Toate definitiile

UNTIȘÓR, untișori, s. m. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu flori galben-aurii, cu frunzele în formă de inimă, groase și lucioase, care se consumă ca salată; grâușor, sălățea (Ranunculus ficaria). 2. (Reg.) Untul-vacii. – Unt + suf. -ișor.

UNTÓS, -OÁSĂ, untoși, -oase, adj. Care conține mult unt; care are aspect de unt, ca untul; gras. – Unt + suf. -os.

UNTÚRĂ, unturi, s. f. Substanță grasă, insolubilă în apă, obținută prin topirea grăsimii animale și folosită în alimentație, în medicină, în industrie etc. ♦ Untură de pește = ulei extras din ficatul proaspăt al unor specii de pești (Gadus), bogat în vitaminele A și D, utilizat în tratamentul debilității fizice, al rahitismului etc. ♦ (Reg.) Osânză (de porc). – Lat. unctura.

UNTURÓS, -OÁSĂ, unturoși, -oase, adj. (Înv.) Care conține multă untură sau multe grăsimi; ca untura; gras. – Untură + suf. -os.

ÚNU, ÚNA num. card. (Când precedă un substantiv are forma un, o; când ține locul unui substantiv are forma unul, una) 1. (Adesea substantivat) Primul număr din seria numerelor naturale, care reprezintă unitatea și se indică prin cifrele 1 și I. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Vei petrece o zi sau două. ◊ Loc. adj. Tot unul și unul = numai oameni sau lucruri de valoare, deosebite. ◊ Loc. adv. (Fam.) De unul singur = izolat; individual; fără însoțitor. Până la unul = toți, în unanimitate. (Sudat; cu formă feminină și valoare neutră) întruna sau tot întruna = mereu. ◊ Expr. (Pop.) A merge una = a merge alături, nedespărțiți. A fi (sau a face pe cineva) una cu cineva ori cu ceva = a fi (sau a face să fie) la fel cu altul; a egaliza, a uniformiza. A o ține una (și bună) = a nu ceda, a fi perseverent, a se încăpățâna în susținerea unei păreri. ◊ (Adjectival) Are un an. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Acum e unu. ◊ (Substantivat, m.) Scrie un unu. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Prim, întâi. Tomul unu. ♦ (Precedat de „câte”, formează num. distributiv corespunzător) Venea numai câte unul să mă vadă. ♦ Loc. adv. Câte unul-unul sau unul câte unul = succesiv, pe rând. ◊ (În corelație cu „doi”, dă ideea de aproximație) Mai trăsese câte-o dușcă-două de rachiu. 2. (Adjectival) Singur, unic. ◊ (Folosit pentru întărirea pronumelui personal) Eu unul mă duc să deschid ușa. 3. (Adjectival) Același, identic. Suntem la un gând amândoi. 4. (Precedat de o negație sau în propoziții negative) Nimeni. [Gen.-dat. unuia, uneia sau (când are forma un, o) unui, unei] – Lat. unus, -a.

ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ține locul unui substantiv, fără a da o indicație precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. * Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamație de mirare (față de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobișnuit) sau de nemulțumire (în legătură cu o întâmplare neplăcută). ◊ (În alternanță cu „altul” sau cu sine însuși) Unul are ureche muzicală, unul are glas frumos. ◊ (În corelație cu „altul”, exprimă un raport de reciprocitate) Își luară ziua bună unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ◊ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ◊ (Cu nuanță peiorativă, folosit de obicei pe lângă nume de persoană) Unu', Iorgu Badea. ♦ (În alternanță cu „altul”) Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Niște, anumiți. 3. (Cu formă feminină și valoare neutră) Ceva. A-și pune una în gând. * Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreună). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una.

ÚNULEA, ÚNA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; în numerale ordinale compuse, indicând unitatea care urmează după zeci, sute, mii etc.; de obicei adjectival) A treizeci și una pagină. - Unu + le + a.

ÚPERCUT, upercuturi, s. n. Lovitură la box, aplicată adversarului de jos în sus, în general sub bărbie. – Din engl., fr. uppercut.

UPERCUTÁ, upercutez, vb. I. Intranz. A aplica adversarului (la box) un upercut. – Din upercut.

UPERIZÁRE, uperizări, s. f. Metodă de conservare a laptelui cu ajutorul unui tratament termic de scurtă durată și la temperatură ridicată, prin care se distrug microorganismele și se păstrează integral proprietățile laptelui crud. – După fr. upérisation.

ÚRA¹ interj. Exclamație care exprimă însuflețire, entuziasm, aprobare, îndemn etc. – Din rus. ura, fr. hourra.

URÁ², urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.

URACÍL s. n. (Biol.) Substanță organică de natură bazică prezentă în acidul ribonucleic. – Din fr. uracile.

URAGÁN, uragane, s. n. Ciclon tropical sau, p. gener., vânt foarte puternic cu acțiune distrugătoare, însoțit adesea de ploi torențiale. – Din fr. ouragan.

URÁLE s. n. pl. Strigăte de entuziasm, de adeziune, de aprobare etc.; aclamație. – De la ura¹.

URALÍT s. n. (Min.) Varietate de hornblendă cu aspect fibros. – Din germ. Uralit, fr. uralite.

URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populații) Care se află, trăiește în regiunea munților Ural și Altai; (despre limbi) vorbit de populațiile care trăiesc în regiunea munților Ural și Altai. – Din fr. ouralo-altaïque.

URANGUTÁN, urangutani, s. m. Maimuță antropoidă de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligentă și cu spiritul de imitație foarte dezvoltat, care trăiește în pădurile tropicale din Sumatra și Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s. m.] – Din fr. orang-outan.

URANIÁN, -Ă, uranieni, -e, adj. Care se referă la univers; cosmic. [Pr.: -ni-an] – Uranus (n. pr.) + suf. -ean.

URÁNIC, -Ă, uranici, -ce, adj. (Livr.) Uranian. – Din fr. uranique.

URANIFÉR, -Ă, uraniferi, -e, adj. (Despre minereuri și roci) Care conține uraniu. – Din fr. uranifère.

URANÍNĂ, uranine, s. f. Substanță colorantă întrebuințată ca sensibilizator în tehnica fotografică. – Din fr. uranine.

URANINÍT s. n. (Min.) Pehblendă. – Din fr. uraninite.

URANÍSC s. n. v. oranist.

URANÍSM s. n. (Med.) Pederastie. – Din fr. uranisme.

URANÍT s. n. (Chim.) Amestec natural al oxizilor de uraniu. – Din fr. uranite.

URÁNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu proprietăți radioactive, folosit în pilele atomice. – Din fr. uranium.

URANOFÁN, uranofani, s. m. (Chim.) Silicat hidratat de calciu și de uraniu; uranotil. – Din fr. uranophane, germ. Uranophan.

URANOGRAFÍE s. f. Descriere a cerului. – Din fr. uranographie.

URANOMETRÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea distanțelor interastrale. – Din fr. uranométrie.