Toate definitiile
MANDOLINÁTĂ, mandolinate, s. f. Serenadă cântată cu acompaniament de mandolină. – Din it. mandolinata.
MANDOLINÍST, -Ă, mandoliniști, -ste s. m. și f. (Rar) Persoană care cântă la mandolină. – Din fr. mandoliniste.
MANDÓRĂ s. f. v. mandolă.
MÁNDRĂ, mandre, s. f. Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.
MANDRAGÓRĂ, mandragore, s. f. Plantă erbacee cu flori violete deschis, cu rădăcini groase, din care se extrage un tonic (Mandragora officinalis). – Din sl. manŭdragora.
MANDRÍN s. n. v. mandrină.
MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanșă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.
MANDRINÁRE, mandrinări, s. f. Acțiunea de a mandrina și rezultatul ei. – V. mandrina.
MANDRINÁT, -Ă, mandrinați, -te, adj. Îmbinat sau lărgit cu mandrina. – V. mandrina.
MANDRÍNĂ, mandrine, s. f. 1. Dispozitiv de fixare pe o mașină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operația de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi1 (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s. n.] – Din fr. mandrin.
MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. manì.
MANECHÍN, manechine, s. n. 1. Figură de lemn, de ceară, de material plastic etc., care înfățișează corpul omenesc sau o parte a lui și este folosită ca model în pictură și sculptură, ca suport pentru a proba ori a expune o haină etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care execută servil și mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, ușor de condus și influențabil. 2. Persoană angajată de un (mare) atelier de croitorie, de o casă de mode etc. pentru a îmbrăca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.
MANÉLĂ, manele, s. f. Piesă de lemn brut, cu lungime variind după întrebuințări, folosită mai ales în construcții. – Din it. manella.
MANÉTĂ, manete, s. f. Mică pârghie de mână cu care se declanșează sau se oprește un mecanism, un motor etc.; manelă. – Din fr. manette.
MANETÓN, manetoane, s. n. (Mec.) Fus al unui arbore cotit, pe care se articulează capul bielei. – Din fr. maneton.
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.
MANEVRÁBIL, -Ă, manevrabili, -e, adj. (Rar; despre sisteme tehnice) Care poate fi manevrat (3), pe cale manuală sau automată. – Din fr. manœuvrable.
MANEVRABILITÁTE s. f. (Rar) Capacitatea, proprietatea unui vehicul sau a unui sistem tehnic de a putea fi manevrat (3); faptul de a fi manevrabil. – Din fr. manœuvrabilité.
MANEVRÁNT, manevranți, s. m. Lucrător feroviar care efectuează cuplarea, decuplarea sau frânarea vagoanelor în timpul manevrei. – Manevră + suf. -ant.
MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.
MANEVRIÉR, -Ă, manevrieri, -e, adj., s. m. (Persoană) care execută manevre; (fig.) (persoană) cu mare abilitate în politică. [Pr.: -vri-er] – Din fr. manœuvrier.
MANGAFÁ, mangafale, s. f. (Fam.) Om care nu merită nici o considerație; om mărginit, bleg, prost, nătâng; mangafache. – Din tc. mankafa.
MANGAFÁCHE s. m. sg. (Rar) Mangafa. – Mangafa + suf. -ache.
MANGÁL, (2) mangaluri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Cărbune ușor, sfărâmicios, obținut prin arderea incompletă a lemnelor în cuptoare speciale sau prin stingerea forțată a jeraticului. 2. Vas metalic în care se aprind cărbuni și care servește iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber. ◊ Expr. A târnosi mangalul = a pierde vremea în zadar. [Pl. și (2, rar) mangale] – Din tc. mangal.
MANGALAGÍU, mangalagii, s. m. (Astăzi rar) Persoană care fabrică mangal (1); cărbunar, mangalizator. – Mangal + suf. -agiu.
MANGÁLIȚĂ, mangalițe, s. f. Rasă de porci de mărime mijlocie, cu rât scurt și ascuțit, cu picioarele scurte și cu păr creț; porc care face parte din această rasă. – Din magh. mangalica.
MANGALIZÁ, mangalizez, vb.I Tranz. și refl. A (se) preface în mangal. – Mangal + suf. -iza.
MANGALIZATÓR, mangalizatori, s. m. (Rar) Mangalagiu. – Din mangal.
MANGÁN s. n. Element chimic din grupa metalelor, de culoare albă-cenușie, strălucitor, dur și sfărâmicios, existent în natură sub formă de oxizi și întrebuințat în metalurgie la fabricarea anumitor aliaje. – Din germ. Mangan.
MANGANÁT, manganați, s. m. Nume generic dat sărurilor acidului manganic. – Din fr. manganate.