Toate definitiile
PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitor, -oare, adj. 1. Care plictisește (1); neinteresant, searbăd, anost; plicticos. 2. Supărător, enervant, agasant; plicticos. – Plictisi + suf. -tor.
PLINIȘÓR, -OÁRĂ, plinișori, -oare, adj. (Rar) Plinuț. – Plin + suf. -ișor.
PLÍNTĂ, plinte, s. f. 1. Piesă de lemn, de piatră, de mozaic, de material plastic etc. care se aplică la partea de jos a pereților unei încăperi pentru a-i apăra împotriva loviturilor și a umezelii sau pentru a acoperi rostul dintre pardoseală și perete. 2. Partea de jos a unei clădiri, a unei sobe, a unui zid, ieșită mai în afară și formând un mic soclu. 3. Bloc paralelipipedic de piatră sau de zidărie, pe care se reazemă o coloană sau un piedestal. – Din fr. plinthe.
PLOIEȘTEÁN, -Ă, ploieșteni, -e s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul Ploiești. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul Ploiești. [Pr.: plo-ieș-] – Ploiești (n. pr.) + suf. -ean.
PLÓSCĂ, ploști, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mică, rotund și turtit, cu gâtul scurt și strâmt, în care se ține băutură și care se poartă atârnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, bârfeli de la unii la alții. 2. (Înv.) Vas în care vânătorul își ținea praful de pușcă. 3. Vas făcut din tablă smălțuită, sticlă, material plastic etc., cu o deschizătură largă în partea de sus, în care urinează bolnavii imobilizați la pat. – Din bg., scr. ploska.
PLUGĂRÍ, plugăresc, vb. IV. Intranz. A munci pământul în calitate de plugar (1); a lucra pământul cu plugul (1). – Din plugar.
PLUMBIFÉR, -Ă, plumbiferi, -e, adj. Care conține plumb (1); de natura plumbului; plumbic. – Din fr. plombifère (după plumb).
PLURALITÁTE, pluralități, s. f. 1. Număr, cantitate mare (de ființe, de lucruri etc.), mulțime; multiplicitate, diversitate. 2. Numărul cel mai mare, partea cea mai mare a membrilor unei colectivități; majoritate. – Din lat. pluralitas, -atis, fr. pluralité.
PLURICAVITÁR, -Ă, pluricavitari, -e, adj. Care are mai multe caverne pulmonare. – Pluri - + cavitar.
PLURIFLÓR, -Ă, pluriflori, -e, adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. – Din fr. pluriflore.
PLURIFÓRM, -Ă, pluriformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme; multiform. – Din lat. pluriformis.
PLURIGLANDULÁR, -Ă, pluriglandulari, -e, adj. Care se referă la mai multe glande, care afectează mai multe glande. – Pluri - + glandular.
PLURINAȚIONÁL, -Ă, plurinaționali, -e, adj. (Despre țări, state, orașe) Multinațional. [Pr.: -ți-o-] – Pluri - + național.
PLUȘ, plușuri, s. n. Țesătură de bumbac, de lână, de păr de capră etc. mai groasă decât catifeaua și cu părul mai lung decât al acesteia, care se întrebuințează mai ales în tapițerie. ♦ (La pl.) Varietăți de pluș. – Din germ. Plüsch, fr. p(e)luche, rus. pliuș.
PLÚTĂ2, plute, s. f. 1. Specie de plop ale cărui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dând coroanei o formă de piramidă lungă și îngustă; plutaș2 (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic și mai ușor decât apa, obținut din stratul exterior al scoarței unor specii de stejar și folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, în construcția avioanelor etc., suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din plută2. ♦ Bucată de lemn sau de alt material ușor care se leagă de sfoara undiței pentru a o face să plutească la suprafața apei. ♦ Bucățică de lemn ușor în care se înfige fitilul candelei. – Din scr. plut.
PLUTÍ, plutesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri) A se menține la suprafața unui lichid prin cufundare parțială în volumul acestuia; a aluneca, a se deplasa pe suprafața unui lichid. ♦ (Despre mâncăruri) A fi înecat în grăsime sau sos. 2. (Despre păsări, insecte etc.) A se menține sau a se mișca lin în aer sau într-un fluid fără intervenția unei acțiuni din exterior. ◊ Expr. A pluti în aer = a) (despre un fenomen sau un eveniment) a fi gata să se dezlănțuie, a presimți apariția; b) (despre o afirmație, o situație etc.) a nu se sprijini pe realitate. ♦ (Despre corpuri cerești; adesea fig.) A se mișca pe bolta cerească. ♦ (Despre sunete și mirosuri) A străbate prin aer, a se împrăștia, a se răspândi. 3. (Adesea fig.) A se menține sau a se mișca lin într-un spațiu sau într-un mediu real sau imaginar. ♦ Fig. A dăinui, a stărui, a predomina. – Din plută1.
PÓCNET, pocnete, s. n. 1. Zgomot caracteristic (surd și puternic) produs de o lovitură, de o izbitură etc., precum și de ardere, de o explozie, de descărcarea unei arme etc., pocnitură. 2. Zgomotul caracteristic produs de spargere, de crăpare etc. – Pocni + suf. -et.
PÓFTĂ, pofte, s. f. 1. Dorință puternică de a face sau a obține ceva; năzuință, dispoziție, chef, plăcere. ◊ Loc. adv. Cu poftă = manifestând multă plăcere, cu plăcere. ◊ Expr. A-și (mai) pune pofta-n cui, se spune pentru a arăta că cineva este nevoit să renunțe la un lucru mult dorit. Pe (sau după) poftă (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorința cuiva, spre mulțumirea cuiva. ♦ Dorință, impuls sexual; p. ext. dorință exagerată, patimă, viciu. ♦ (Înv.) Lăcomie. 2. Senzație de foame sau de sete; dorință, chef de a bea sau de a mânca un anumit lucru. ◊ Expr. De poftă sau (ca) să-și prindă pofta = în cantitate foarte mică, numai cât să guste. Poftă bună (sau mare)! urare adresată celor care mănâncă sau se duc să mănânce. [Var.: (înv. și reg.) póhtă s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).
POGROMÍST, -Ă, pogromiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care organizează sau care participă la pogromuri. – Pogrom + suf. -ist.
POLÁR, -Ă, polari, -e, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la cei doi poli1 ai Pământului, de la poli1, caracteristic polilor1; din regiunea sau din zona polilor1. ◊ Noapte polară = noapte de iarnă care se întâlnește în regiunile situate dincolo de cercul polar și care poate dura până la o jumătate de an. Steaua polară = steaua principală din constelația Carului-Mic, situată pe prelungirea boreală a axei Pământului, care servește ca mijloc de orientare și după care se poate stabili direcția nordului. Urs polar = urs alb, v. urs. 2. Adj. Privitor la polii1 unui magnet sau ai unei pile electrice. ♦ Referitor la un corp sau la un mediu care prezintă polaritate. 3. Adj. (Mat.; în sintagma) ◊ Coordonate polare = coordonate al căror sistem de referință este alcătuit dintr-un punct și o semiaxă care pornește din acel punct. 4. Adj. (Fil.) Care se află într-un raport de polaritate, care prezintă polaritate. 5. S. f. Locul geometric al punctelor conjugate armonic cu un punct dat în raport cu cele două puncte în care o dreaptă variabilă ce trece prin punctul dat intersectează conica dată. – Din lat. polaris, it. polare, fr. polaire.
POLÉI1, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei2 (derivat regresiv).
POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
POLIATÓMIC, -Ă, poliatomici, -ce, adj. (Despre radicali sau despre molecule) Care conține doi sau mai mulți atomi, identici sau diferiți. [Pr.: -li-a-] – Din fr. polyatomique.
POLICELULÁR, -Ă, policelulare, adj. (Biol.; rar; despre organisme) Pluricelular. – Din fr. polycellulaire.
POLICRISTALÍN, -Ă, policristalini, -e, adj. Care este alcătuit din mai multe cristale. – Poli - + cristalin.
POLICROMÁT, -Ă, policromați, -te, adj. (Rar) Care este executat din materiale de diverse culori, care este policrom. – Policrom + suf. -at.
POLICROMÍE, policromii, s. f. 1. Procedeu de îmbinare a mai multor culori, folosit în pictură. ♦ Caracter policrom al unei lucrări de artă. ♦ Însușirea de a fi policrom. 2. Procedeu tipografic pentru imprimarea imaginilor în culori. ♦ (Rar) Lucrare tipografică executată în mai mult de patru culori. – Din fr. polychromie.
POLIÉDRIC, -Ă, poliedrici, -ce, adj. Care are forma unui poliedru. [Pr.: -li-e-] – Din fr. polyédrique.
POLIFAZÁT, -Ă, polifazați, -te, adj. (Despre sisteme de tensiuni sau de curenți electrici alternativi) Care are fazele inițiale diferite. – Din fr. polyphasé.
POLIGAMÍE s. f. Formă de căsătorie apărută o dată cu sclavia patriarhală, întâlnită și astăzi la unele popoare de religie mahomedană, în care un bărbat are dreptul să se căsătorească în același timp cu mai multe femei; situație în care se găsește un poligam. ♦ Infracțiune comisă de bărbatul căsătorit în același timp cu mai multe femei. – Din fr. polygamie.