Toate definitiile

MAMELÚC, mameluci, s. m. 1. Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială. 2. Fig. Om lipsit de personalitate, de păreri proprii. – Din fr. mamelouk.

MAMELUCĂRÍE s. f. (Rar) Purtare, atitudine de mameluc (2). – Mameluc + suf. -ărie.

MAMIFÉR, mamifere, s. n. (La pl.) Clasă de vertebrate superioare care au corpul acoperit cu păr, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor; (și la sg.) animal din această clasă. ◊ (Adjectival) Animal mamifer. – Din fr. mammifère.

MAMÍTĂ, mamite, s. f. Boală infecțioasă care constă în inflamarea ugerului la animalele în lactație. – Din fr. mammite.

MAMOGRÁF, mamografe, s. n. (Med.) Aparat cu care se fac mamografii. – Din engl. mammograph.

MAMOGRAFÍE, mamografii, s. f. (Med.) Radiografie a glandei mamare; (rar) mastografie. – Din fr. mammographie.

MAMÓRNIȚĂ, mamornițe, s. f. Femeie grasă, mare, greoaie, leneșă. – Cf. baborniță.

MÁMOȘ, mamoși, s. m. Medic specialist în obstetrică și ginecologie; ginecolog, obstetrician. – Din ngr. mám[m]os.

MAMÚT, mamuți, s. m., adj. invar. 1. S. m. Specie fosilă de elefant care avea corpul acoperit cu peri lungi și fildeșii foarte dezvoltați (Elelphas primigenius). 2. Adj. invar. (Fig.; despre întreprinderi, organizații etc.) De mari proporții. – Din fr. mammouth.

MANAGEMENT s. n. Activitatea și arta de a conduce. 2. Ansamblul activităților de organizare, de conducere și de gestiune a întreprinderilor. 3. Știința și tehnica organizării și conducerii unei întreprinderi. [Pr.: me-nigi-ment] – Cuv. engl.

MANAGÉR, manageri, s. m. 1. Specialist în management. 2. Persoană care însoțește (în turneu) un sportiv, o echipă sportivă (profesionistă) și care se ocupă de problemele financiare și organizatorice ale competițiilor. – Din engl. manager.

MANAGERIÁL, -Ă, manageriali, -e, adj. Referitor la conducerea (economică), la organizarea întreprinderilor, de manager. [Pr.: -ri-al] – Din engl. managerial.

MANCÁNDO adv. (Muz.; indică modul de execuție) Prin rărirea tempoului și diminuarea simultană a intensității. [Pr.: -cán-] – Cuv. it.

MÁNCĂ, mance, s. f. (Reg.) Doică. – Din ucr. mamka.

MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Manciuriei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Manciuriei sau populației ei, privitor la Manciuria sau la populația ei, originar din Manciuria. {Pr.: -ri-an] – Manciuria (n. pr.) + suf. -ean.

MÁNCO s. n. (Fin.) Ceea ce lipsește; spec. lipsă de bani constatată la încheierea unor socoteli; pierdere (estimată) la o marfă cu prilejul transportului, al desfacerii etc. – Din it. manco.

MANCOLÍSTĂ, mancoliste, s. f. Listă pe care un filatelist o trimite partenerului de schimb, cuprinzând mărcile poștale care îi lipsesc din colecție. – Din fr. mancoliste.

MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici ghemuri cenușii, purtate uneori în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule, care crește în preajma apelor și prin mlaștini (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna.

MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.

MANDARÍN¹, mandarini, s. m. Demnitar indigen din Indochina; funcționar public (înalt) din China feudală. – Din fr. mandarin.

MANDARÍN², mandarini, Arbust fructifer cu flori albe, cultivat în regiunile mediteraneene pentru fructele sale comestibile (Citrus nobilis). – Din mandarină (derivat regresiv).

MANDARÍNĂ, mandarine, s. f. Fructul mandarinului², asemănător cu portocala, dar mai mic decât aceasta, cu coaja portocalie mai subțire și cu miezul mai dulce. – Din fr. mandarine.

MANDARINÁT s. n. Funcția mandarinului¹; timpul cât un mandarin¹ își exercită funcția. – Din fr. mandarinat.

MANDÁT, mandate, s. n. 1. Împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură. ◊ Teritoriu sub mandat = (în trecut) teritoriu administrat de o țară străină în baza unei hotărâri a unui for internațional. 2. (Jur.) Dispoziție, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordonă arestarea unui învinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoană (învinuit, martor sau expert) în fața unei instanțe judecătorești sau a unui organ de cercetare penală, pentru a da declarații, lămuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; p. ext. formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanța plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i s-a încredințat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. Mandatar.

MÁNDEA s. f. invar. (Arg.) Persoana care vorbește, care se adresează cuiva. – Din țig. mande.

MANDÍBULĂ, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (și la om și la animale). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. ♦ Fiecare dintre cele două părți chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

MANDIBULÁR, -Ă, mandibulari, -e, adj. Referitor la mandibulă, de mandibulă. – Din fr. mandibulaire.

MANDOLÍNĂ, mandoline, s. f. Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță boltită și din patru coarde metalice duble, care se pun în vibrație prin atingere cu o pană (de celuloid) sau prin ciupire. – Din fr. mandoline. Cf. it. mandolina, germ. Mandoline.