Toate definitiile
NAUFRAGIÉRE, naufragieri, s. f. Faptul de a naufragia, naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-e-re] – V. naufragia.
NAUFRÁGIU, naufragii, s. n. Accident suferit de o navă, care duce la scufundarea ei sau la imposibilitatea de a-și continua călătoria. [Pr.: na-u-] – Din lat. naufragium, it. naufragio.
NAÚPLIUS s. m. Prima formă larvară a crustaceelor, care are un ochi și trei perechi de apendice. [Pr.: na-u-pli-us] – Din fr. nauplius.
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.
NAUTÍL, nautili, s. m. Gen de animale cefalopode cu cochilia externă spiralată; spec. moluscă din mările calde, cu corpul închis într-o scoică împărțită în mai multe compartimente (Nautilus pompilius). [Pr.: na-u- – Var.: nautílus s. m.] – Din fr. nautile, lat. nautilus.
NAUTILOÍDE s. n. pl. Ordin de cefalopode fosile și actuale cu cochilia externă împărțită în mai multe compartimente. [Pr.: na-u-] – Din fr. nautiloïdées.
NAUTÍLUS s. m. v. nautil.
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.
NAVÉTĂ1, navete, s. f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucrează plase, fileuri. 2. Parcurgerea de către o persoană a unui drum dus și întors, cu regularitate, de obicei între două localități (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport în comun care asigură legătura între două puncte relativ apropiate, efectuând regulat drumuri dus și întors. 4. Obiect (în formă de ladă compartimentată) care servește la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.
NAVÉTĂ2, navete, s. f. Plantă oleaginoasă înrudită cu rapița, cu frunze late acoperite cu peri și cu semințe mici, de culoare castanie (Brassica rapa oleifera). – Din fr. navette.
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Fam.) (Persoană) care face naveta1 (2) la serviciu. – Navetă1 + suf. -ist.
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.
NAVIGABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea unei ape de a fi navigabilă. – Din fr. navigabilité.
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.
NAVIGÁRE s. f. Acțiunea de a naviga și rezultatul ei. – V. naviga.
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mari și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.
NAVIGÁȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial (1) pe apă, călătorie facută cu o navă. 2. Știința și tehnica de a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.
NAVIGRÁF, navigrafe, s. n. Instrument de bord al unei aeronave, cu ajutorul căruia se determină deriva și viteza față de sol și se trasează drumul parcurs. – Din fr. navigraphe.
NAVLÓN s. n. v. navlu.
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).
NAVLOSÍRE, navlosiri, s. f. Faptul de a navlosi. – V. navlosi.
NAVLOSITÓR, navlositori, s. m. Persoană care navlosește o navă. – Navlosi + suf. -tor.
NÁVLU, navluri, s. n. Chirie plătită pentru folosirea unui vas de transport (aparținând unui proprietar particular); costul transportului pe apă al persoanelor sau al mărfurilor; spec. (în forma navlon) taxă care se percepea în țările românești pentru transportul pe Dunăre. [Var.: navlón s. n.] – Din ngr. návlon.
NAVOMODÉL, navomodele, s. n. Macheta unei nave (1). – Navă + model.
NAVOMODELÍSM s. n. 1. Tehnica construirii navomodelelor. 2. Concurs sportiv de navomodele. – Navomodel + suf. -ism.
NORD-DUNĂREÁN, -EÁNĂ, nord-dunăreni, -e, adj. Care aparține teritoriilor situate în nordul Dunării sau popoarelor de acolo, privitor la aceste teritorii sau la popoarele lor; originar din nordul Dunării. – Nord + dunărean.
NORD-ÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și est; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și est. – Din fr. nord-est.
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic.
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico.