Toate definitiile
FIEȘCÉ adj. nehot. v. fiece.
FIEȘCÁRE pron. nehot. v. fiecare.
FIÉSTĂ, fieste, s. f. Serbare, sărbătoare (populară) în țările de limbă spaniolă. [Pr.: fi-es-] – Din sp. fiesta.
FIÉSC, FIÁSCĂ, fiești, adj. (Rar) Filial. – Fiu + suf. -esc.
FIERTURÍCĂ, fierturici, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui fiertură. – Fiertură + suf. -ică.
FIERT2, FIÁRTĂ, fierți, -te, adj. 1. (Despre lichide sau despre solide aflate într-un lichid) Care a fost supus fierberii. ♦ (Despre alimente) Preparat prin fierbere. ◊ Expr. (Fam.) A o face fiartă = a comite o eroare; a nu izbuti; a se face de râs. 2. Fig. Necăjit, supărat, amărât. – V. fierbe.
FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă1. ◊ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Și în sintagma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamântului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel).
FIERBÍNTE, fierbinți, adj. 1. Care are o temperatură ridicată, care răspândește o căldură puternică; foarte cald, arzător. 2. Fig. (Despre sentimentele oamenilor și manifestarea lor exterioară; adesea adverbial) Foarte puternic, adânc, aprins, înfocat. ♦ (Rar; despre culori) Aprins, viu. – Lat. fervens, -ntis.
FIERBINCIÓR, -OÁRĂ, fierbinciori, -oare, adj. (Pop.) Diminutiv al lui fierbinte; aproape fierbinte. – Fierbinte + suf. -ior.
FIÉRBERE, fierberi, s. f. Acțiunea de a fierbe și rezultatul ei. ♦ Fig. Stare de agitație, de neliniște puternică, de așteptare încordată. – V. fierbe.
FIÉRBE, fierb, vb. III. 1. Intranz. și tranz. A trece sau a face să treacă (un lichid) în stare de vapori, prin formarea, sub acțiunea căldurii, în întreaga masă a lichidului, a unor bule de vapori care se ridică la suprafață. ◊ Intranz. (Subiectul e vasul în care clocotește un lichid) Ceainicul fierbe. ◊ Expr. (Intranz.) A se amesteca (sau a umbla, a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni acolo unde nu are ce căuta, în probleme care nu-l privesc. ♦ Intranz. (Despre unele lichide și amestecuri) A fi în stare de efervescență (din cauza fermentării). ♦ Intranz. Fig. (Despre apa unui râu, a unei mări etc.) A se agita puternic, a face valuri mari și zgomotoase. 2. Intranz. (Despre alimente) A se afla introdus într-un lichid care fierbe (1), pentru a deveni bun de mâncat. ♦ Tranz. A supune un corp acțiunii fierberii apei. Fierb rufele. 3. Intranz. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o mare frământare, a fi în tensiune, a fi agitat. ♦ Tranz. A necăji, a chinui pe cineva, a ține pe cineva într-o stare de agitație, de tensiune. ♦ Tranz. (Rar) A pune la cale, a pregăti în mod febril (și în ascuns) o acțiune (reprobabilă); a coace. 4. Intranz. Fig. (Despre spații din natură) A vui, a răsuna, a clocoti de zgomot. [Perf. s. fiersei, part. fiert] – Lat. fervere.
FIERBĂTÓR, (1) fierbători, s. m., (2) fierbătoare, s. n. 1. S. m. Muncitor industrial care execută operațiile de fierbere în cadrul extragerii sau prelucrării unor materii prime. 2. S. n. (Tehn.) Aparat care servește la fierberea unor lichide; plonjor. – Fierbe + suf. -ător.
FIERĂRÍT s. n. Meșteșugul fierarului; fierărie2 (2). – Fierar + suf. -it.
FIERĂRÍE2, fierării, s. f. 1. Magazin unde se vând obiecte fabricate din fier sau din alt metal. 2. (Cu sens colectiv) Obiecte sau piese din fier ori din alt metal; făurărie2, fierărit. – Fier + suf. -ărie.
FIERĂRÍE1, fierării, s. f. 1. Atelier în care fierarul prelucrează la cald fierul sau alt metal; făurărie1, făuriște. 2. Meșteșugul fierarului; făurărie1. – Fierar + suf. -ie.
FINÍT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi întrebuințat în scopul pentru care a fost făcut. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.
FIÉF, fiefuri, s. n. (În evul mediu) Feudă; drept de proprietate asupra unei feude. ♦ Fig. Zonă de influență absolută sau preponderentă. Fief electoral. – Din fr. fief.
FIECÚM adv. (Înv. și pop.) Într-un fel sau altul, în oricare fel; oricum. [Pr.: fi-e-] – Fie1 + cum.
FIECÍNE pron. nehot. (Pop.) Fiecare, oricare ființă; fitecine. [Pr.: fi-e-. – Var.: fieșcine, fieștecine pron. nehot.] – Fie1 + cine.
FIECÁRE pron. nehot. (Indică ființele sau lucrurile luate în parte dintr-un grup sau dintr-o categorie) și unul, și altul; oricare. ◊ (Adjectival) Fiecare om. [Pr.: fi-e-. – Gen.-dat. fiecăruia, fiecăreia. – Var.: (înv. și pop.) fieșcáre, fieștecáre, fiștecáre pron. nehot.] – Fie1 + care.
FÍE2 s. f. (Înv.; azi pop., urmat de un adj. pos. sg.) Fiică. A fost fie-sa pe la noi. – Lat. filia.
FÍE1 conj. 1. (În corelație cu sine însuși sau cu „or” și „sau”, introduce o propoziție disjunctivă, exprimând nu numai alternanța sau opoziția, ci și o nuanță de condiție) Ori... ori... 2. (Urmat de „și” introduce o propoziție concesivă) Chiar (și), măcar. – Lat. fiat.
FIDUCIÁR, -Ă, fiduciari, -e, adj. Care are o valoare fictivă, convențională. ◊ Monedă fiduciară = monedă de hârtie având o valoare convențională și servind ca mijloc de schimb doar în interiorul unei țări. Circulație fiduciară = circulație a monedei fiduciare. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. fiduciaire, lat. fiduciarius.
FÍDER, fidere, s. n. Linie electrică fără derivație, care leagă direct o centrală electrică cu posturile de transformare sau posturile principale de transformare cu cele secundare sau de distribuție. [Scris și: feeder] – Din engl., fr. feeder.
FIDELITÁTE s. f. 1. Statornicie în convingeri, în sentimente, în atitudine etc.; devotament, credință. 2. Precizie, exactitate în prezentarea sau în reproducerea realității, a unui text, a unui model etc. 3. (Tehn.; în sintagma) Înaltă fidelitate = calitate a unor aparate electroacustice de a reda cât mai fidel semnale sonore (înregistrate); hi-fi. – Din fr. fidélité, lat. fidelitas, -atis.
FIDÉL, -Ă, fideli, -e, adj. 1. Statornic în sentimente, în convingeri etc.; foarte devotat, credincios. 2. Care reproduce, urmează cu exactitate un model, o normă, un obicei; care păstrează (ceva) întocmai. Traducere fidelă. ♦ (Adverbial) În mod exact, cu exactitate. – Din fr. fidèle, lat. fidelis.
FIDEIUSIÚNE s. f. Contract prin care o persoană se angajează în fața creditorului să execute obligația debitorului în cazul când acesta nu ar executa-o el însuși în termen. [Pr.: -iu-si-u-] – Din fr. fidéjussion, lat. fidejussio, -onis.
FIDEÍST, -Ă, fideiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de fideism, privitor la fideism; caracteristic fideismului. 2. S. m. și f. Adept al fideismului. – Din fr. fidéiste.
FIDEÍSM s. n. Concepție care dă prioritate credinței religioase față de știință ori le pune pe același plan. – Din fr. fidéisme.
FIDEICÓMIS, fideicomisuri, s. n. (Jur.) Dispoziție testamentară prin care testatorul dispune ca moștenitorul sau legatarul său să remită unei terțe persoane averea pe care o lasă. [Pr.: fi-dei-] – Din fr. fidéicomis.