Toate definitiile
NÁȘTE, nasc, vb. III. 1. Tranz. A aduce pe lume un copil, a da viață unui copil. ♦ A făta. 2. Refl. A căpăta viață, a veni pe lume, a începe să trăiască. ◊ Intranz. Ce naște din pisică șoareci mănâncă. 3. Tranz. Fig. A crea, a plăsmui, a produce; a provoca, a stârni. 4. Refl. Fig. A se forma, a se ivi, a se isca, a apărea. – Lat. nascere.
NÁȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei ființe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiție. ◊ Casă de nașteri = maternitate (din mediul rural). Zi de naștere sau ziua nașterii = zi în care s-a născut cineva; sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. Nașterea Domnului (sau lui Cristos) = Crăciunul. Înainte de nașterea lui Cristos = înaintea erei noastre. După (sau de la) nașterea lui Cristos = din (sau în) era noastră. ◊ Loc. adj. și adv. Din naștere = a) (încă) de când s-a născut; b) conform unei predispoziții naturale. ◊ Loc. adv. Prin naștere = prin structură, prin înclinațiile înnăscute. 2. Origine, proveniență. ◊ Loc. adv. De (sau din) naștere = originar din...; de naționalitate sau de origine etnică... 3. Fig. Apariție, ivire, creare. ◊ Loc. vb. A lua naștere = a apărea, a se ivi. A da naștere = a crea, a produce, a cauza. – V. naște.
NAT s. m. (Pop.) Om, ins, individ. ◊ Tot natul = fiecare, oricare; toată lumea. – Lat. natus.
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.
NATALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportarea nou-născuților vii la mia de locuitori într-o anumită perioadă de timp și care indică frecvența nașterilor în cadrul unei populații date. – Din fr. natalité.
NATANTÓL, -OÁLĂ, natantoli, -oale, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prostănac, nătâng, neghiob, neîndemânatic. [Var.: nătăntól, -oálă adj.] – Et. nec.
NATÁȚIE s. f. Înotul practicat ca sport. – Din fr. natation.
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.
NÁTPIS s. n. v. nadpis.
NÁTRĂ, natre, s. f. Parte a urzelii dintre ițe și sulul de dinapoi sau de dinainte al războiului de țesut; p. ext. urzeală învârtită pe sul; p. gener. toată urzeala de pe război și de pe sulul de dinapoi. – Din bg., scr. natra.
NÁTRIU s. n. (Chim.) Sodiu. – Din fr. natrium.
NATURALÉȚE s. f. Lipsă de artificialitate, de afectare, comportare firească, atitudine naturală (I 3). – Din it. naturalezza.
NATURALÍSM s. n. 1. Curent sau tendință în artă și literatură, care se caracterizează prin observarea riguroasă a faptelor din realitatea obiectivă, prin redarea lor fidelă, prin preferința pentru aspectele urâte, vulgare ale naturii omenești etc. 2. Concepție filozofică care exclude supranaturalul, ridicând natura la rangul de principiu suprem. 3. Teorie etică care întemeiază noțiunea binelui pe un principiu situat în afara moralei (evoluție biologică, plăcere etc.), viața morală fiind o prelungire a celei biologice. – Din fr. naturalisme.
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism; care reflectă naturalismul, caracteristic naturalismului. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. Tranz. fact. și refl. A (se) adapta într-un mediu nou, intrând în componența obișnuită a florei sau a faunei naturale a acestuia. – Din fr. naturaliser.
NATURALIZÁRE, naturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) naturaliza și rezultatul ei. – V. naturaliza.
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.
NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = grup de obiecte mărunte, neînsuflețite, de uz curent (fructe, flori, vânat etc.), natură statică; p. ext. pictură care înfățișează un astfel de grup. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezulta din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.
NATURÍSM s. n. Curent literar-artistic sau atitudine caracterizate prin atenția acordată reflectării naturii (1), prin cultul pentru natură. ♦ Cult al naturii (1) sau al unor forțe personificate ale ei. – Din fr. naturisme.
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. – Din fr. naturiste.
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. ◊ Șosea națională = șosea care leagă centrele importante ale unei țări și a cărei întreținere se află în seama administrației centrale. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. national.
NAȚIONALÍSM s. n. Doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale. [Pr.: -ți-o] – Din fr. nationalisme.
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.
NAȚIONALITÁTE, naționalități, s. f. 1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie. 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național. 3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalité, germ. Nationalität.
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului unele întreprinderi, pământul, unele zăcăminte etc. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.
NAȚIONÁL-SOCIALÍSM s. n. Doctrină politică a fascismului, apărută în Germania după primul război mondial; nazism. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-lism] – Din germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme.
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.