Toate definitiile
NOUTÁTE, noutăți, s. f. 1. Însușirea de a fi nou. 2. (Concr.) Lucru nou, de curând pus în circulație, de-abia descoperit etc. 3. Veste, știre recentă (și interesantă); novita, nuvelă. [Pr.: no-u-] – Din lat. novitas, -atem, fr. nouvelle (după nou).
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț.
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare.
NOVÁC, novaci, s. m. Nume dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om puternic și voinic. – Din n. pr. Novac.
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator.
NOVÁȚIE, novații, s. f. 1. Act juridic prin care o obligație nouă și cu alt conținut se substituie unei obligații vechi (ce se stinge). 2. (Rar) Inovație. – Din fr. novation, lat. novatio.
NÓVĂ, nove, s. f. Stea variabilă a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. – Din fr. nova.
NOVĂCÉSC, -EÁSCĂ, novăcești, adj. (Pop.) Care aparține novacilor, care se referă la novaci; de uriaș, de voinic. – Novac + suf. -esc.
NOVÉLĂ1, novele, s. f. Dispoziție suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară (în dreptul roman). – Din lat. novellae.
NOVÉLĂ2 s. f. v. nuvelă.
NOVELÉTĂ s. f. v. nuveletă.
NOVÉMBRE s. m. v. noiembrie.
NOVICIÁT, noviciate, s. n. Situația, starea, condiția de novice (2); timpul cât durează această stare. [Pr.: -ci-at] – Din fr. noviciat.
NOVITÁ, novitale, s. f. (Înv.) Noutate (3). – Din it. novitá.
NOVOCILÍNĂ, novociline, s. f. Antibiotic format dintr-un amestec de penicilină și novocaină. – Contaminare între novocaină + penicilină.
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.
NARODNICÍSM s. n. Mișcare social-politică din Rusia în a doua jumătate a sec. XIX, care susținea că principala forță revoluționară este țărănimea și intelectualitatea, și care acorda personalităților, eroilor rolul de creatori ai istoriei. – Narodnic + suf. -ism.
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.
NART, narturi, s. n. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2. Preț maximal fixat în trecut de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate; p. ext. preț al unei mărfi. 3. Normă de muncă pe care țăranii clăcăși erau obligați să o realizeze într-o zi pe moșia boierului. – Din tc. nark.
NÁRTEX, nartexuri, s. n. (în arhitectura creștină veche) Vestibul al unei bazilici; (în arhitectura bizantină) pronaos. – Din fr. narthex.
NARVÁL, narvali, s. m. Mamifer cetaceu asemănător cu delfinul, lung de 5-6 m, care trăiește în mările înghețate din nord, masculul având doi dinți canini, dintre care unul cu lungimea de circa doi metri (Monodon monoceros). – Din fr. narval.
NAS, nasuri, s. n. 1. Parte proeminentă a feței, situată între obraji, frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în față, sub ochii cuiva. (În legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-) și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-) și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-) și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.
NASCÓRNIȚĂ, nascornițe, s. f. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Nasicorn + suf. -iță.
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Arg.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav'”, nasul „rău, meschin”.
NASTÍE, nastii, s. f. Fiecare dintre mișcările organelor plantelor, spontane sau provocate de variațiile de lumină, temperatură etc. – Din fr. nastie.
NASTRATINÉSC, -EÁSCĂ, nastratinești, adj. Ager, isteț și mucalit. – Din n. pr. Nastratin [Hogea] + suf. -esc.
NÁSTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al pernelor etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.
NAȘ1 s. m. invar. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.
NAȘ2, -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (Înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.