Toate definitiile
OGLINDÚȚĂ, oglinduțe, s. f. Oglinjoară. – Oglindă + suf. -uță.
OGLINGIOÁRĂ s. f. v. oglinjoară.
OGLINJOÁRĂ, oglinjoare, s. f. Diminutiv al lui oglindă; oglinduță. [Var.: (înv.) oglingioáră s. f.] – Oglindă + suf. -ioară.
OGÓI1, ogoaie, s. n. (Reg.) Loc în care se joacă copiii cu mingea sau loc delimitat (îngrădit) pentru jocuri de copii. – Et. nec.
OGOÍ2, ogoiesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A menaja, a cruța. [Var.: ogoiá vb. I] – Din scr. ugojiti. Cf. sl. goĩ „pace”.
OGOIÁ vb. I v. ogoi2.
OGOÍRE, ogoiri, s. f. Acțiunea de a (se) ogoi2 și rezultatul ei; alinare. – V. ogoi2.
OGOÍT, -Ă, ogoiți, -te, adj. Potolit, liniștit. – V. ogoi2.
OGÓR, ogoare, s. n. Bucată de pământ cultivată sau cultivabilă; țarină. ♦ Câmp semănat cu același fel de plante (de obicei cereale); lan. ♦ Teren agricol, proprietate agricolă. ♦ Teren arabil folosit ca pășune timp de un an, pentru a fi mai fertil în anii următori; pârloagă. ◊ Ogor negru = teren arat, grăpat etc., dar nesemănat timp de un an pentru a se reface. Arătură care se face cu mult înainte de lucrările de însămânțare. – Din bg., scr. ugar.
OGORÁȘ, ogorașe, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui ogor. – Ogor + suf. -aș.
OGORẤT, ogorâturi, s. n. Acțiunea de a ogorî și rezultatul ei; arat. [Var.: ogorít s. n.] – V. ogorî.
OGORÍT s. n. v. ogorât.
ODRĂSLITÓR, -OÁRE, odrăslitori, -oare, adj. (Înv.) Care dă lăstari, care odrăslește. – Odrăsli + suf. -tor.
ODRĂSLÚȚĂ, odrăsluțe, s. f. Diminutiv al lui odraslă. – Odraslă + suf. -uță.
OECOLOGÍE s. f. v. ecologie.
OENOCHOÉ s. n. Tip de vas grecesc din ceramică, de dimensiuni mici, cu deschidere trilobată și cu un singur mâner. [Pr.: enocoé] – Din fr. oenochoé.
OERSTÉD, oerstezi, s. m. Unitate de măsură a intensității câmpului magnetic. [Pr.: örsted] – Din fr. oersted.
OERSTEDMÉTRU, oerstedmetre, s. n. (Fiz.) Aparat pentru măsurarea intensității câmpului magnetic. [Pr.: ör-] – Din fr. oerstedmètre.
OF, (1) interj., (2) ofuri, s. n. 1. Interj. Exclamație care exprimă: a) durere, amărăciune, regret; deznădejde; necaz, ciudă; b) scârbă, dezgust; c) admirație, entuziasm; d) o dorință, o rugăminte; e) mirare, surprindere. 2. S. n. Oftat, suspin; p. ext. durere, amărăciune, tristețe, mâhnire, regret; suferință; deznădejde. ♦ Dorință neîmplinită. [Var.: oh interj.] – Onomatopee.
OLOÍSĂ, oloise, s. f. (Reg.) Numele mai multor specii de plante erbacee cu flori galbene sau albe, cu frunzele ovale și cărnoase, care cresc prin locuri pietroase și nisipoase (Sedum album și acrum, maximum, neglectum). – Et. nec.
OLONÓM, -Ă, olonomi, -e, adj. (Fiz.; despre legăturile sistemelor de puncte materiale) A cărei variație în timp nu depinde de viteze și de accelerații. – Cf. fr. holonomie, engl. holonomy.
OLTÁR, oltare, s. n. (Înv. și pop.) Altar. – Din sl. olŭtari.
OLTEÁN, -Ă, olteni, -e, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană care face parte din populația de bază a Olteniei sau este originară de acolo; (la pl.) populație care locuiește în Oltenia. 2. (Ieșit din uz) Precupeț (originar din Oltenia) care făcea comerț ambulant cu fructe, legume etc. II. Adj. Care aparține Olteniei sau oltenilor (I), privitor la Oltenia sau la olteni, originar din Oltenia; oltenesc. – Olt (n. pr.) + suf. -ean.
OLTEÁNCĂ, oltence, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Olteniei sau care este originară de acolo. – Oltean + suf. -că.
OLÚM, olumuri, s.n (Reg.) Adăpost pentru animale; îngrăditură, țarc. – Din tc. olum „vad”.
OLÚȚ, oluțe, s. n. Diminutiv al lui ol; ulcică. – Ol + suf. -uț.
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu.
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial.
OMAGIÉRE, omagieri, s. f. Acțiunea de a omagia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. omagia.
OMATIDÍE, omatidii, s. f. Fiecare dintre elementele care constituie ochiul compus al insectelor. – Din fr. ommatidie.