Toate definitiile
POVESTITÓR, -OÁRE, povestitori, -oare s. m. și f. Persoană care povestește (1), care știe să povestească frumos, să spună povești; scriitor, autor de povești (1); narator, povestaș, povestar. – Povesti + suf. -tor.
PÓZĂ, poze, s. f. 1. Atitudine pe care cineva și-o impune; ținută, poziție. ◊ Expr. A(-și) lua o poză = a adopta o atitudine afectată pentru a produce impresie. ♦ (Rar) Fel, mod, chip, procedeu. 2. (Pop. și fam.) Fotografie. ♦ Ilustrație, reproducere. – Din fr. pose.
PRĂBUȘÍ, prăbușesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A cădea sau a face să cadă brusc și cu zgomot (de la înălțime); a (se) prăvăli, a (se) nărui, a (se) surpa, a (se) dărâma. ♦ Refl. Fig. A decădea. ♦ (Despre ape) A cădea de la înălțime, a curge repede pe un loc abrupt. 2. Fig. A lua sau a face să ia sfârșit, să dispară (brusc). – Din scr. probušiti.
PRĂBUȘÍRE, prăbușiri, s. f. Acțiunea de a (se) prăbuși și rezultatul ei; prăbușeală. ♦ Fig. Deznădejde, deprimare; p. ext. decădere. – V. prăbuși.
PRĂFUÍT, -Ă, prăfuiți, -te, adj. Plin de praf (1), acoperit de praf, cu mult praf; prăfos, prăfuros. ♦ Fig. Vechi, perimat, uitat; p. ext. răsuflat, banal. ♦ Care a fost transformat în praf, redus la starea de praf, pulbere. – V. prăfui.
PRĂJÍNĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat. A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău. A lua (pe cineva) cu prăjina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă). 2. Tijă lungă (de metal) cu diverse întrebuințări (tehnice). 3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism la săritura în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5- 7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (Concr.) Instrument cu care se făcea altădată măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. – Et. nec.
PRĂPĂDITÓR, -OÁRE, prăpăditori, -oare, adj. (Rar) Care prăpădește; nimicitor, distrugător; ucigător. – Prăpădi + suf. -tor.
PRĂPẮD, prăpăduri, s. n. 1. Dezlănțuire de forțe, provocată de ființe sau de elementele naturii, care pricinuiește mari distrugeri de bunuri sau de vieți omenești; urgie, ruină, dezastru. ◊ Expr. Prăpădul pământului (sau Domnului, lui Dumnezeu), se spune despre o nenorocire îngrozitoare, despre ceva insuportabil, copleșitor. 2. Cantitate foarte mare, enormă; mulțime imensă; puhoi. – Din prăpădi (derivat regresiv).
PRĂVĂLÍE, prăvălii, s. f. Local în care se vând diferite mărfuri; magazin. ◊ (Ieșit din uz) Băiat de prăvălie = tânăr care învață negustoria servind într-un magazin. – Et. nec.
PRĂVĂLÍ, prăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) apleca într-o parte; a (se) răsturna, a (se) rostogoli; a cădea sau a face să cadă, a (se) arunca în adâncime, a (se) prăbuși, a (se) trânti. ♦ Refl. A fugi în goana mare, a se năpusti la vale; a se repezi spre ceva, a tăbărî, a da buzna. ♦ Refl. (Despre ape) A curge cu repeziciune, căzând de la înălțime; a se revărsa, a se întinde. ♦ Refl. Fig. A se întinde, a se răspândi, a se împrăștia. ♦ Tranz. A arunca; a azvârli. 2. Refl. (Despre vânt, furtună, ploaie etc.) A se dezlănțui cu putere, a se porni cu violență. 3. Tranz. și refl. A (se) surpa, a (se) nărui, a (se) dărâma, a (se) prăbuși. – Din bg. provalja, scr. provaliti.
PREAFRUMÓS, -OÁSĂ, preafrumoși, -oase, adj. (Înv.) Foarte frumos, minunat. – Prea + frumos.
PREDÁ, predáu, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva în primire un obiect, un bun care îi revine de drept sau de care trebuie să răspundă; a înmâna, a încredința, a remite, a transmite. 2. Refl. A se recunoaște învins și a se pune la dispoziția dușmanului, urmăritorului etc. ♦ Tranz. A da pe cineva în mâna cuiva care să dispună de el. 3. Tranz. A transmite cuiva în mod sistematic cunoștințele unei discipline (în cadrul unei instituții de învățământ, al unor cursuri speciale); a expune o lecție. – Din sl. prĕdati.
PREDESTINÁ, predestinez, vb. I. Tranz. (Despre divinitate, destin) A hotărî dinainte soarta cuiva; a sorti, a meni, a ursi. – Din fr. prédestiner, lat. praedestinare.
PREDESTINÁT, -Ă, predestinați, -te, adj. A cărui soartă ar fi dinainte hotărâtă de divinitate; sortit, menit, ursit la un anumit destin. – V. predestina. Cf. fr. prédestiné.
PREDICÁ, prédic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ◊ Expr. A predica în deșert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ Tranz. A recomanda ceva cu insistență; a răspândi, a propaga idei, concepții etc. – Din lat. praedicare.
PREDICÁT, predicate, s. n. 1. (Gram.) Parte principală a propoziției, care arată o acțiune, o stare sau o însușire a subiectului. ◊ Predicat verbal = predicat exprimat printr-un verb la un mod personal (sau printr-o interjecție). Predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ la un mod personal și un nume predicativ. 2. (Log.) Termen al unei judecăți care afirmă sau neagă ceva despre subiect. – Din fr. prédicat, lat. praedicatum.
PREDÍCȚIE, predicții, s. f. (Livr.) Prevestire. [Pr.: -ți-e. – Var.: predicțiúne s. f.] – Din fr. prédiction, lat. preadictio, -onis.
PREDILÉCT, -Ă, predilecți, -te, adj. (Livr.) Care constituie o preferință a cuiva, pentru care cineva simte sau are o deosebită înclinare sau plăcere; preferat, favorit. – Din it. prediletto (după predilecție).
PREFÁCE, prefác, vb. III. 1. Tranz. și refl. A da sau a lua o formă nouă, un conținut nou; a (se) transforma, a (se) modifica, a (se) schimba, a (se) preschimba. 2. Tranz. A repara, a reface un obiect, schimbându-i (parțial sau total) aspectul, înfățișarea. 3. Refl. A încerca (prin atitudine, comportare) să de o impresie falsă, pentru a induce în eroare; a simula. – Pre2 + face (după sl. prĕtvoriti).
PREFĂCĂTÓR, -OÁRE, prefăcători, -oare, adj. (Rar) 1. Care transformă, schimbă, înnoiește. 2. Prefăcut. – Preface + suf. -ător.
PREFÉCT, prefecți, s. m. 1. (În Roma antică) Demnitar care conducea o prefectură (1). 2. (În vechea organizație administrativă a țării) Șef al administrației și poliției într-un județ, care reprezenta aici puterea centrală. ◊ Prefect de poliție (sau al poliției) = șef de poliție în orașele mari ale țării. 3. Persoană care supraveghea și îndruma instrucția și educația într-o școală, în vechea organizare a învățământului din Imperiul Austro-Ungar. – Din lat. praefectus.
PREFERÁ, prefér, vb. I. Tranz. A da întâietate sau precădere unui lucru unei situații sau unei ființe, în raport cu altceva sau altcineva; a considera ceva sau pe cineva mai bun, mai valoros, mai important etc., în raport cu altceva sau cu altcineva; a aprecia mai mult ceva sau pe cineva. ◊ Loc. adv. De preferat = preferabil. [Var.: (înv.) preferí vb. IV.] – Din fr. préférer.
PREFIGURÁ, prefigurez, vb. I. Tranz. (Livr.) A prezenta, a schița ceva în linii mari, înainte de realizare, de aplicare; a avea sau a sugera toate trăsăturile unui lucru, ale unui fenomen etc. viitor. – Din fr. préfigurer.
PREGĂTÍRE, pregătiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) pregăti și rezultatul ei. 2. (În sintagma) Pregătire de artilerie = tragere de artilerie care precedă declanșarea atacului propriilor trupe. – V. pregăti.
PREGNÁNT, -Ă, pregnanți, -te, adj. Care iese în relief, care se impune prin evidență; vizibil, clar, evident; expresiv. – Din germ. prägnant, fr. prégnant. Cf. it. pregnante.
PRELÍNGE, prelíng, vb. III. Refl. 1. (Despre lichide) A se scurge foarte încet, picătură cu picătură (de-a lungul unui obiect); a curge domol. ♦ Tranz. A lăsa să curgă încet. 2. (Fam.), A se strecura, a se furișa; a aluneca. – Pre2 + linge.
PRELUCRĂTÓR, -OÁRE, prelucrători, -oare, adj. Care prelucrează, al cărui obiectiv este prelucrarea materialelor. Industrie prelucrătoare. – Prelucra + suf. -ător.
PRELÚDIU, preludii, s. n. 1. Parte introductivă a unei compoziții muzicale mai ample. ♦ Spec. Prima piesă muzicală dintr-o suită instrumentală; piesă care precedă o fugă sau un coral. ♦ Piesă instrumentală independentă, scrisă în formă liberă. 2. Exercițiu muzical pregătitor; p. ext. improvizație. 3. Fig. Ceea ce anunță, precedă sau pregătește o acțiune sau un eveniment; acțiune premergătoare. – Din fr. prélude, it. preludio, germ. Präludium.
PRELÚNG, -Ă, prelungi, adj. 1. Care are o formă alungită, (aproximativ) lungă. 2. Care durează mult; prelungit. – Lat. perlongus.
PREMIÁ, premiez, vb. I. Tranz. A acorda, a conferi cuiva un premiu. [Pr.: -mi-a] – Din lat. praemiare, it. premiare.