Toate definitiile
POLIGLÓT, -Ă, poligloți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbește mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot. 2. (Rar) Care se referă la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte.
POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Atitudine, comportare conformă cu buna-cuviință, amabilă, politicoasă; amabilitate. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume care se folosește în vorbirea cu sau despre o persoană căreia i se cuvine respect sau pentru a-i impune respect. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; b) politicos, amabil; protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. ♦ Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse.
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste s. m., adj. 1. S. m. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. ◊ Roman (sau film) polițist = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale mai mult sau mai puțin misterioase, al căror secret este descoperit în cele din urmă prin ingeniozitatea unui polițist sau a unui detectiv. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode samavolnice. – Din germ. Polizist.
POLIVITAMÍNĂ, polivitamine, s. f. Preparat farmaceutic care conține mai multe feluri de vitamine. – Poli - + vitamină.
POMÁDĂ, pomezi, s. f. 1. Preparat cosmetic parfumat, obținut din substanțe grase, cu care se unge părul, barba, mustățile, pielea. 2. Produs farmaceutic de uz intern, preparat dintr-o materie grasă (lanolină, vaselină etc.), în care s-au încorporat una sau mai multe substanțe medicamentoase; alifie, unguent. – Din fr. pommade.
POMENÍRE, pomeniri, s. f. Acțiunea de a (se) pomeni. ♦ Ceremonie religioasă în cadrul căreia se comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment din trecut. ♦ Slujbă sau rugăciune pentru morți. ◊ Veșnica pomenire = cântare bisericească cu care se termină slujba de înmormântare sau un parastas. ♦ (Înv. și pop.) Aducere-aminte, amintire. – V. pomeni.
PÓNCHO, ponchouri, s. n. Pelerină (scurtă), de formă pătrată, cu o deschizătură pentru cap. [Pr.: poncio] – Din sp. poncho.
PONDERÁT, -Ă, ponderați, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care dovedește cumpătare, moderație, echilibru; moderat, echilibrat, cumpătat, chibzuit; măsurat; potolit, liniștit. – Din fr. pondéré.
PONÓS, ponoase, s. n. 1. (Pop.) Consecință neplăcută; necaz, neajuns; nemulțumire, supărare. A trage ponoasele. ◊ Expr. (Reg.) A-și face ponos cu cineva = a ajunge la neplăceri cu cineva, a-și pricinui supărare, necaz. A-i purta (cuiva) ponos = a avea necaz pe cineva, a-i purta ranchiună, a-l dușmăni. 2. (Pop.) Clevetire, defăimare; injurie, calomnie, insultă. ♦ Nume rău, poreclă (defăimătoare). 3. (Înv. și reg.) Acuzare, învinuire; pâră, protest; (concr.) plângere, reclamație, jalbă. 4. (Pop.) Cusur, vină. 5. (Reg.) Glumă, șotie; poznă. – Din sl. ponosŭ.
PONTÁ3, pers. 3 pontează, vb. I. Intranz. (Despre câinii de vânătoare) A se opri în loc (cu capul ridicat, cu urechile ciulite) pentru a adulmeca sau a aținti vânatul. ♦ tranz. A pironi cu privirea, a aținti animalul urmărit. [Var.: (rar) poantá vb. I.] – Din fr. pointer.
PONTÁ2, pontez, vb. I. Intranz. și tranz. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. – Din fr. ponter.
PONTÁ1, pontez, vb. I. Tranz., Intranz. A-și înregistra prezența la locul de muncă în vederea calculării salariului. ♦ Tranz. A marca, a înregistra timpul de muncă sau cantitatea lucrului efectuat în vederea plății. – Din fr. pointer.
POPÁS, popasuri, s. n. 1. Oprire pentru odihnă în timpul unui drum mai lung; ședere mai îndelungată într-un loc (în timpul unei călătorii). ♦ (Pop.) Pauză în timpul unei activități; odihnă. ◊ Loc. adj., adv. Fără popas (sau popasuri) = neîncetat, neîntrerupt; continuu. ◊ Loc. adv. (Rar) În popasuri = agale, alene, cu întreruperi. ◊ Expr. A nu avea popas (sau popasuri) = a nu avea astâmpăr, a nu avea liniște, a nu-și găsi locul. 2. Loc în care se oprește cineva pentru a poposi; loc destinat pentru oprire. – Din sl. popasŭ.
POPULÁȚIE, populații, s. f. 1. Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș etc., poporație, poporime. ♦ Totalitatea indivizilor animali sau vegetali (din aceeași specie) răspândiți pe un anumit teritoriu. 2. (În sintagma) Populație de stele = ansamblu de stele grupate după vechime, poziție, compoziție chimică etc. [Var.: (înv.) populațiúne s. f.] – Din fr. population.
PORCĂRÍE, porcării, s. f. 1. Crescătorie de porci (1). 2. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Preparate din carne de porc (1). 3. Fig. (Fam.) Murdărie mare, loc sau lucru murdar; faptă sau vorbă indecentă, grosolană, necinstită. ♦ Lucru prost făcut. – Porc + suf. -ărie.
PORNOGRAFÍE, pornografii, s. f. Scriere, desen, fotografie sau gravură obscenă. ♦ Atitudine, faptă, vorbă obscenă. – Din fr. pornographie.
PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-roșiatic, oranj. 2. S. n Culoare galbenă-roșiatică (a doua din spectrul solar). – Portocală1 + suf. -iu.
PORTRETÍST, -Ă, portretiști, -ste s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste.
PORTRETIZÁ, portretizez, vb. I. Tranz. A face cuiva portretul. – Portret + suf. -iza.
PORTRETIZÁRE, portretizări, s. f. Acțiunea de a portretiza și rezultatul ei. – V. portretiza.
POSESÓR, -OÁRE, posesori, -oare s. m. și f. 1. Persoană care deține cu titlu de proprietate un bun; persoană căreia îi aparține ceva. ♦ (Înv. și reg.) Arendaș. 2. Persoană care posedă anumite însușiri, caracteristici. Posesorul unui stil elegant de înot. – Din fr. possesseur, lat. possessor, -oris.
POSÍBIL, -Ă, posibili, -e, adj. Care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care e cu putință; care este permis să se facă. ♦ (Substantivat, n) Ceea ce este cu putință. ◊ Expr. A face tot posibilul = a face tot ce se poate într-o împrejurare, a încerca totul pentru a ajunge la rezultatul dorit. – Din fr. possible, lat. possibilis.
POSTÁV, (2) postavuri, s. n. 1. Țesătură de lână groasă, adesea păroasă, din care se confecționează îmbrăcăminte, pături etc. 2. (La pl.) Diferite sortimente de postav (1) sau de confecții de postav. [Pl. și: postăvuri] – Din sl. postavŭ.
PÓȘTIE1, poștii, s. f. (Reg.) Alică de dimensiuni mari; poș. [Var.: póștă s. f.] – Cf. magh. posta.
POTECÚȚĂ, potecuțe, s. f. Diminutiv al lui potecă; potecea. ◊ Expr. A lua potecuța (înapoi) = a se întoarce, a face cale întoarsă. – Potecă + suf. -uță.
POTOLÍT, -Ă, potoliți, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitație; liniștit, domol; așezat, blând. ♦ (Despre mers) Încet, fără grabă. ♦ (Despre foc) Care arde fără vâlvătăi; mocnit, stins; (despre lumină) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fără valuri mari, lin. – V. potoli.
POTRÍVNIC, -Ă, potrivnici, -ce s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adversar, rival, dușman, inamic. 2. Adj. Care manifestă o atitudine ostilă, dușmănoasă față de cineva sau de ceva; care se împotrivește; dușmănos. ♦ (Despre vreme) Neprielnic, nefavorabil. 3. Adj. Opus, contrar. ♦ (Cu sens local) Care se află în sens opus, în direcție contrară. [Var.: (înv.) protívnic, -ă adj.] – Din sl. protivĩnikŭ.
POVÁRĂ, poveri, s. f. 1. Greutate (mare) pe care cineva o are de cărat; sarcină, încărcătură. ◊ Loc. adj. De povară = (despre animale) folosit pentru cărat greutăți. 2. Fig. Suferință fizică sau morală; chin, apăsare, trudă, zbucium. ♦ Obligație, însărcinare grea. 3. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 100-125 de ocale, folosită la evaluarea cantității mărfurilor. [Var.: (reg.) povoáră s. f.] – Cf. sl. podŭvora „targă”.
POVÁȚĂ, povețe, s. f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povățuire, povățuială. ◊ Loc. adj., adv. De povață = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumează, sfătuiește pe cineva. – Cf. pol. powodca „conducător”.
POVESTIOÁRĂ, povestioare, s. f. Diminutiv al lui poveste. [Pr.: -ti-oa-] – Poveste + suf. -ioară.