Toate definitiile

BIOELECTRICITÁTE s. f. Ansamblu de fenomene electrice care însoțesc unele manifestări biologice. [Pr.: bi-o-] – Din engl. bioelectricity.

BIOELEMÉNT, bioelemente, s. n. Element chimic din compoziția celulelor vii. [Pr.: bi-o-e-] – Din fr. bioélément.

BIOENERGÉTIC, -Ă, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a biofizicii care studiază sursele energetice și transformările de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetică (1). [Pr.: bi-o-e-] – Din fr. bioénergétique, engl. bioenergetics.

BIOENERGÍE s. f. Energie de natură organică. [Pr.: bi-o-e-] – Din engl. bioenergy.

BIOFÍLTRU, biofiltre, s. n. Filtru¹ (1) biologic pentru curățarea apei poluate a canalelor cu ajutorul bacteriilor aerobe. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biofiltre.

BIOFÍZIC, -Ă, biofizici, -ce, adj. De biofizică. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique.

BIOFÍZICĂ s. f. Știință care se ocupă cu aplicările fizicii în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biophysique, rus. biofizika.

BIOFIZICIÁN, -Ă, biofizicieni, -e, s. m. și f. Specialist în biofizică. [Pr.: bi-o-fi-zi-ci-an] - Din fr. biophysicien.

BIOFOTÓN, biofotoni, s. m. Radiație luminoasă emisă de unele substanțe aflate în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biophoton.

BIOGÁZ s. n. Gaz rezultat în procesul de fermentare a materiei organice și folosit drept combustibil; biometan. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biogas.

BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. 1. (Despre roci) Care rezultă din țesuturi vii. 2. (Despre elemente chimice) Care a contribuit la apariția vieții pe Pământ. ♦ (Substantivat, n.) Îngrășământ agricol obținut din culturi de bacterii bogate în azot. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogène.

BIOGENERATÓR, biogeneratori, s. m. Generator (III 1) de biogaz. [Pr.: bi-o-] – Bio- + generator.

BIOGENÉTIC, -Ă, biogenetici, -ce, adj. Care se referă la biogeneză, care aparține biogenezei. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. biogénétique.

BIOGENÉZĂ s. f. Teorie care susține că orice ființă provine numai din altă ființă (care i-a dat naștere). [Pr.: bi-o-] – Din fr. biogenèse.

BIOGEOCHÍMIC, -Ă, biogeochimici, -ce, adj. De biogeochimie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. Biogéochimie.

BIOGEOCHIMÍE s. f. Ramură a geochimiei care studiază compoziția chimică a biosferei. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéochimie.

BIOGEOGRÁF, -Ă, biogeografi, -e, s. m. și f. Specialist în biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. Biogéographe.

BIOGEOGRÁFIC, -Ă, biogeografici, -ce, adj. De biogeografie. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographique.

BIOGEOGRAFÍE s. f. Știință care studiază repartiția organismelor animale și vegetale pe suprafața pământului. [Pr.: bi-o-ge-o-] – Din fr. biogéographie.

BIOGRÁF, -Ă, biografi, -e, s. m. și f. Autor al unei (sau al unor) biografii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographe.

BIOGRÁFIC, -Ă, biografici, -ce, adj. Privitor la biografie, care aparține biografiei. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biographique.

BIOGRAFÍE, biografii, s. f. Expunere (scrisă și comentată) a vieții unei persoane. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. biographie.

BIOINGINÉR, -Ă, bioingineri, -e, s. m. și f. Specialist în bioinginerie. [Pr.: bi-o-in-] – Din bioinginerie (după engl. bioengineer).

BIOINGINERÍE s. f. 1. Domeniu interdisciplinar fundamentat pe transferul de principii teoretice și metodologice între biologie și științe tehnice. 2. Inginerie genetică. [Pr.: bi-o-in-] – Bio- + inginerie (după engl. bioengineering).

BIOLÓG, -Ă, biologi, -ge, s. m. și f. Specialist în biologie. [Pr.: bi-o-] – Din germ. Biolog, it. biologo.

BIOLÓGIC, -Ă, biologici, -ce, adj. 1. Care aparține biologiei, privitor la biologie. ◊ Chimie biologică = biochimie. 2. Care se prepară dintr-o materie vie. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologique.

BIOLOGÍE s. f. Știință care studiază manifestările vieții din punct de vedere anatomic, fiziologic, zoologic etc. ♦ Știința organismelor vii, animale și vegetale. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologie.

BIOLOGÍSM s. n. Doctrină care consideră fenomenele fizice, psihice și sociale drept manifestări biologice. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biologisme.

BIOLOGIZÁNT, -Ă, biologizanți, -te, adj. Care extinde principiile teoretice și metodologice ale biologiei în alte domenii. [Pr.: bi-o-] – Din biologie.

BIOLUMINESCÉNT, -Ă, bioluminescenți, -te, adj. (Despre organisme) Care produce lumină prin oxidări interne. [Pr.: bi-o-] – Din fr., engl. bioluminescent.