Toate definitiile

MAJORÁ, majorez, vb. I. Tranz. A face mai mare (un preț, un impozit, un salariu etc.); a spori. – Din fr. majorer.

MAJORÁNT, -Ă, majoranți, -te, adj., s. m. 1. Care majorează. 2. S. m. (Mat.) Element sau număr care este mai mare ori egal cu oricare dintre elementele sau numerele unei mulțimi. – Din fr. majorant.

MAJORÁRE, majorări, s. f. Acțiunea de a majora și rezultatul ei; creștere, mărire, sporire. ♦ Sumă pe care statul o încasează în plus ca sancțiune aplicată celor care întârzie plata impozitelor, taxelor etc. – V. majora.

MAJORÁT¹ s. n. Vârstă la care o persoană devine majoră (1); starea (juridică a) persoanei majore; majoritate civilă. – Din fr. majorat.

MAJORÁT², -Ă, majorați, -te, adj. (Despre prețuri, impozite etc.) Mărit⁴, sporit. – V. majora.

MAJORDÓM, majordomi, s. m. (În Franța, în evul mediu) Intendent al domeniilor regale și al palatului; p. gener. persoană însărcinată cu administrarea unui palat (regal sau princiar); p. ext. șeful personalului de serviciu din casele nobililor sau ale marilor bogătași. – Din fr. majordome.

MAJORITÁR, -Ă, majoritari, -e, adj. Care face parte din majoritate, care reprezintă cel mai mare număr, cea mai mare parte dintr-o colectivitate, care întrunește majoritatea. ◊ Reprezentanță majoritară = sistem electoral conform căruia sunt considerați aleși numai candidații care au întrunit majoritatea absolută a voturilor. – Din fr. majoritaire.

MAJORITÁTE, majorități, s. f. Partea sau numărul cel mai mare dintr-o colectivitate. ♦ Superioritate numerică cerută (prin lege) sau obținută în alegeri. ◊ Majoritate absolută = număr de voturi egal cu cel puțin jumătate plus unu din total. Majoritate relativă = numărul cel mai mare de voturi obținut de cineva în raport cu voturile obținute de fiecare din ceilalți candidați. Majoritate civilă = Majorat¹. – Din fr. majorité. Cf. lat. maioritas, -atis, germ. Majorität.

MAJÚSCUL, -Ă, majusculi, -e, s. f., adj. (Literă sau caracter de literă) care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și ale cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvânt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime; (literă) mare. – Din fr. majuscule.

MAL, maluri, s. n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; țărm; p. ext. regiune de lângă o apă. ◊ Expr. A ieși la mal = a duce ceva la bun sfârșit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca țiganul) la mal = a renunța sau a fi obligat să renunțe la ceva tocmai când țelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui șanț, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (Reg.) Ridicătură de pământ mai puțin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnișuri repezi sau abrupte. ◊ Expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre ființe) mare, mătăhălos. – Cf. alb. mall „munte”.

MALÁ, malale, s. f. Unealtă a zidarului alcătuită dintr-o placă de lemn cu mâner, cu care se întinde și se nivelează stratul de tencuială. – Din tc. mala.

MALÁC, -Ă, malaci, -ce, s. m. și f. Pui al bivoliței. ◊ Epitet depreciativ pentru un om gras, greoi și leneș. – Din bg. malak.

MALACHÍT s. n. v. malahit.

MALACÓF, malacofuri, s. n. Crinolină. [Pl. și malacoafe. – Var.: malacóv s. n.] – Din fr. malakoff.

MALACOLÓGIC, -Ă, malacologici, -ce, adj. Referitor la moluște; de malacologie. – Din fr. malacologique.

MALACOLOGÍE s. f. Parte a zoologiei care se ocupă cu studiul moluștelor. – Din fr. malacologie.

MALACÓV s. n. v. malacof.

MALADÍE, maladii, s. f. (Livr.) Boală. ◊ Maladie mitrală = boală de inimă care afectează valvula dintre atriu și ventriculul stâng. Maladie albastră = cianoză. – Din fr. maladie.

MALADÍV, -Ă, maladivi, -e, adj. (Despre oameni) Care are aspect bolnăvicios. ♦ (Despre stări, înclinații etc.) Care arată, trădează o boală. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care este exagerat, anormal (și nu poate fi stăpânit). Sensibilitate maladivă. Frică maladivă. – Din fr. maladif.

MÁLAGA s. f. Vin (foarte) dulce obținut în podgoriile din jurul orașului spaniol Malaga. – Din sp., fr. malaga.

MALAGUÉNA s. f. Dans spaniol cu ritm lent; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -ghe-nia] – Din sp., fr. malagueña.

MALAHÍT s. n. Carbonat natural de cupru de culoare verde, cristalizat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte decorative sau a unor vopsele. [Var.: malachít s. n.] – Din fr. malachite.

MALAIÉZ, -Ă, malaiezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Malaieziei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Malaieziei sau populației ei, privitor la Malaiezia sau la populația ei, care este originar din Malaiezia. – Din Malaiezia (derivat regresiv).

MALÁR, malare, adj. (În sintagma) Os malar (și substantivat, n.) = fiecare dintre cele două oase ale craniului, situate în părțile laterale ale feței, dedesubtul orbitelor. – Din fr. malaire.

MALÁRIC, -Ă, malarici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de malarie (cronică). 2. Adj. Care aparține malariei, privitor la malarie. – Din it. malarico.

MALÁRIE, malarii, s. f. Boală infecțioasă provocată de hematozoarul palustru (transmis prin înțepătura țânțarilor anofeli), caracterizată prin puternice accese de friguri; paludism, friguri (palustre). – Din it. malaria. Cf. fr. malaria, germ. Malaria.

MALARIOLÓG, -Ă, malariologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologue.

MALARIOLÓGIC, -Ă, malariologici, -ce, adj. De malariologie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologique.

MALARIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care studiază prevenirea și tratarea malariei; paludologie (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariologie.

MALARIOTERAPÍE, malarioterapii, s. f. Metodă de tratament care constă în inocularea parazitului malariei în vederea obținerii de temperaturi ridicate la bolnav; paludoterapie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. malariothérapie.