Toate definitiile
ENZIMOLOGÍE s. f. Studiul enzimelor și al modului lor de acțiune. – Din germ. Enzymologie, fr. enzymologie.
ENZÍMĂ, enzime, s. f. Compus organic de natură proteică, prezent în celule vii, care dirijează procesele de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, producând și păstrând energie; ferment. – Din fr. enzyme.
ENTROPIÓN s. n. Întoarcere înăuntru a pleoapei, însoțită de iritația conjunctivei și a corneei. [Pr.: -pi-on] – Din fr. entropion.
ENIGMÍSTIC, -Ă, enigmistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință a jocurilor distractive (rebus, monoverbe, criptograme etc.). 2. Adj. Cu caracter de enigmă; de enigmistică (1). – Din enigmă.
ENTROPIE, entropii, s. f. 1. Mărime de stare termică a sistemelor fizice, care crește în cursul unei transformări ireversibile a lor și rămâne constantă în cursul unei transformări reversibile. 2. Mărime fundamentală în teoria informației, care indică cantitatea de informație raportată la un element al mesajului transmis. 3. P. gener. Măsură care indică gradul de organizare al unui sistem. – Din fr. entropie.
ENTRÓPIC, -Ă, entropici, -ce, adj. (Fiz.) Referitor la entropie. – Din fr. entropique.
ENTRÁTĂ, entrate, s. f. (Muz.) Introducere. – Din it. entrata.
ENTOZOÁR, entozoare, s. n. (La pl.) Nume generic dat animalelor care trăiesc ca parazite în interiorul unei vietăți; (și la sg.) animal din această categorie. [Pr.: -zo-ar] – Din fr. entozoaire.
ENÍGMĂ, enigme, s. f. Lucru greu de înțeles, nelămurit, ascuns; taină, mister1. ♦ Ghicitoare, șaradă. – Din fr. énigme, lat. aenigma.
ENIGMÁTIC, -Ă, enigmatici, -ce, adj. Care constituie sau ascunde o enigmă; greu de înțeles; tainic, misterios. – Din fr. énigmatique, lat. aenigmaticus.
EXCESÍV, -Ă, excesivi, -e, adj. Care depășește limita normală; exagerat, abuziv. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, formează superlativul) Din cale-afară de..., nespus de..., foarte, prea. – Din fr. excessif.
EXCÉS, excese, s. n. 1. Exagerare, abuz; p. ext. lipsă de cumpătare, de măsură. ◊ Expr. Exces de zel = zel exagerat. 2. (În unele state) Act de violență, săvârșit de unul dintre soți față de celălalt, de natură a constitui motiv de divorț. – Din fr. excès, lat. excessus.
EXCERPTÁRE, excerptări, s. f. Acțiunea de a excerpta și rezultatul ei. – V. excerpta.
EXCERPTÁ, excerptez, vb. I. Tranz. A extrage un anumit material dintr-un text, dintr-o lucrare etc. în vederea studierii lui, a întocmirii unei lucrări științifice etc. – Din excerpte.
EUPLOÍD, euploide, s. n. (Biol.) Organism ale cărui celule somatice conțin un număr de cromozomi egal cu numărul de bază al celulei sau cu un multiplu al acestuia. [Pr.: e-u-plo-id] – Din fr. éuploide, engl. euploid.
EUMENÍDE s. f. pl. Nume eufemistic dat eriniilor, furiilor. [Pr.: e-u-] – Din fr. euménides.
EUHEMERÍSM s. n. Doctrina lui Euhemeros (sec. IV-III î.Hr.), potrivit căreia zeii nu sunt decât oameni de seamă divinizați. [Pr.: e-u-. – Var.: evhemerísm s. n.] – Din fr. évhémérisme.
EUHARÍSTIC, -Ă, euharistici, -ce, adj. De euharistie, privitor la euharistie. [Pr.: e-u-] – Din fr. eucharistique.
EUGLÉNĂ, euglene, s. f. Protozoar flagelat oval-alungit, de apă dulce, care posedă cromatofori cu clorofilă (Euglena viridis). [Pr.: e-u-] – Din fr. euglène.
EUGENÍE s. f. Teorie care preconizează ameliorarea populațiilor umane prin măsuri genetice (alegerea părinților, sterilizarea, interzicerea procreării etc.), folosită de rasiști și fasciști; eugenetică. [Pr.: e-u-] – Din lat. eugenia. Cf. fr. eug énisme.
EUGENÉZIC, -Ă, eugenezici, -ce, adj. Care aparține eugeneticii, referitor la eugenetică. [Pr.: e-u-] – Din fr. eugénésique.
EUGENÉTICĂ s. f. Eugenie. [Pr.: e-u-] – Din germ. Eugenetik.
EUGÉNIC, -Ă, eugenici, -ce, adj. (Livr.) Referitor la eugenie. [Pr.: e-u-] – Din engl. eugenic.
EUFUÍSTIC, -Ă, eufuistici, -ce, adj. (Livr.; despre stil) Prețios, pompos, bombastic. [Pr.: e-u-fu-is-] – Din engl. euphuistic.
EUFUÍSM, s. n. (Livr.) Variantă engleză, din epoca elizabetană, a manierismului european. [Pr.: e-u-fu-ism] – Din engl. euphuism.
EUFORIZÁNT, -Ă, euforizanți, -te, adj. Care produce euforie. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphorisant.
EUCARIÓTĂ, eucariote, s. f. (Biol.) Plantă sau animal evoluat care are nucleu tipic, separat prin membrană. [Pr.: e-u-ca-ri-o-] – Din engl. eucaryote.
ERINÍI s. f. pl. Divinități ale infernului, la greci, reprezentate ca niște femei cu părul răvășit, împletit cu șerpi, și corespunzând, la romani, furiilor. – Din fr. érinnyes.
EPITÁF, epitafuri, s. n. 1. Inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală; p. ext. placă cu o inscripție funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer2 (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.
ÉPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2.) ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epócă. – Var.: (înv.) épohă s. f.] – Din fr. époque.