Toate definitiile

BĂBÓRNIȚĂ s. f. v. baborniță.

BĂBÚȘCĂ, băbuști, s. f. 1. Băbuță. 2. Nume dat păsărilor cântătoare îmbătrânite, în special sticletelui și scatiului. – Cf. rus. babușka.

BĂBÚȚĂ, băbuțe, s. f. Diminutiv al lui babă (1); băbușcă. – Babă + suf. -uță.

BĂCÁN¹ s. n. 1. Lemn de culoare roșiatică al unui arbore exotic (Haematoxylon campechianum). 2. Colorant roșu, obținut prin fierbere, din băcan¹ (1). – Din tc. bakam.

BĂCÁN², băcani, s. m. Negustor care vinde cu amănuntul diverse produse alimentare. [Var.: (reg.) bacál s. m.] – Din tc. bakkal.

BĂCĂLÍE¹, băcălii, s. f. (Înv.) Soția băcanului; negustoreasă. Băcălia ambițioasă. – Cf. băcan², băcănie.

BĂCĂLÍE² s. f. v. băcănie.

BĂCĂNÍ, băcănesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A vopsi cu băcan¹ (2). – Din băcan¹.

BĂCĂNÍE, băcănii, s. f. 1. Prăvălie în care se vând diferite produse alimentare. 2. (La sg.) Ocupația băcanului². 3. (Înv.; la pl.) Mirodenii, condimente, ingrediente. [Var.: (reg.) băcălíe s. f.] – Băcan² + suf. -ie.

BĂCĂNIOÁRĂ, băcănioare, s. f. Diminutiv al lui băcănie (1). [Pr.: -ni-oa-] – Băcănie + suf. -ioară.

BĂCĂNÍȚĂ, băcănițe, s. f. (Rar) Nevasta băcanului². – Băcan² + suf. -iță.

BĂCĂUÁN, -Ă, băcăuani, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul sau județul Bacău. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul sau județul Bacău. [Pr.: -că-uan] – Bacău (n. pr.) + suf. -an.

BĂCĂUÁNCĂ, băcăuance, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Bacău. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Bacău. [Pr.: -că-uan-] – Băcăuan + suf. -că.

BĂCÍT s. n. 1. Ocupația baciului. 2. Partea din produsele stânii care se dădea în trecut baciului drept remunerație. – Baci + suf. -it.

BĂCÍȚĂ, băcițe, s. f. Femeie care conduce o stână; soția baciului. – Baci + suf. -iță.

BĂCIUÍ, băciuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A prepara brânzeturi. 2. Fig. A întârzia mult într-un loc (izolat, singuratic). – Baci + suf. -ui.

BĂCUIÁȚĂ, băcuiețe, s. f. (Reg.) Față de pernă folosită ca desagă. [Pr.: -cu-ia-] – Et. nec.

BĂDĂDĂÍ, bădădăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, de colo-colo. [Var.: bădăduí vb. IV] – Probabil formație onomatopeică.

BĂDĂDUÍ vb. IV. v. bădădăi.

BĂDĂRÁN, -Ă, bădărani, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) nepoliticoasă, cu apucături grosolane; mitocan, mojic. – Cf. magh. badar.

BĂDĂRÁNCĂ, bădărance, s. f. Femeie nepoliticoasă, cu apucături grosolane; mitocancă. – Bădăran + suf. -că.

BĂDĂRĂNÍE, bădărănii, s. f. Atitudine, faptă sau vorbă de bădăran; mitocănie, grosolănie, mojicie. – Bădăran + suf. -ie.

BĂDĂRĂNÓS, -OÁSĂ, bădărănoși, -oase, adj. (Rar) De bădăran, grosolan; care arată bădărănie. – Bădăran + suf. -os.

BĂDÍC s. m. v. bădică.

BĂDÍCĂ, bădici, s. m. (Pop.; mai ales la voc.) Bădiță. [Var.: bădíc s. m.] – Bade + suf. -ică.

BĂDICÚȚĂ, bădicuți, s. m. (Pop.; mai ales la voc.) Diminutiv al lui bădică. – Bădică + suf. -ută.

BĂDÍE, bădii, s. m. (Pop.; mai ales la voc.) Bădiță. – Bade + suf. -ie.

BĂDIȘÓR, bădișori, s. m. (Pop.) Bădiță. – Bade + suf. -ișor.

BĂDÍȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui bade; bădie, bădică, bădișor, bădițel. [Var.: bíță s. m.] – Bade + suf.-iță.

BĂDIȚÉL, bădiței, s. m. (Pop.) Bădiță. – Bădiță + suf. -el.