Toate definitiile
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique.
OFTALMOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu fiziologia și cu patologia ochilor și a anexelor acestora. – Din fr. ophtalmologie.
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
OFTALMOMETRÍE, oftalmometrii, s. f. (Med.) Determinare a viciilor de curbură ale corneei cu ajutorul oftalmometrului. – Din fr. ophtalmométrie.
OFTALMOMÉTRU, oftalmometre, s. n. 1. Instrument care servește la măsurarea razelor de curbură a corneei în diferite direcții, folosit în special pentru determinarea astigmatismului. 2. Instrument folosit pentru determinarea distanței vizibilității distincte a ochiului. – Din fr. ophtalmomètre.
OFTALMOPATÍE, oftalmopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile de ochi. – Din fr. ophtalmopathie.
OFTALMOPLEGÍE, oftalmoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor motori ai ochiului. – Din fr. ophtalmoplégie.
OFTALMORAGÍE, oftalmoragii, s. f. (Med.) Hemoragie oculară. – Din fr. ophtalmorragie.
OFTALMOSCÓP, oftalmoscoape, s. n. Instrument folosit pentru examinarea interiorului globului ocular și a fundului de ochi. [Pl. și: oftalmoscopuri] – Din fr. ophtalmoscope.
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique.
OFTALMOSCOPÍE, oftalmoscopii, s. f. Examinare a interiorului globului ocular cu ajutorul oftalmoscopului. – Din fr. ophtalmoscopie.
OFTALMOTOMÍE, oftalmotomii, s. f. Extirpare a unui glob ocular bolnav. – Din fr. ophtalmotomie.
OFTÁRE, oftări, s. f. Faptul de a ofta; oftat, suspin. – V. ofta.
OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, însoțită în expirație de un zgomot caracteristic care întrerupe ritmul respirator normal, pricinuită de o durere morală (sau fizică); suspin, oftătură, aht, oft, oftare. – V. ofta.
OFTĂTÚRĂ, oftături, s. f. (Rar) Oftat. – Ofta + suf. -ătură.
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică.
OFTICÁRE, ofticări, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oftica. – V. oftica.
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
OGRĂDÁȘ, ogrădași, s. m. (Înv.) Persoană care slujea la o curte boierească. – Ogradă + suf. -aș.
OGRĂJOÁRĂ, ogrăjoare, s. f. Diminutiv al lui ogradă. – Ogradă + suf. -ioară.
OGRÍNJI s. m. pl. Resturi de paie, de fân etc. nemâncate de vite; cotoare, tulpini ale plantelor de nutreț. – Din scr. ogrizine.
OGÚR, ogururi, s. n. (Înv.; în superstiții) Prevestire, semn (bun); noroc. – Din tc. oğur.
OGURLÍU, -ÍE, ogurlii, adj. (Înv.; în superstiții) Care aduce noroc, de bun augur. – Din tc. oğurlu.
OHÁBĂ, ohabe, s. f. (Înv.) 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în evul mediu, în Țara Românească. – Din sl. ohaba.
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv. și pop.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĩnŭ.
OHÁVNIC, -Ă adj. v. ohabnic.
OHM, ohmi, s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm.
OHMMÉTRU, ohmmetre, s. n. Instrument electric portativ pentru măsurarea rezistențelor electrice. [Pr.: om-me-] – Din fr. ohmmètre.
OHÓ interj. Exclamație care exprimă surprindere, neîncredere etc. față de cele spuse de cineva. – O2 + ho.
OHRÁNĂ s. f. Poliție secretă în Rusia țaristă. – Din rus. ohrana.