Toate definitiile
NAHT s. n. (Înv.; în loc. adj. și adv.) În naht = cu bani gata, în numerar, peșin. ◊ (Adjectival) Bani naht. – Din ngr. náhti.
NAIÁDĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a fântânilor și a apelor curgătoare. [Pr.: na-ia-] – Din fr. naïade.
NÁIBA s. f. art. (Fam.; adesea în imprecații) Dracul, diavolul. ◊ Loc. adj. și adv. Al naibii (de...) = grozav, teribil, foarte, peste măsură (de...). ◊ Expr. A da de (sau a vedea pe) naiba = a o păți, a da de bucluc, a-și găsi beleaua. A da (sau a lăsa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva), a renunța la... A nu avea nici pe naiba = a se simți bine, a fi perfect sănătos, a nu avea absolut nimic. – Et. nec.
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet; bibic2 (Vanellus vanellus). ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Probabil formație onomatopeică.
NÁGODĂ, nagode, s. f. (Reg.) 1. Ființă sau lucru ciudat, bizar; minunăție, ciudățenie. 2. (La pl.) Păreri, credințe, convingeri superstițioase. – Din ucr. nahoda „întâmplare”.
NÁILON, nailoane, s. n. Fibră textilă poliamidică obținută pe cale sintetică, folosită la confecționarea țesăturilor subțiri și a multor produse tehnice; p. ext. țesătură fabricată din aceste fibre. – Din engl. nylon.
NAINGÍU, naingii, s. m. Naist. [Pr.: na-in-] – Nai + suf. -ingiu.
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.
NAÍNTE adv. v. înainte.
NAISÁN s. m. v. neisan.
NĂBOÍ2, năboiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Reg.) 1. (Despre ape; la pers. 3) A se revărsa, a inunda, a potopi. 2. (Despre ființe) A năvăli, a se năpusti. – Din năboi1.
NĂBĂDĂÍRE, năbădăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) năbădăi2 și rezultatul ei. – V. năbădăi2.
NĂBĂDĂIÓS, -OÁSĂ, năbădăioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) 1. (Pop. și fam.) Care se supără ușor, care își iese repede din fire. ♦ Care se ține de glume, de farse. ♦ (Despre animale) Nărăvaș. 2. (Reg.) Epileptic. – Năbădăi1 + suf. -os.
NĂBĂDĂÍ2, năbădăiesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre animale) A manifesta neastâmpăr; a se frământa, a se agita. – Din năbădăi1.
NÁICĂ s. f. (Reg.) Termen de respect folosit la țară pentru o femeie mai în vârstă. – Din scr. najka.
NAIVITÁTE, (2) naivități, s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); comportare de om naiv; simplitate; nevinovăție, ingenuitate, candoare. 2. (Peior.) Lipsă de maturitate în judecată și în comportare; p. ext. vorbă, faptă, atitudine de om naiv (2). [Pr.: na-i-] – Din fr. naïveté.
NALBÁR s. m. v. nălbar1.
NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultivă ca plante decorative și medicinale. – Lat. malva.
NALT, -Ă adj. v. înalt.
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul și sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor) care face parte dintr-o grupare ce ignoră intenționat perspectiva, anatomia artistică, legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.
NECÁZ, necazuri, s. n. 1. Stare a celui necăjit; supărare, mâhnire, tristețe, amărăciune; suferință. ◊ Expr. La necaz = în momente de supărare; într-un moment critic, în primejdie. 2. Ceea ce provoacă cuiva o suferință fizică sau morală; neajuns, neplăcere, impas; (la pl.) încercări, greutăți. 3. Pornire împotriva cuiva; mânie, furie, ciudă, pică. ◊ Loc. prep. În necazul (cuiva) = cu intenția de a supăra (pe cineva). ◊ A avea necaz (pe cineva) = a fi supărat (pe cineva), a purta (cuiva) pică. A-i fi (cuiva) necaz = a-i fi ciudă, a-i părea rău (de ceva). A-i face (cuiva) în necaz = a supăra (pe cineva) intenționat. De necaz = ca ripostă la o nemulțumire; pentru a-și exprima ciuda, mânia. [Var.: (reg.) năcáz s. n.] – Cf. sl. nakazŭ.
NÓUĂSPREZECE num. card. Numărul care are în numărătoare locul între optsprezece și douăzeci; se indică prin cifra 19 (sau XIX). ◊ (Adjectival) Nouăsprezece zile. ◊ (Substantivat) Au plecat nouăsprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Apartamentul nouăsprezece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouăsprezece ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Pleacă câte nouăsprezece. – Nouă + spre + zece.
NÓUĂSPREZECELEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al optsprezecelea și al douăzecilea. ◊ Expr. (Rar) Al nouăsprezecelea cer = culmea fericirii, a măririi, a prețuirii. – Nouăsprezece + le + a.
NOUĂZÉCI num. card. Număr care are în numărătoare locul între optzeci și nouă și nouăzeci și unu; se indică prin cifra 90 (sau XC). ◊ (Adjectival) Are nouăzeci de ani. ◊ (Substantivat) Erau nouăzeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul nouăzeci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouăzeci de ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Câte nouăzeci de lei. – Nouă + zeci.
NOUĂZÉCILEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al optzeci și nouălea și al nouăzeci și unulea. – Nouăzeci + le + a.
NÓUR s. m. v. nor.
NOURÁȘ, nourași, s. m. Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -aș.
NOURÉL, nourei, s. m. (Pop.) Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -el.
NOURÓS, -OÁSĂ adj. v. noros.