Toate definitiile

MANGANEZÍT s. n. (Min.) Oxid natural de mangan. – Din fr. manganésite.

MANGÁNIC, -Ă, manganici, -ce, adj. Care conține mangan. ◊ Acid manganic = acid format din oxigen, hidrogen și mangan. – Din fr. manganique.

MANGANÍN s. n. Aliaj de cupru, mangan și nichel folosit în special la fabricarea rezistențelor electrice. – Din fr. manganin.

MANGANÍSM s. n. Intoxicație cronică cu mangan. – Din fr. manganisme.

MANGANÍT s. n. Oxid natural de mangan hidratat. – Din fr. manganite.

MANGANOMETRÍE s. f. (Chim.) Metodă de analiză volumetrică bazată pe acțiunea oxidantă a permanganatului de potasiu. – Din fr. manganométrie, germ. Manganometrie.

MANGANÓS, -OÁSĂ, manganoși, -oase, adj. Care conține mangan. – Din fr. manganeux.

MÁNGĂL, mangăle, s. n. (Text.) Dispozitiv mecanic care finisează țesăturile apretate prin presare. – Din engl. mangle.

MANGĂLUÍ, mangăluiesc, vb. IV. Tranz. (Text.) A finisa țesăturile apretate cu ajutorului mangălului. – Mangăl + suf. -ui.

MANGĂLUÍRE, mangăluiri, s. f. (Text.) Acțiunea de a mangălui – V. Mangălui.

MANGĂLUÍT¹ s. n. Mangăluire – V. Mangălui.

MANGĂLUÍT², -Ă, mangăluiți, -te, adj. (Despre țesături) Finisat cu mangălul – V. Mangălui.

MÁNGEL s. n. v. mangăl.

MANGÉT, mangeturi, s. n. (Înv.) Garnitură la rochie, alcătuită din volane, dantele etc.; p. restr. volan (la rochie). – Cf. manșetă.

MANGLEÁLĂ, mangleli, s. f. (Arg.) Faptul de a mangli. – Mangli + suf. -eală.

MANGLÍ, manglesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A fura. – Din țig. manglo.

MANGLIÉR, manglieri, s. m. Copac rășinos subtropical sau tropical care crește în apa sărată a mării de la țărm. [Pr.: -gli-er] – Din fr. manglier.

MANGOSÍT, -Ă, mangosiți, -te, adj., s. m. și f. (Reg. și fam.) (Om) nătărău, tont, care nu este bun de nimic. – Et. nec.

MANGRÓVĂ, mangrove, s. f. Formație vegetală tropicală alcătuită din arbori și arbuști, caracteristică țărmurilor maritime mlăștinoase, inundate în timpul fluxului. – Din fr. mangrove.

MANGÚSTĂ, manguste, s. f. Mamifer carnivor din sudul Asiei, cu corpul alungit, suplu, cu bot ascuțit, cu labe scurte, cu coadă lungă și stufoasă și cu blană cenușie, aspră (Herpestes mungo). – Din fr. mangouste.

MANI s. m. pl. Nume dat în mitologia romanilor și a vechilor popoare italice sufletelor morților, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.

MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.

MANIÁBIL, -Ă, maniabili, -e, adj. (Livr.) Care este ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniable.

MANIABILITÁTE s. f. (Livr.) Calitatea de a putea fi ușor de mânuit. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniabilité.

MANIÁC, -Ă, maniaci, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o manie (1); p. ext. (om) care este obsedat de o idee fixă sau care manifestă o preocupare exagerată pentru ceva, având adesea deprinderi ciudate; tipicar. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. maniaque.

MANIACÁL, -Ă, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se referă la manie (1); caracteristic, propriu pentru manie și pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.

MANIAMÉNT, maniamente, s. n. (Zool.) Loc sub pielea corpului unui animal în care se depune de preferință grăsimea. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniement.

MANICHIURÁT, -Ă, manichiurați, -e, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p. ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiură. – Din manichiură.

MANICHIÚRĂ, manichiuri, s. f. Îngrijire specială dată unghiilor de la mâini prin tăierea și pilirea lor, urmată de curățarea pielițelor (și de lăcuire). – Probabil din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. manucure, manicure „manichiuristă”.

MANICHIURÉZĂ, manichiureze, s. f. Manichiuristă. – Manichiură + suf. -eză.