Toate definitiile
REDÁN, redane, s. n. 1. Lucrare simplă de fortificație, alcătuită dintr-un zid în formă de unghi ieșit în afară, folosită în trecut pentru apărarea unei treceri. 2. Motiv decorativ sculptat în formă de dinți alăturați, folosit în arhitectura evului mediu. 3. Fiecare dintre treptele amenajate în partea superioară a unui zid construit pe un teren înclinat. 4. Aliniere a clădirilor de-a lungul unei străzi, astfel încât un colț al lor să fie ieșit mai mult în stradă. 5. Suprafață proeminentă, în formă de treaptă, pe fundul cocei unei ambarcații sau al unui hidroavion (ori al flotoarelor acestuia), care asigură alunecarea acestora pe apă cu o rezistență redusă la înaintare. – Din fr. redan.
RIDÍCOL, -Ă, ridicoli, -e, adj. 1. Care stârnește râsul sau batjocura; caraghios. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este vrednic de râs, de batjocură; aspect caraghios, absurd. 2. (Despre sume de bani, cifre etc.) Foarte mic; neînsemnat, derizoriu. [Var.: ridícul, -ă adj.] – Din it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculus.
REPRÍZĂ, reprize, s. f. 1. Fiecare dintre intervalele sau etapele succesive de timp care împarte în părți egale durata totală a unei întreceri sportive, între care se interpun pauze variabile după natura jocului. 2. Durată a unei faze într-o operație tehnică; etapă de lucru. ◊ Loc. adv. În reprize = pe rând, în etape. 3. Trecere a unui motor de autovehicul de la un regim de mers cu turația joasă la unul cu turația înaltă, printr-o accelerare bruscă. 4. Reluare sau repetare a unei operații tehnice întrerupte. 5. Defect la suprafața unei piese turnate datorat umplerii incomplete a formelor de turnare, care se prezintă sub forma șanțurilor, a unor rotunjiri etc. – Din fr. reprise.
RULÉTĂ, rulete, s. f. 1. Instrument folosit pentru măsurarea lungimilor și distanțelor, format dintr-o panglică lungă de pânză sau de oțel împărțită în centimetri și care se strânge, prin rulare, într-o casetă cilindrică prin acționarea unei manivele. 2. Instalație folosită la unele jocuri de noroc, formată dintr-un disc împărțit în compartimente numerotate și dintr-o bilă care se învârtește o dată cu discul, indicând, la oprire, numărul câștigător; p. ext. denumire dată jocului care se practică la această instalație. 3. Instrument format dintr-o rotiță de metal cu margine dințată, care se folosește la desenarea tiparelor de stofă, la tăierea aluatului etc. – Din fr. roulette.
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.
REÁCȚIE, reacții, s. f. I. 1. Faptul de a reacționa; atitudine, manifestare ca răspuns la ceva. 2. (Biol.) Fenomen nemijlocit prin care materia vie răspunde acțiunii unui excitant (venit din interior sau din afară). 3. (Chim.) Fenomen de transformare a uneia sau a mai multor substanțe chimice sub acțiunea unor agenți fizici sau a altor substanțe chimice, în urma căruia se formează substanțe noi, cu proprietăți diferite de ale celor inițiale. 4. (Fiz.; în sintagma) Reacție nucleară v. nuclear. 5. (Fiz.) Forță (sau cuplu de forțe) exercitată de un sistem de corpuri asupra altui sistem de corpuri, în momentul în care ultimul exercită asupra primului o forță (sau un cuplu de forțe) care se consideră ca acțiune. ◊ (Astron.) Reacție gravitațională = modificare a direcției și a modulului vectorului de viteză caracteristice unei nave spațiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorită câmpului gravitațional al acestuia. ♦ Derivarea unei puteri din circuitul de ieșire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice și introducerea ei în circuitul lui de intrare. ◊ (Tehn.) Reacțiunea indusului = totalitatea fenomenelor datorate câmpului magnetic produs de indus la funcționarea în sarcină a unei mașini electrice. II. (În forma reacțiune) Împotrivire politică și economică a claselor în declin față de orice manifestare a progresului social; p. ext. totalitatea celor care susțin această împotrivire și vor restaurarea orânduirii vechi. [Pr.: re-ac-. – Var.: reacțiúne s. f.] – Din fr. réaction.
RÓPOT, ropote, s. n. 1. Zgomotul produs de loviturile dese ale copitelor unui cal care aleargă. ♦ Mersul unui cal în trap sau în galop; goană. 2. Zgomot produs de căderea precipitată a ploii sau a grindinei; ploaie torențială de scurtă durată sau grindină abundentă venită pe neașteptate. ♦ Curgere repede (și zgomotoasă) a unui torent sau a valurilor în mișcare. 3. Izbucnire (repetată) de aplauze; zgomotul produs de aceste aplauze. 4. Mișcare săltăreață (și zgomotoasă) de învârtire la unele dansuri populare. – Din bg. ropot.
ROȘCÁT, -Ă, roșcați, -te, adj. Cu reflexe roșietice. ♦ (Substantivat) Persoană cu păr blond sau castaniu cu nuanțe roșietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în roșu. – Cf. roșu, roșcă.
RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință (scris și reacredință) s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. ◊ Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat”, „vinovat”.
REALÍSM s. n. Mișcare, curent, atitudine în creația sau teoria literară și artistică având ca principiu de bază reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective, caracteristice. ♦ Nume generic pentru concepțiile filozofice care recunosc existența independentă a obiectului de subiect, precum și posibilitatea de a cunoaște obiectul. ◊ Realism critic = curent în filozofia contemporană, care recunoaște realitatea lumii materiale, dar interpune între subiect și obiect un al treilea element, de natură spirituală, denumit „dat” sau „esență”. Realism socialist = teorie estetică (opusă teoriilor artă pentru artă, formalismului, artei abstracte și nonfigurative etc.) potrivit căreia arta este o „formă a conștiinței sociale”. Realism naiv = termen prin care este desemnat, uneori, materialismul spontan al vieții cotidiene, convingerea proprie oricărui om, izvorâtă din practica vieții de toate zilele, potrivit căreia lucrurile există independent de conștiința omenească și se reflectă în aceasta. ♦ Curent în filozofia scolastică medievală care considera că noțiunile generale constituie realități de sine stătătoare și anterioare lucrurilor individuale. ♦ Atitudine a omului care are simțul realității; spirit practic. [Pr.: re-a-] – Din fr. réalisme.
REPAÓS s. n. v. repaus.
REPAUZÁ, repauzez, vb. I. 1. Refl. A se odihni. 2. Intranz. (Livr.) A muri. [Pr.: -pa-u-] – Din lat. repausare.
REPAUZÁT, -Ă, repauzați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Odihnit. 2. S. m. și f. (Livr.) Răposat, decedat. [Pr.: -pa-u-] – V. repauza.
ROMB, romburi, s. n. Paralelogram cu toate laturile egale și unghiurile opuse egale. – Din ngr. rómbos, fr. rhombe.
REVENÍ1, pers 3 revenește, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. și refl. (Despre pământ, aer etc.) A deveni jilav, a se umezi. 2. Refl. (Despre timp) A se răcori. – Din reavăn.
REVENÍ2, revín, vb. IV. Intranz. 1. A veni din nou, a se întoarce. ♦ A apărea iar; a se manifesta din nou. 2. A se întoarce la o stare anterioară (obișnuită); a-și recăpăta echilibrul sufletesc, forța etc. ◊ Expr. A reveni la viață = a scăpa cu viață dintr-o boală grea. A-și reveni în fire (sau în sine) = a-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize, a unei emoții etc. 3. A se ocupa din nou de un subiect, de o idee, a se opri din nou la...; a relua. ♦ A rectifica, a revoca. 4. A i se atribui un bun cuiva. ♦ A fi de datoria (cuiva), a incumba. ♦ A i se cuveni. 5. A renunța la cele spuse, promise, a nu mai respecta. 6. A costa. – Din fr. revenir.
RÂNDUÍRE, rânduiri, s. f. Acțiunea de a (se) rândui și rezultatul ei. – V. rândui.
RETRÁS, -Ă, retrași, -se, adj. (Despre oameni) Izolat, singur, singuratic. ♦ (Despre clădiri, locuri) Plasat mai la o parte; dosnic, lăturalnic, depărtat; solitar, liniștit. – V. retrage.
RĂZBÍ, răzbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și face drum, a străbate (anevoie), a trece peste piedici; a răzbate. 2. Intranz. A ajunge undeva înlăturând obstacolele. ♦ A izbuti, a reuși. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge până la... ♦ (Despre mirosuri) A se răspândi. 3. Tranz. A învinge, a înfrânge, a răpune. ♦ ◊ Expr. A răzbi (pe cineva) cu bătaia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stări fizice sau sufletești) A cuprinde, a birui, a copleși. 5. Tranz. și intranz. A termina, a prididi, a isprăvi. – Din sl. razbiti.
RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaște, de a gândi logic, de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; p. ext. judecată, minte. ♦ Treapta a doua a cunoașterii, caracterizată prin faptul că operează cu noțiuni, judecăți și raționamente. 2. Temei, motiv, justificare. ◊ Rațiune de stat = principiu în baza căruia o autoritate de stat ia unele măsuri de interes general, trecând peste interesul particular. ◊ Expr. Rațiunea de a fi (a unui lucru) = ceea ce justifică, motivează existența (unui lucru). 3. (Mat.) Rație (2). [Pr.: -ți-u-] – Din lat. ratio, -onis.
REPROBÁ, reprób, vb. I. Tranz. A dezaproba un act, o acțiune; a respinge, a condamna. – Din lat. reprobare
REPROBÁBIL, -Ă, reprobabili, -le, adj. Care merită să fie reprobat, care trebuie condamnat; blamabil, condamnabil. – Din lat. reprobabilis.
RĂZBĂTĂTÓR, -OÁRE, răzbătători, -oare, adj. Care își face drum biruind obstacolele, care nu se dă bătut; tenace. – Răzbate + suf. -ător.
RITUÁLIC, -Ă, ritualici, -ce, adj. (Rar) Ritual. [Pr.: -tu-a-] – Ritual + suf. -ic.
RITUÁL, -Ă, (1) rituali, -e, adj., (2) ritualuri, s. n. 1. Adj. Care ține de rituri, privitor la rituri; care se face după anumite rituri; ritualic. 2. S. n. Rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. ♦ Ceremonial, desfășurat după reguli tradiționale, cu prilejul nașterii, căsătoriei, morții, cu prilejul semănatului sau al culesului etc. [Pr.: -tu-al] – Din fr. rituel, it. rituale.
RAȚIONAMÉNT, raționamente, s. n. Înlănțuire logică de judecăți, care duce la o concluzie; p. ext. șir de argumente de care se servește cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-și susține punctul de vedere. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. raisonnement (refăcut după rațiune)
REFRACTÁR, -Ă, refractari, -e, adj. 1. (Despre materiale) Care rezistă la temperaturi înalte fără a-și schimba structura, compoziția și caracterele. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă fabricată dintr-un material special, rezistentă la temperaturi înalte, folosită la căptușirea focarelor de la cuptoarele industriale, de la cazanele de încălzire centrală, de la locomotive etc. 2. Fig. (Despre oameni, caractere etc.) Care se împotrivește la ceva, care opune rezistență față de ceva, care nu este receptiv la ceva. – Din fr. réfractaire, lat. refractarius.
RETROGRÁD, -Ă, retrograzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se opune progresului, tinzând să readucă stările de lucruri din trecut; reacționar. ♦ (Despre idei, concepții) Contrar progresului, învechit. 2. Care merge în sens invers decât cel inițial, care revine spre punctul de plecare. 3. (Despre mișcarea aparentă a aștrilor) Care merge în direcția opusă mișcării Soarelui. – Din fr. rétrograde, lat. retrogradus, it. retrogrado.
REZOLÚT, -Ă, rezoluți, -te, adj. (Livr.) Hotărât, ferm, îndrăzneț, decis. – Din lat. resolutus, germ. resolut.
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.