Toate definitiile
CARAMEÁ s. f. v. caramelă.
CARAMÉL, carameluri, s. n. Produs de culoare brună-roșcată solubil în apă, obținut prin încălzirea și deshidratarea zahărului și folosit în cofetărie, la colorarea unor băuturi sau a unor alimente și la prepararea plăcilor fotografice. – Din it. caramel.
CARAMÉLĂ, caramele, s. f. Bomboană făcută din caramel amestecat cu diferite substanțe colorante și aromatice. [Var.: carameá s. f.] – Refăcut din caramele (pl. lui caramel < fr. caramel). Cf. it. caramella.
CARAMELIZÁ, caramelizez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) transforma prin încălzire în caramel. ♦ Tranz. A amesteca apă sau alt lichid cu caramel. – Din fr. caraméliser.
CARAMELIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) carameliza și rezultatul ei; spec. proces de descompunere, prin încălzire, a caramelurilor. – V. carameliza.
CARANTÍNĂ s. f. 1. Punct sanitar pentru cercetarea și izolarea persoanelor, vaselor sau mărfurilor venite dintr-o regiune bântuită de o epidemie. ♦ Izolare preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie. ◊ Carantină fitosanitară = complex de măsuri cu caracter preventiv, luate pentru a se opri pătrunderea bolilor plantelor, a dăunătorilor plantelor sau a unor buruieni din alte țări și pentru a se limita răspândirea acestora în cuprinsul țării. ♦ Restricții aplicate în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor. 2. Fig. Izolare. – Din rus. karantin (< fr.).
CARAPÁCE, carapace, s. f. Înveliș osos, cornos sau calcaros care protejează corpul unor animale. – Din fr. carapace.
CARÁS, carași, s. m. Pește de baltă din familia crapilor, de culoare argintie sau gălbuie, cu capul scurt și cu solzii mari (Carassius auratus gibelio). – Din rus. karas'.
CARÁT, carate, s. n. 1. Indice pentru conținutul relativ în aur al aliajelor acestuia, egal cu a 24-a parte din masa totală. 2. Unitate de măsură a greutății pietrelor prețioase, egală cu 0,2 grame. [Var.: carátă s. f.] – Din fr. carat.
CARÁTĂ s. f. v. carat.
CARAULÁȘ, caraulași, s. m. (Reg.) Caraulă (2). [Pr.: -a-u-] – Caraulă + suf. -aș.
CARAÚLĂ, caraule, s. f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaș. – Din bg. karaul, ngr. karaúli.
CARAVÁNĂ, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni și de animale de povară (de obicei cămile), care transportă mărfuri, bagaje etc. prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule împreună cu călătorii din ele, care parcurg împreună același drum. ♦ Grup de vehicule care străbat o țară în scopuri culturale, sanitare etc. Caravană sanitară. Caravană cinematografică. 2. (Reg.) Căruță sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane.
CARAVÁNI S. m. pl. (Înv.) Pantaloni largi la talie și strâmți de la genunchi în jos, strânși la glezne cu nasturi sau cu copci. – Din bg. karavani.
CARAVANIÉR, caravanieri, s. m. Conducător al animalelor de povară într-o caravană. [Pr.: -ni-er] – Din fr. caravanier.
CARAVANSERÁI, caravanseraiuri, s. n. (În Orient) Han mare la care poposesc caravanele. – Din fr. caravansérail.
CARÁVĂ, carave, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei capcane deschise, care se instalează în lacurile litorale și în bălți pentru prinderea plăticii și a șalăului. – Et. nec.
CARAVÉLĂ, caravele, s. f. Corabie cu pânze, rapidă, folosită în trecut (de spanioli și de portughezi) pentru călătorii lungi. – Din it. caravella, fr. caravelle.
CARẤMB, carâmbi, s. m. 1. Parte a cizmei care îmbracă pulpa piciorului de la genunchi până la gleznă. 2. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei, în care intră spetezele carului. 3. Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai scării, în care intră fusceii. – Lat. *calamulus < calamus „trestie, arc, prăjină”).
CARÂTÁȘ s. m. v. caretaș.
CARÂTĂ s. f. v. caretă.
CARBAMÁT, carbamați, s. m. (Chim.) Sare a acidului carbamic; uretan. – Din fr. carbamat.
CARBÁMIC adj. (Chim.; în sintagma) Acid carbamic = acid instabil, cunoscut sub formă de săruri sau de esteri. – Din fr. carbamique.
CARBÉNĂ, carbene, s. f. Compus organic care se găsește în asfalturi; amestec de substanțe de culoare neagră, casante, cu aspect de huilă, care, în cantitate de peste 1% degradează calitățile bitumului. – Din fr. carbènes.
CARBÍD s. n. Substanță solidă, formată din calciu și carbon, întrebuințată mai ales la fabricarea acetilenei; carbură de calciu. – Din fr. carbide.
CARBINÓL, carbinoli, s. m. Denumire veche a alcoolului metilic. – Din fr. carbinol.
CARBOÁNȚĂ, carboanțe, s. f. Carboavă. – Din rus. karbovaneț.
CARBOAVĂ, carboave, s. f. Veche monedă rusească de argint sau bacnotă de hârtie, egală în valoare cu o rublă (odinioară cu circulație și în țările românești); carboanță. – Din rus. karboveț.
CARBODIAMÍDĂ s. f. (Chim.) Uree. [Pr.: -dia-] – Din fr. carbodiamide.
CARBOGAZOÁSĂ, carbogazoase, adj. (În sintagma) Apă carbogazoasă = apă minerală care conține o cantitate de bioxid de carbon dizolvat; apă gazoasă. Carbo(n) + gazoasă.