cineva. Dă-i pace = nu te deranja, nu-ți bate capul; lasă-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) în pace = (ca formulă de urare la despărțire) mergi (sau umblă, du-te, rămâi etc.) cu bine, cu sănătate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanență) neliniștit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nici o grijă, liniștește-te! ♦ (În concepțiile religioase) Liniște veșnică a omului după moarte, odihnă de veci. ♦ (Adverbial; pop. și fam.) Nimic, nici vorbă, nici gând; s-a terminat, s-a sfârșit, gata. – Lat. pax, pacis.
PACEÁ, pacele, s. f. 1. (Înv.) Partea de la genunchi în jos a piciorului la animalele cu blană; p. ext. blană prelucrată, de calitatea a doua, de pe picioarele unor astfel de animale. 2. (Reg.) Mâncare asemănătoare cu piftia, preparată din picioare de vițel sau de miel, mai rar de pasăre etc., cu adaos de ouă, de oțet sau de usturoi. – Din tc. paça.
PACEAÚRĂ, paceaure, s. f. 1. Cârpă (de șters praful, de spălat vasele, podelele etc.). 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei ușuratice, proaste, urâte, murdare, rele etc. [Acc. și: paceáură. – Pr.: -cea-u-. – Var.: paceavúră s. f.] – Din tc. paçavra, ngr. patsavúra.
PACEAVÚRĂ s. f. v. paceaură.
PACFÓN s. n. v. pacfong.
PACFÓNG s. n. Aliaj de cupru, de nichel și de zinc, care imită argintul. [Var.: pacfón s. n.] – Din germ. Pakfong, fr. pacfung.
PACHEBÓT, pacheboturi, s. n. Navă (mare) care transportă (mai ales) călători. – Din fr. paquebot.
PACHÉR, pachere, s. n. Dispozitiv pentru închiderea etanșă a spațiilor inelare dintre pereții găurii de sondă și diferitele elemente tubulare introduse în aceasta. – Din germ. Packer, rus. paker, fr. packer.
PACHÉȘCĂ, pachești, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Bretea (pentru susținut pantalonii bărbătești). – Din rus. podteajki.
PACHÉT, pachete, s. n. 1. Obiect sau grup de obiecte strânse la un loc sau înfășurate într-o învelitoare de protecție (și legate) pentru a se putea păstra sau transporta mai ușor; legătură. ◊ Expr. (Adverbial) A trimite pe cineva pachet = a trimite, a expedia pe cineva rapid și fără voia lui undeva. 2. Ansamblu de piese identice, suprapuse sau alăturate și legate între ele pentru a forma o singură piesă folosită într-un sistem tehnic. – Din fr. paquet, germ. Paket.
PACHEȚÉL, pachețele, s. n. Diminutiv al lui pachet. – Pachet + suf. -el.
PACHIDÉRM s. n. v. pahiderm.
PACHIDERMÍE s. f. v. pahidermie.
PACIÉNT, -Ă, pacienți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană bolnavă care se găsește în tratamentul unui medic, considerat În raport cu acesta. ♦ (Înv.) Persoană supusă unui supliciu; victimă; martir. 2. Adj. (Livr.) Care are (sau manifestă) răbdare, calm; răbdător. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. patiens, -ntis, fr. patient, germ. Patent, it. paciente.
PACÍFIC, -Ă, pacifici, -ce, adj. 1. (Înv.) Iubitor de pace, de bună înțelegere, de liniște, pașnic; care tinde spre un acord, spre împăcare. 2. (Ieșit din uz; în sintagma) Locomotivă pacific (și substantivat, n.) = locomotivă cu viteză mare, folosită la tracțiunea vagoanelor de călători. – Din lat. pacificus, fr. pacifique, it. pacifico.
PACIFICÁ, pacífic, vb. I. Tranz. 1. A face să înceteze conflictele armate, luptele etc., a restabili pacea. ♦ A pune capăt unui conflict, unor certuri, neînțelegeri etc.; a înlătura, a aplana. 2. (Rar) A restabili liniștea sufletească, a aduce împăcarea; a atenua durerea fizică; a liniști, a potoli. – Din fr. pacifier, it. pacificare.
PACIFICÁRE s. f. Acțiunea de a pacifica și rezultatul ei. – V. pacifica.
PACIFICATÓR, -OÁRE, pacificatori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care pacifică (1), care restabilește pacea, liniștea. – Din fr. pacificateur, it. pacificatore.