Toate definitiile

MANIVÉLĂ, manivele, s. f. Pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism, la transformarea unei mișcări de rotație într-o mișcare rectilinie (și invers) etc. – Din fr. manivelle.

MANOGRÁF, manografe, s. n. Manometru care înregistrează presiunea gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis. – Din fr. manographe, germ. Manograph, engl. manograph.

MANOMÉTRIC, -Ă, manometrici, -ce, adj. Care aparține manometriei, privitor la manometrie. – Din fr. manométrique.

MANOMETRÍE s. f. Tehnică a măsurării presiunii gazelor sau a vaporilor dintr-un spațiu închis cu ajutorul manometrului. – Din fr. manométrie.

MANOMÉTRU, manometre, s. n. Instrument cu care se măsoară presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. – Din fr. manomètre.

MANÓPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări; plată pentru această muncă. 2. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop. 3. Fig. Manevră (4) – Calc după fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.

MANOTERMOGRÁF, manotermografe, s. n. (Fiz.) Aparat înregistrator pentru presiune și temperatură. – Din fr. manotermographe.

MANSÁRDĂ, mansarde, s. f. Încăpere sau ansamblu de încăperi locuibile, așezate imediat sub acoperiș (având tavanul și pereții oblici și neregulați); etaj situat imediat sub acoperișul unei clădiri. – Din fr. mansarde.

MANSARDÁT, -Ă, mansardați, -te, adj. (Despre locuințe, încăperi) Care se găsește la mansardă sau are caracteristicile de construcție ale mansardei; care are mansardă. – Din fr. mansardé.

MÁNȘĂ¹, manșe, s. f. Pârghie folosită la comanda aripioarelor și a profundorului unui avion; p. gener. mâner, manivelă. – Din fr. manche.

MÁNȘĂ², manșe, s. f. Fiecare din etapele în care se împart unele probe sportive (de tir, de motociclism etc.) V. repriză. – Din fr. manche.

MANȘÉTĂ, manșete, s. f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăși (bărbătești) sau a unei bluze; bandă (detașabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Partea de jos (răsfrântă) a pantalonilor. ♦ Porțiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care servește la etanșarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicație periodică., la începutul unui articol, care conține în rezumat o știre importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ◊ Manșetă bibliografică = indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeași temă; p. ext. spațiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

MANȘÓN, manșoane, s. n. 1. Accesoriu de îmbrăcăminte feminină, în formă cilindrică, deschis la ambele capete, confecționat din blană sau din stofă vătuită și folosit pentru a apăra mâinile de frig. 2. Piesă în formă de inel sau de țeavă scurtă, care servește la îmbinarea a două țevi, bare etc.; parte lărgită de la capătul unui tub, care servește la îmbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucată de cauciuc care se introduce între camera și anvelopa unei roți de automobil, de motocicletă etc. pentru a proteja camera. ♦ Înveliș de protecție (de formă inelară) în care se îmbracă mânerul sau altă parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrană protectoare a seminței, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.

MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Blândețe, bunătate; îngăduință, răbdare; milă, omenie. – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

MANSÚP, mansupuri, s. n. (Înv.) Funcție, dregătorie, slujbă. – Din tc. mansip.

MANȘONÁ, manșonez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A îmbina două țevi, bare etc. printr-un manșon (2). – Din fr. manchonner.

MANȘONÁRE, manșonări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a manșona. – V. manșona.

MANȘONÁT, -Ă, manșonați, -te s. f. (Tehn.) (Despre bare, țevi etc.) Care a fost îmbinat printr-un manșon (2). – V. manșona.

MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., manta.

MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

MANTÉL s. n. v. mantelă.

MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Var. mantél, din it. mantello. Cf. rus. mantel.

MANTELÚȚĂ, manteluțe, s. f. (Înv.) Diminutiv al lui mantelă. – Mantelă + suf. -uță.

MÁNTICĂ s. f. Prezicere a viitorului pornind de la semnele cerești, zborul păsărilor, fenomenele naturale etc. – Din it. mantica, fr. mantique.

MÁNTIE, mantii, s. f. 1. (Astăzi fig.) Haină (de ceremonie) ca o pelerină lungă și largă, care se purta peste celelalte haine. 2. Haină de postav lungă și largă, purtată mai ales de călugări, peste altă îmbrăcăminte. ◊ Expr. A lua sub mantie = a proteja, a ocroti. – Din sl. mantija.

MANTÍLĂ, mantile, s. f. 1. (Înv.) Mantelă (1). 2. Șal de dantelă (neagră), purtat mai ales de femeile spaniole. – Din fr. mantille, sp. mantilla.

MANTINÉLĂ, mantinele, s. f. 1. Împrejmuire dreptunghiulară, rotunjită la colțuri, care delimitează terenul de joc la hochei pe gheață. 2. Marginea interioară a unei mese de biliard. – Din it. mantinella.

MANTÍSĂ, mantise, s. f. Partea zecimală a unui logaritm. – Din fr. mantisse.

MANTÓU, mantouri, s. n. Palton sau pardesiu femeiesc. – Din fr. manteau.

MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s. n., adj.1. S. n. Carte care cuprinde noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de școală. 2. Adj. Care este făcut cu mâna; de mână. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupații, profesiuni) Care se efectuează prin muncă fizică. 3. Adj. (Despre oameni) Care execută lucrări de mână; p. ext. care lucrează cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. manualis, it. manuale.