Toate definitiile
NORD-VÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și vest; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și vest. – Din germ. Nordwest.
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic.
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparținea nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi sau la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.
NOREÁ, norele, s. f. (Bot.; pop.) Barba-împăratului. – Et. nec.
NORIȘÓR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor.
NORÍȚĂ, norițe, s. f. (Zool.) Nurcă. – Nor + suf. -iță.
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau o cantitate de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă.
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. Elev al unei școli normale. – Normal + suf. -ist.
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (se) aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
NORMALIZÁRE, normalizări, s. f. Acțiunea de a (se) normaliza și rezultatul ei. ♦ Tratament termic aplicat pieselor de oțel cu scopul de a obține o structură normală cu granulație fină. – V. normaliza.
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Nume sub care erau cunoscute neamurile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Irlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste neamuri sau populații. 2. Locuitor al Normandiei. 3. Adj. Care aparține normanzilor (1) sau locuitorilor Normandiei, privitor la normanzi sau la locuitorii Normandiei. – Din fr. normand.
NORMÁRE, normări, s. f. Acțiunea de a norma și rezultatul ei. – V. norma.
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ.
NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă. ◊ Normă morală (sau etică) = regulă privitoare la modul de comportare a omului în societate, la obligațiile sale față de ceilalți oameni și față de societate. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei respectare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.
NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare. 3. Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunăstare. – Din sl. naroku.
NOROCÉL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el.
NÓSFIȚĂ s. f. v. nostiță.
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique.
NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. ♦ Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie.
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos.
NOSTIMÁDĂ, nostimade, s. f. Lucru, întâmplare, glumă etc. plină de haz sau caraghioasă. ◊ Loc. adj. De toată nostimada = foarte nostim, plin de haz. – Din ngr. nostimádha.
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare. adj. Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior.
NÓSTIȚĂ, nostițe, s. f. Cegă mică (până la l kg). [Var.: nósfiță s. f.] – Din scr. nostvica, nosvica.
NOSTRÓM, nostromi, s. m. Șef de echipaj al unei nave comerciale care răspunde de buna întreținere a navei, a utilajului și a inventarului ei. – Din it. nostromo.
NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu ei, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pos.] – Lat. noster, nostra.
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva undeva în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare.
NOTABILITÁTE, notabilități, s. f. (Mai ales la pl.) Personalitate de seamă, cu o situație politică ori socială importantă, personaj important, cu prestigiu, cu vază; notabil. – Din fr. notabilité.
NOTÁRE, notări, s. f. 1. Acțiunea de a nota și rezultatul ei. 2. Mențiune care se trece în cartea funciară referitoare la drepturile reale imobiliare înscrise în acea carte. – V. nota.
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial.
NOTARIÁT, notariate, s. n. Instituție publică în care se redactează, se legalizează și se autentifică acte; funcția și activitatea notarului sau a autorității însărcinate cu autentificarea și legalizarea actelor. ◊ Acte de notariat = acte autentice sau care urmează să fie autentificate, legalizate. [Pr.: -ri-at] – Din fr. notariat, germ. Notariat.