Toate definitiile
OLÉ s. n. Dans spaniol cu mișcare moderată, executat de o singură persoană care se acompaniază cu castaniete. – Cuv. sp.
OLEÁCĂ adv. (Pop.) Puțin, nițel. ◊ Loc. adv. Nici oleacă = nici un pic, deloc. Oleacă de... = puțin, într-o măsură oarecare, întrucâtva. [Var.: (înv. și reg.) leácă adv.] – Din ngr. oligháki.
OLEACÉE, oleacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, care cuprinde specii ca măslinul, liliacul, frasinul etc.; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -le-a-ce-e] – Din fr. oléacées.
OLEÁNDRA s. f. art. (Reg.) Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Et. nec.
OLEÁNDRU s. m. v. leandru.
OLEÁT, oleați, s. m. Sare sau ester al acidului oleic. [Pr.: -le-at] – Din fr. oléate.
OLEÁTĂ, oleate, s. f. Desen executat pe hârtie de calc, pe care sunt trasate detaliile unui teren și cadrul secțiunii topografice la care se referă. [Pr.: -le-a-] – Cf. engl. oiled [paper].
OLECĂÍ, olécăi, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se văita, a se văicări, a se tângui. [Prez. ind. și: olecăiesc. – Var.: olăcăí, olicăí vb. IV] – Din oleo.
OLECȘOÁRĂ adv. v. olecușoară.
OLECUȘOÁRĂ adv. (Reg.) Olecuță. [Var.: olecșoáră adv.] – Oleacă + suf. -ușoară.
OLECÚȚĂ adv. Diminutiv al lui oleacă; puțin de tot, olecuțică, olecușoară. – Oleacă + suf. -uță.
OLECUȚÍCĂ adv. (Reg.) Olecuță. – Olecuță + suf. -ică.
OLEIÁ vb. I v. uleia.
OLEIÁT, -Ă adj. v. uleiat.
OLEIFÓRM, -Ă, oleiformi, -e, adj. (Rar) Ca uleiul. [Pr.: -le-i-] – Din fr. oléiforme.
OLEÍNĂ, oleine, s. f. (Chim.) 1. Substanță lichidă incoloră, uleioasă, răspândită mai ales în grăsimile vegetale. 2. Denumire dată acidului oleic care rezultă la scindarea grăsimilor prin hidroliză. – Din fr. oléine.
OLEIÓS, -OÁSĂ adj. v. uleios.
OLEÓ interj. v. aoleu.
OLEOFÍL, -Ă, oleofili, -e, adj. (Chim.) Care absoarbe ulei. [Pr.: -le-o-] – Din fr. oléophile.
OLEOGRAFÍE, oleografii, s. f. Cromolitografie care reproduce o pictură în ulei, executată pe hârtie cu nervuri, imitând pânza, cu ajutorul unor coloranți speciali. [Pr.: -le-o-] – Din fr. oléographie.
OLEOLEÓ interj. v. aoleu.
OLEOMARGARÍNĂ s. f. Grăsime animală obținută din seu de calitate superioară, folosită la fabricarea margarinei animale sau mixte. [Pr.: -le-o-] – Din fr. oléomargarine.
OLEOMÉTRU, oleometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea densității uleiurilor grase. ♦ Aparat folosit pentru dozarea uleiurilor și a grăsimilor provenite din semințe. [Pr.: -le-o-] – Din fr. oléomètre.
OLÉU, oleuri, s. n. (Înv. și reg.) Ulei. – Din lat. oleum.
OU, ouă, s. n. 1. Celulă rezultată dintr-un ovul fecundat de un spermatozoid și din care se dezvoltă, prin diviziuni repetate, un nou organism; zigot. ♦ Spec. Oul (1) de pasăre, protejat de o coajă calcaroasă și alcătuit din două membrane, din albuș și din gălbenuș, care este folosit ca aliment. ◊ Loc. adj. Ca oul = fragil. ◊ Expr. (Despre cloșcă) A sta pe ouă = a cloci. A umbla cu cineva ca cu un ou (moale) = a trata pe cineva (supărăcios) cu prea multe menajamente, a menaja foarte mult pe cineva. (Merge sau calcă) parcă are ouă-n poală sau parcă calcă pe ouă = (merge) cu exagerată băgare de seamă. Oul lui Columb = problemă pe care cineva o rezolvă într-un mod foarte simplu, deși anterior părea foarte complicată și fără soluție. ♦ (Bot.) Celulă reproducătoare rezultată din fuziunea a doi gameți: zigot. 2. (Urmat de determinări care indică materia) Obiect în formă de ou (1). ◊ (Pop.) Oul genunchiului = rotulă. Oul piciorului = os proeminent care unește laba piciorului cu partea de jos a femurului[1]. – Lat. ovum.
OLFACTÍV, -Ă, olfactivi, -e, adj. Care se referă la simțul mirosului. ◊ Mucoasă (sau membrană) olfactivă = mucoasă care căptușește pereții cavităților nazale. Nervi olfactivi = prima pereche de nervi cranieni. – Din fr. olfactif.
OLFACTOMETRÍE, olfactometrii, s. f. (Med.) Determinare a gradului de sensibilitate olfactivă. – Din fr. olfactométrie.
OLFACTOMÉTRU, olfactometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea acuității olfactive. – Din fr. olfactomètre.
OLFÁCȚIE, olfacții, s. f. (Fiziol.) Miros. [Var.: olfacțiúne s. f.] – Din fr. olfaction, lat. olfactio, -onis.
OLFACȚIÚNE s. f. v. olfacție.