Toate definitiile
DIGRÉSIE s. f. v. digresiune.
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere, îndepărtare de la subiectul tratat; excurs; parte a unei lucrări care conține o asemenea abatere. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) digrésie s. f.] – Din fr. digression, lat. digressio, -onis.
DIHÁI adv. (Pop. și fam.; în sintagma) Mai dihai = mai mult, mai grozav, mai ceva, și mai și. – Et. nec.
DENUNȚÁRE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin manifestarea de voință unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2). – V. denunța.
DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur).
DENUTRÍȚIE, denutriții, s. f. Stare a unui organism viu în care, datorită faptului că asimilația este întrecută de dezasimilație, se produce o scădere mare în greutate. – Din fr. dénutrition.
DEOARECÉ conj. (Indică un raport de cauză între o propoziție regentă și una subordonată) Fiindcă, pentru că, de vreme ce. [Pr.: de-oa-] – De4 + oare + ce.
DEOCAMDÁTĂ adv. Pentru moment, în mod provizoriu. – De4 + o + cam + dată.
DEOCHEÁT, -Ă, deocheați, -te, adj. 1. (În superstiții) Bolnav din cauza deochiului (1). 2. Fig. Indecent, necuviincios. ♦ Cu reputație proastă; compromis. ♦ Exagerat. [Pr.: de-o-. – Var.: (reg.) diocheát, -ă. adj.] – V. deochea.
DEOCHETÚRĂ, deocheturi, s. f. (Rar) Deochi (2). [Pr.: de-o-. – Var.: diochetúră s. f.] – Deochea + suf. -ătură.
DEÓCHI (rar, 2) deochiuri, s. n. 1. Putere (magică) pe care superstițioșii o atribuie unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora își fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2. Efectul privirii care deoache; boală pricinuită de această privire; deochetură. ◊ Expr. De-a deochiul = cu admirație. (Astăzi, mai ales în glumă) Să nu(-i) fie (cuiva) de deochi! formulă de admirație pentru calitățile fizice ori pentru inteligența cuiva (care nu trebuie deocheat). [Var.: (reg.) dióchi s. n.] – De4 + ochi1.
DEODÁTĂ adv. 1. Pe neașteptate, brusc, subit. 2. În același timp, simultan, concomitent. ◊ Expr. (Reg.) A fi deodată cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. (Reg.) Deocamdată. – De4 + o + dată.
DEODORÁNT, -Ă, deodoranți, -te, adj., s. n. Dezodorizant. [Pr.: de-o-] – Din fr. déodorant.
DEONTOLÓGIC, -Ă, deontologici, -ce, adj. Referitor la deontologie. [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologique.
DEOPÁRTE adv. La o oarecare depărtare de vorbitor sau de alt punct fix; într-o parte, izolat. – De4 + o + parte.
DEOPOTRÍVĂ adv. În mod egal, la fel, fără deosebire. [Var.: (reg.) dopotrívă adv.] – De4 + o + potrivă.
DEOSEBÍT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.
DEPALATALIZÁ, pers. 3 depalatalizează, vb. I. Refl. (Fon.; despre consoane) A-și pierde caracterul palatal. – Din fr. dépalataliser.
DEPALATALIZÁRE, depalatalizări, s. f. Faptul de a se depalatiza. – V. depalatiza.
DEPALATALIZÁT, -Ă, depalatalizați, -te, adj. Care și-a pierdut caracterul palatal. – V. depalataliza.
DEPANÁ, depanez, vb. I. Tranz. A repune în stare de funcționare un autovehicul, o mașină, în urma unei pene2; a repara. – Din fr. dépanner.
DEPANÁRE, depanări, s. f. Acțiunea de a depana și rezultatul ei. – V. depana.
DEPANATÓR, depanatori, s. m. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană2. – Depana + suf. -tor.
DEPANÓR, depanoare, s. n. Aparat pentru descoperirea penelor2 la anumite aparate, mașini etc. – Din fr. dépanneur.
DEPARAFINÁ, deparafinez, vb. I. Tranz. A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. – Din fr. déparaffiner.
DEPARAFINÁRE, deparafinări, s. f. Acțiunea de a deparafina și rezultatul ei. – V. deparafina.
DEPARAFINÁT, -Ă, deparafinați, -te, adj. Care nu mai conține parafină; curățat de parafină. – V. deparafina.
DEPARAIÁ vb. I v. depareia.
DEPARAZITÁRE, deparazitări, s. f. 1. Acțiunea de a deparazita și rezultatul ei; distrugere a paraziților; despăduchere. 2. (Tehn.; în sintagma) Deparazitare radioelectrică = combatere a perturbațiilor radioelectrice produse de instalațiile tehnice (paraziți industriali) prin acționarea directă asupra surselor care le provoacă. – V. deparazita.
DEUTERANOPÍE s. f. Daltonism.