Toate definitiile
FEROVIÁR, -Ă, feroviari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre întreprinderi, instalații, transporturi) De cale ferată, în legătură cu calea ferată, care se face pe calea ferată. 2. S. m. și f., adj. (Muncitor, funcționar, salariat) de la căile ferate. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. ferroviaire, it. ferroviario.
FEROTIPÍE s. f. Procedeu de reproducere fotografică în care materialul sensibil este format dintr-o emulsie de colodiu aplicată pe o tablă smălțuită. – Din fr. ferrotypie.
FERÓS, -OÁSĂ, feroși, -oase, adj. (Despre substanțe) Care are în compoziția sa fier bivalent. Oxid feros. ♦ (Despre materiale) Care conține fier. – Din fr. ferreux.
FERONERÍE, feronerii, s. f. Lucrare artistică executată din fier prin ciocănire sau prin deformare la cald, din care rezultă grilaje ornamentale, balustrade etc. – Din fr. ferronnerie.
FEROMÓN, feromoni, s. m. (Biol.) Hormon eliminat mai ales de insecte, ca mijloc de semnalizare. – Din engl. pheromone, fr. phéromone.
FERODÓU s. n. v. ferodo.
FERODÓ, ferodouri, s. n. (Tehn.) Metalazbest. [Var.: ferodóu s. n.] – Din fr., engl. ferrodo.
FETÍD, -Ă, fetizi, -de, adj. Care exală un miros puternic și respingător. – Din fr. fétide, lat. foetidus.
FEROCRÓM s. n. Aliaj de fier și crom. – Din germ. Ferrochrom, engl. ferrochrome.
FEROCITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este feroce; cruzime, sălbăticie, violență. ♦ Faptă crudă, sălbatică, violentă. – Din fr. férocité, lat. ferocitas, -atis.
FEROCIANÚRĂ, ferocianuri, s. f. Compus chimic rezultat prin combinarea (în alte proporții decât la fericianură) a fierului, a cianogenului și a unui metal. – Din fr. ferrocyanure.
FERÓCE adj. invar. Crud, nemilos, sălbatic, violent, sângeros. ♦ Care exprimă sau trădează cruzime, sălbăticie, violență. Privire feroce. – Din fr. feroce, lat. ferox, -cis.
FEROALUMÍNIU s. n. Aliaj de fier și aluminiu. [Var.: feralumíniu s. n.] – Din fr. ferro-aluminium.
FEROALIÁJ, feroaliaje, s. n. Aliaj de fier cu unul sau mai multe elemente (metale sau metaloizi). [P.: -ro-a-li-aj] – Din fr. ferro-alliage.
FERMOÁR, fermoare, s. n. Dispozitiv pentru încheiat obiecte de îmbrăcăminte, genți, serviete etc., format din două șiruri de lame (fixate pe o șuviță de pânză, de piele etc.) așezate față în față și care se îmbucă reciproc cu ajutorul unei mici piese, făcute să lunece între ele. ♦ Închizător de os, de metal etc. la un colier, la un album etc. – Din fr. fermoir.
FÉRMIU s. n. Element chimic transuranic, produs pe cale artificială. – Din fr. fermium.
FERMITÁTE s. f. Însușirea de a fi ferm, starea a ceea ce este ferm; stabilitate; hotărâre neclintită, tărie morală, statornicie. – Ferm + suf. -itate (după fr. fermeté).
FERMIÉR, -Ă, fermieri, -e, s. m. și f. Proprietar sau arendaș al unei ferme1. [Pr.: -mi-er] – Din fr. fermier.
FERMENTÁȚIE, fermentații, s. f. Proces de transformare, de descompunere, de alterare a substanțelor organice sub acțiunea fermenților produși de microorganisme; fermentare. ♦ Substanță fermentată. – Din fr. fermentation, lat. fermentatio.
FERMENTATÍV, -Ă, fermentativi, -e, adj. Care poate fermenta sau produce o fermentație. – Din fr. fermentatif.
FERMENTÁT2, -Ă, fermentați, -te, adj. Care a suferit un proces de fermentație. – V. fermenta.
FERMENTÁT1 s. n. Faptul de a fermenta. – V. fermenta.
FERMENTÁRE, fermentări, s. f. Acțiunea de a fermenta și rezultatul ei; fermentație. – V. fermenta.
FERMENTÁBIL, -Ă, fermentabili, -e, adj. Care poate fermenta (ușor). – Din fr. fermentable.
FERMENTÁ, pers. 3 fermentează, vb. I. Intranz. A se afla în stare de fermentație, transformându-se în alte substanțe sau descompunându-se, alterându-se. – Din fr. fermenter, lat. fermentare.
FERMÉNT, fermenți, s. m. (Biol.) Substanță proteică produsă de celule vii sau de microorganisme, care dirijează prin cataliză reacțiile de sinteză și de degradare din organismele animalelor, plantelor și microorganismelor, având un rol fundamental în reglarea proceselor metabolice; enzimă. – Din fr. ferment, lat. fermentum.
FERMENEÁ, fermenele, s. f. Haină scurtă făcută din stofă brodată cu fir sau cu mătase, uneori căptușită cu blană, pe care o purtau odinioară boierii peste anteriu; scurteică îmblănită cu blană de oaie, purtată de țărani. – Din tc. fermene.
FERMECĂTORÍE, fermecătorii, s. f. (Pop.) Faptul de a face farmece sau vrăji; îndeletnicirea celui care face vrăji; vrăjitorie, vrajă. – Fermecător + suf. -ie.
FERMECĂTÓR, -OÁRE, fermecători, -oare, adj. 1. Care place, farmecă, încântă; încântător, desfătător. 2. (În basme și în superstiții; adesea substantivat) Care face farmece, care vrăjește. [Var.: (pop.) fărmăcătór, -oáre adj.] – Fermeca + suf. -ător.
FERMECÁT, -Ă, fermecați, -te, adj. 1. Plin de încântare, cuprins de admirație. 2. (În basme și în superstiții) Aflat sub puterea unei vrăji; vrăjit. [Var.: (pop.) fărmăcát, -ă adj.] – V. fermeca.