Toate definitiile

OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant.

OBLITERÁRE, obliterări, s. f. Acțiunea de a (se) oblitera și rezultatul ei; obliterație. – V. oblitera.

OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obturat. – V. oblitera.

OBLITERÁȚIE, obliterații, s. f. 1. Obliterare. 2. (Med.) Obstrucție. – Din fr. oblitération, lat. obliteratio.

OBLOMOVÍSM s. n. Atitudine de apatic; spirit de stagnare. – Oblomov (n. pr.) + suf. -ism.

OBLÓN, obloane, s. n. 1. Dispozitiv format din unul sau din mai multe panouri de metal, de lemn sau de material plastic, așezat în fața sau în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care intră în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec.

OBLONÁȘ, oblonașe, s. n. Diminutiv al lui oblon. – Oblon + suf. -aș.

OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus.

OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon.

OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.

ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fară înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ.

OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler.

OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.

OBNUBILÁȚIE, obnubilații, s. f. (Rar) Obnubilare. – Din fr. obnubilation.

OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist.

OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.

OBÓR¹, oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) Împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., scr. obor.

OBÓR², oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.

OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană care locuiește în apropierea oborului¹ (1). – Obor¹ + suf. -ean.

OBORÎ́, obór, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.

OBORÓC, oboroace, s. n. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: obróc s. n.] – Din ucr. uborok.

OFIURÍD s. m. v. ofiuridă.

OFIURÍDĂ, ofiuride, s. f. (La pl.) Clasă de echinoderme asemănătoare cu stelele de mare, cu cinci brațe, însă mai lungi, foarte mobile, bine delimitate de discul central (Ophiuroidea); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -fi-u-. – Var.: ofiuríd s. m.] – Din fr. ophiurides.

ÓFSAID, ofsaiduri, s. n. (Sport) Împrejurare, penalizată de arbitru, în care un jucător aflat în posesia mingii se găsește în zona pe care o formează linia ultimului jucător al echipei adverse și linia porții adverse. – Din engl. off-side.

OFT, ofturi, s. n. (Înv. și reg.) Oftat, suspin; p. ext. amărăciune, regret, durere, suferință, deznădejde. – Din aht.

OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft.

OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique.

OFTALMÍE, oftalmii, s. f. 1. Conjunctivită gravă, adesea purulentă. 2. Termen generic pentru afecțiunile inflamatorii grave ale structurilor profunde ale globului ocular. – Din fr. ophtalmie.

OFTALMOGRAFÍE, oftalmografii, s. f. Descriere anatomică a ochiului. – Din fr. ophtalmographie.

OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue.