Toate definitiile
FILÁT1 s. n. Faptul de a fila. – V. fila.
FILARMONÍST, -Ă, filarmoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) Membru al unei orchestre filarmonice. – Filarmon[ică] + suf. -ist.
FILARMÓNIC, -Ă, filarmonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la activitatea de răspândire a culturii muzicale prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale. ◊ Societate filarmonică = instituție, asociație având ca scop cultivarea și răspândirea artelor, în special a artei muzicale. 2. S. f. Instituție (de stat) care deține rolul principal în viața de concert și în dezvoltarea culturii muzicale a unei țări, cuprinzând toate aspectele artei interpretative și toate formele de manifestare concertistice. ♦ Orchestră simfonică aparținând unei astfel de instituții. – Din fr. philharmonique.
FILARIÓZĂ s. f. Boală provocată prin localizarea în organism a filariei și care se manifestă prin abcese, umflarea membrelor inferioare etc. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. filariose.
FILÁRIA s. f. Nume dat mai multor viermi lungi și subțiri ca o ață, care trăiesc paraziți la oameni și animale (Filaria). [Pr.: -ri-a] – Din lat. Filaria [bancrofti etc.], numele științific al animalului.
FILÁRE, filări, s. f. Acțiunea de a fila și rezultatul ei. – V. fila.
FILANTROPÍSM s. n. (Rar) Filantropie. – Filantropic + suf. -ism.
FILANTROPÍE s. f. Acțiune de binefacere întreprinsă în folosul oamenilor săraci. – Din fr. philanthropie.
FILANTRÓPIC, -Ă, filantropici, -ce, adj. Care ține de filantropie sau de filantrop, privitor la filantropie sau la filantrop. – Din fr. philanthropique.
FILAMENTÓS, -OÁSĂ, filamentoși, -oase, adj. Care are filamente (1), format din filamente; cu aspect de filamente. – Din fr. filamenteux.
FILAMÉNT, filamente, s. n. 1. Formație în formă de fir lung și subțire a unor celule din țesuturile animale sau vegetale. ♦ Spec. Piciorușul sau codița staminei. 2. Fir metalic foarte subțire din interiorul becurilor electrice sau al tuburilor electronice, care devine incandescent la trecerea curentului electric. – Din fr. filament, lat. filamentum.
FILALÍU s. n. (Înv.) Pânză foarte fină și subțire din care se făceau șervete, cămăși etc. – Et. nec.
FILÁDĂ, filade, s. f. (Înv.) Broșură, carte de proporții reduse. – Din ngr. filláda.
FILACTÉRIU s. n. v. filacteră.
FILACTÉRĂ, filactere, s. f. 1. Bucată de pergament cu versete din Biblie, purtată ca talisman de vechii evrei. 2. Inscripție în formă de banderolă (pe monumente). [Var.: filactériu s. n.] – Din fr. phylactère.
FILÁ, filez, vb. I. 1. Tranz. A răsuci fibrele dintr-un material textil (bumbac, cânepă etc.) pentru a-l transforma în fire; a toarce. 2. Tranz. A răsfira în mână, încet și una câte una, cărțile de joc (astfel încât să se vadă numai inițialele din colțul din stânga de sus). 3. Tranz. A tăia într-un anumit fel șuvițe dintr-un păr prea des. 4. Tranz. A desfășura încetul cu încetul lanțul ancorei, o parâmă etc. (în momentul acostării sau plecării navei). 5. Intranz. (Despre lămpi cu fitil) A arde rău, pâlpâind și scoțând fum. 6. Tranz. A urmări în mod discret pe cineva (fără ca cel urmărit să observe). – Din fr. filer, lat. filare.
FIÍNȚĂ, ființe, s. f. 1. Tot ceea ce are viață (și se mișcă); viețuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoană. 2. Existență; viață. ◊ În ființă = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) în realitate, aievea. ◊ Expr. A da ființă = a) a da viață, a naște; b) a realiza, a făuri, a concretiza. – Fi + suf. -ință.
FIINȚÁRE, ființări, s. f. Existență, viață, ființă (2). [Pr.: fi-in-] – V. ființa.
FIÍNDCĂ conj. (Arată legătura cauzală dintre afirmația din propoziția regentă și cea din propoziția subordonată) Pentru că, deoarece; de vreme ce. – Fiind (< fi) + că.
FIÍCĂ, fiice, s. f. Persoană de sex feminin, considerată în raport cu părinții săi; fată. – Fie2 + suf. -ică.
FIGURÍNĂ, figurine, s. f. Statuetă de marmură, de bronz, de porțelan etc.; bibelou. – Din fr. figurine.
FIGÚRĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.
FIGURÁȚIE, figurații, s. f. Ansamblul figuranților (într-o reprezentație, într-un film etc.) ◊ Expr. A face figurație = a avea rol de figurant. – Din fr. figuration, lat. figuratio.
FIGURATÍV, -Ă, figurativi, -e, adj. 1. Care conține (multe) figuri de stil; figurat. 2. (Despre unele arte) Care se bazează pe reprezentarea plastică și ușor identificabilă a ființelor și obiectelor din realitate. ♦ P. gener. Care constituie reprezentarea unui lucru. Plan figurativ. – Din fr. figuratif.
FIGURÁT, -Ă, figurați, -te, adj. (Despre cuvinte, expresii sau despre sensul lor) Întrebuințat cu alt înțeles decât cel obișnuit, propriu, de obicei pentru obținerea unor efecte stilistice. ◊ (Substantivat, n.) La figurat = într-un sens deosebit de cel propriu. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Care conține (multe) figuri poetice; figurativ. – Din fr. figuré, lat. figuratus.
FIGURÁRE, figurări, s. f. Acțiunea de a figura și rezultatul ei. – V. figura.
FIEÚNDE adv. (Rar) Oriunde; pretutindeni. [Pr.: fi-e-] – Fie1 + unde.
FIEȘTECÍNE pron. nehot. v. fiecine.
FIEȘTECÁRE pron. nehot. v. fiecare.
FIEȘCÍNE pron. nehot. v. fiecine.