Toate definitiile
CARBURÁȚIE, carburații, s. f. Proces de amestecare a combustibilului lichid cu aerul în carburator ♦ Cameră de carburație = parte a carburatorului în care se face carburația. – Din fr. carburation.
CARBÚRĂ, carburi, s. f. Substanță rezultată din combinarea carbonului cu un metal sau cu unele metaloide. ◊ Carbură de calciu = carbid. – Din fr. carbure.
CARCAFÚNG, carcafunguri, s. n. Parâmă care se fixează pe marginea întinsă unei vele și care servește la strângerea acesteia. – Cf. engl. cargue fond.
CARCALÉTE s. n. Băutură preparată din vin, sirop și sifon. – Et. nec.
CARCÁN, carcane, s. n. Guler de fier cu care răufăcătorii erau legați la stâlpul infamiei, în Franța. – Din fr. carcan.
CARCASĂ, carcase, s. f. 1. Îmbrăcăminte metalică exterioară a unui sistem tehnic, care susține anumite elemente ale acestuia și, eventual, îl protejează împotriva acțiunilor exterioare. 2. Totalitatea oaselor care alcătuiesc scheletul unui animal. 3. Scheletul unei mașini, al unei construcții etc. – Din fr. carcasse.
CÁRCERĂ, carcere, s. f. Încăpere mică și întunecoasă, folosită în trecut în închisori, cazărmi și în școli pentru detențiunea temporară a unei persoane pedepsite. – Din lat. carcer, it. carcere.
CARCINOGÉN, -Ă, carcinogeni, -e, adj. (Med.) Cancerigen. – Din fr. carcinogène.
CARCINOGENÉZĂ, carcinogeneze, s. f. (Med.) Proces de formare a tumorilor canceroase; cancerogeneză. – Din fr. carcinogenèse, engl. carcinogenesis.
CARCINOLÓGIC, -Ă, carcinologici, -ce, adj. (Med.) De carcinologie. – Din fr. carcinologique.
CARCINOLOGÍE s. f. Ramură a oncologiei care studiază carcinoamele. – Din fr. carcinologie.
CARCINÓM, carcinoame, s. n. Tumoare malignă constituită din celule epiteliale; epiteliom. – Din fr. carcinome.
CARCINOMATÓZĂ, carcinomatoze, s. f. (Med.) Proces de extindere a carcinoamelor la mai multe organe; carcinoză. – Din fr. carcinomatose.
CARCINOTRÓN, carcinotroane, s. n. Tub electronic cu vid înaintat, folosit în domeniul frecvențelor foarte înalte. – Din fr. carcinotron.
CARCINÓZĂ, carcinoze, s. f. (Med.) Carcinomatoză. – Din fr. carcinose.
CARDÁ, cardez, vb. I. Tranz. A prelucra un material textil fibros la cardă; a scărmăna, a dărăci. – Din fr. carder.
CARDAMÁ, cardamale, s. f. Plantă erbacee mică, cu tulpina târâtoare, ramificată și cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kárdamon.
CARDAMÓM s. m., s. n. 1. S. m. Plantă tropicală ale cărei semințe au gust piperat (Elettaria cardamomum). 2. S. n. Ulei cu miros plăcut extras din cardamom (1). – Din fr. cardamome.
CARDÁN, cardane, s. n. Sistem de suspensie sau de articulație, care permite mișcarea în toate sensurile. – Din fr. cardan.
CARDÁNIC, -Ă, cardanici, -ce, adj. 1. (Despre un sistem de suspensie) Care permite unui obiect suspendat să-și păstreze poziția orizontală. 2. (Despre un sistem de articulație a două piese ale unui mecanism) Care permite uneia dintre piese să-și păstreze poziția favorabilă transmiterii mișcării, indiferent de poziția celeilalte piese. ◊ Ax cardanic sau axă cardanică = arbore de transmisie (la automobile și la alte mașini) care leagă cutia de viteză cu arborele diferențialului. – Cardan + suf. -ic.
CARDÁRE, cardări, s. f. Acțiunea de a carda și rezultatul ei. – V. carda.
CARDÁT, -Ă, cardați, -te, adj. (Despre lână, bumbac etc.) Scărmănat, dărăcit. – V. carda.
CÁRDĂ, carde, s. f. Mașină folosită în filaturi pentru dărăcirea (și prelucrarea) mecanizată a unui material textil. – Din fr. carde.
CARDIÁC, -Ă, cardiaci, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține inimii, privitor la inimă. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de o boală de inimă. [Pr.: -di-ac] – Din fr. cardiaque, lat. cardiacus.
CARDIALGÍE, cardialgii, s. f. Durere acută de stomac sau de inimă. [Pr.: -di-al-] – Din fr. cardialgie.
CÁRDIE, cardii, s. f. Orificiul superior al stomacului, situat la locul de unire dintre esofag și stomac. – Din fr. cardia.
CARDIECTAZÍE s. f. Dilatare a compartimentelor inimii. [Pr.: -di-ec-] – Din fr. cardiectasie.
CÁRDIGAN, cardigane, s. n. (Rar) Jachetă (bărbătească) tricotată, cu mâneci largi, încheiată cu nasturi în față. – Din fr., engl. cardigan.
CARDINÁL, -Ă, cardinali, -e, adj., s. m. I. Adj. Principal, esențial, fundamental. ◊ Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, care ajută la determinarea poziției unui punct de pe glob. Numeral cardinal = numeral care exprimă un număr întreg abstract sau un număr determinat de obiecte, ființe etc. II. S. m. Titlu din ierarhia bisericii catolice, purtat de înalții demnitari care alcătuiesc consiliul papei și dintre care se alege noul papă; persoană care poartă acest titlu. ♦ (Adjectival; în sintagma) Roșu cardinal = roșu purpuriu. – Din fr. cardinal, lat. cardinalis.
CARDINALÁT s. n. (Rar) Demnitatea de cardinal (II). – Din fr. cardinalat, lat. cardinalatus.