Toate definitiile
UNITÁR, -Ă, unitari, -e, adj. Care formează un singur tot, un întreg; omogen. – Din fr. unitaire.
UNITARIÁN, -Ă, unitarieni, -e, adj. (În sintagma) Confesiune unitariană = confesiune creștină care neagă dogma trinității. ♦ (Substantivat) Adept al acestei confesiuni [Pr.: -ri-an] – Din fr. unitarien.
UNITARIANÍSM s. n. Doctrină creștină reformată apărută în secolul al XVI-lea în unele țări europene. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. unitarianisme, engl. unitarianism.
UNITÁTE, unități, s. f. 1. Numărul unu. ♦ Mărime care servește ca măsură de bază pentru toate mărimile de același fel. Unitate de măsură. ◊ (În sintagma) Unitate astronomică = unitate folosită pentru exprimarea distanțelor în sistemul solar, egală cu distanța medie de la Soare la Pământ. 2. Însușirea a tot ce constituie un întreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. * Regula celor trei unități (de loc, de timp și de acțiune) = regulă caracteristică teatrului clasic (antic și modern), după care opera dramatică trebuie să fie dezvoltarea unei acțiuni unice, care se desfășoară în același loc și într-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mică formație, organizație economică, administrativă, militară, sanitară etc. care alcătuiește un întreg și acționează după un plan general. – Din fr. unité, lat. unitas, -atis.
UNIÚNE, uniuni, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe persoane, grupuri, societăți, clase etc. pentru apărarea unor interese, pentru revendicarea unor drepturi comune, pentru realizarea unor scopuri comune etc. 2. Nume generic pentru diverse organizații politice, economice, obștești etc. 3. Unire a unor provincii sau state într-un singur stat; p. ext. stat astfel rezultat. [Pr.: -ni-u-] 2- Din lat. unio, -onis, fr. union.
UNIVALÉNT, -Ă, univalenți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Chim.) Monovalent. 2. S. m. (Biol.) Cromozom neîmperecheat. – Din fr. univalent.
UNIVÁLV, -Ă, univalvi, -e, adj. Care are o singură valvă. – Din fr. univalve.
UNIVÉRS, universuri, s. n. 1. Lumea în totalitatea ei, nemărginită în timp și spațiu, infinit de variată în ce privește formele pe care le ia materia în procesul dezvoltării ei; cosmos. 2. Globul pământesc; parte populată a globului pământesc (împreună cu tot ce se află pe el); locuitorii globului pământesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediată în care trăiește cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.
UNIVERSÁL, -Ă, universali, -e, adj. 1. Care aparține Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra întregii lumi, care cuprinde tot ce există și este comun tuturor; care se referă la toate ființele sau lucrurile luate în considerație într-un caz dat; general, obștesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Există o unitate dialectică între universal și particular. ◊ (Log.) Judecată universală = judecată care afirmă (sau neagă) un predicat în legătură cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = moștenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucură de o mare faimă; vestit, ilustru, celebru. 3. Care posedă cunoștințe din toate domeniile, care are o cultură generală vastă. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operații, bun pentru mai multe situații. ♦ (Substantivat, n.) Mandrină de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.
UNIVERSÁLII s. f. pl. Nume dat noțiunilor generale în filozofia scolastică. ◊ Disputa (sau cearta) universaliilor = discuție în jurul noțiunilor generale și a naturii lor, fapt care a determinat apariția celor trei curente din sânul scolasticii: realismul, nominalismul și conceptualismul. – Din lat. universalia.
UNIVERSALÍSM s. n. (Rar) Universalitate. – Din fr. universalisme.
UNIVERSALÍST, -Ă, universaliști, -ste, adj. Referitor la universalism. – Din fr. universaliste.
UNIVERSALITÁTE s. f. 1. Caracterul, însușirea a ceea ce este universal; universalism. 2. Totalitate, generalitate. – Din fr. universalité, lat. universalitas, -atis.
UNIVERSALIZÁ, universalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face să fie universal, a răspândi pretutindeni; a generaliza. – Din fr. universaliser.
UNIVERSIÁDĂ, universiade, s. f. Competiție sportivă internațională cu caracter complex la care participă tineretul din universități. [Pr.: -si-a-] – Univers [itate] + suf. -iadă (după olimpiadă).
UNIVERSITÁR, -Ă, universitari, -e, adj. Care aparține universității, privitor la universitate. ◊ Oraș (sau centru) universitar = oraș în care se află o universitate. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din corpul didactic al unei universități. – Din fr. universitaire.
UNIVERSITÁTE, universități, s. f. Instituție de învățământ superior cu mai multe facultăți și secții. ◊ (Ieșit din uz) Universitate de partid = școală superioară în care se preda ca disciplină de bază marxism-leninismul. Universitate populară = instituție pentru educația adulților, având ca formă principală de activitate ciclul de prelegeri din domenii variate. ♦ Localul acestor instituții. – Din fr. université, lat. universitas, -atis.
UNIVITELÍN, -Ă, univitelini, -e, adj. (Biol.; despre gemeni) Care provine dintr-un singur ou. – Din fr. univitellin.
UNIVÓC, -Ă, univoci, -ce, adj. 1. Care are un singur sens sau păstrează același sens în întrebuințări diferite. 2. (Mat.) Care se caracterizează prin faptul că unui element dintr-o primă mulțime îi corespunde un singur element din a doua mulțime. – Din fr. univoque, lat. univocus.
UNIVOCITÁTE s. f. (Livr.) Caracterul a ceea ce este univoc. – Din fr. univocité.
UNS, -Ă, unși, -se, adj., s. m. 1. Adj. Acoperit cu un strat gras. ♦ (Rar) Pătat de grăsime; unsuros. 2. S. m. (Înv.) Monarh sau cleric considerat, în urma unei ceremonii religioase speciale, ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ. – V. unge.
UNSOÁRE, unsori, s. f. 1. Substanță grasă, uleioasă (de origine animală sau vegetală) cu care se unge ceva sau cineva sau care servește la gătit. 2. Faptul de a unge. – Uns + suf. -oare.
ÚNSPREZECE num. card. Număr care are în numărătoare locul între 10 și 12 și care se indică prin cifrele 11 sau XI. ◊ (Adjectival) Are unsprezece ani. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Azi suntem în unsprezece. ◊ (Substantivat, m.) Scrie un unsprezece. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Capitolul unsprezece. * (Formează numeralul adverbial corespunzător) De unsprezece ori. ◊ (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte unsprezece părți. – Un + spre + zece.
ÚNSPREZECELEA, -ZECEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei adjectival) Care se află între al zecelea și al doisprezecelea. ◊ Expr. În ceasul al unsprezecelea = aproape de clipa în care nu mai e nimic de făcut; târziu. – Unsprezece + le + a.
UNSURÓS, -OÁSĂ, unsuroși, -oase, adj. Acoperit, îmbibat, pătat de grăsime. ♦ (Rar) Cleios, lipicios. – Unsoare + suf. -os.
UNT s. n. 1. Grăsime naturală, solidă, extrasă din lapte și folosită ca aliment. ◊ Loc. adv. Ca untul = fără efort, ușor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlăgui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul = a-l bate tare, rău (pe cineva). ♦ (Urmat de determinări care indică proveniența) Grăsime solidă extrasă din semințele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = plantă erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate și cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii; untișor (Orchis morio). – Lat. unctum.
UNTÁR, (1) untari, s. m., (2) untare, s. n. 1. S. m. Persoană care se ocupă cu prepararea untului. 2. S. n. Vas de lemn în care se bate untul. – Unt + suf. -ar.
UNTDELÉMN s. n. Ulei comestibil extras din măsline; p. gener. orice ulei vegetal comestibil. ◊ Expr. A ieși deasupra ca untdelemnul = a birui, a învinge; a se confirma, a se adeveri. [Var.: undelémn s. n.] – Unt + de + lemn (după sl. drĕvĕno maslo).
UNTDELEMNÍU, -ÍE, untdelemnii, adj. Care e de culoarea (galbenă a) untdelemnului; gălbui. [Var.: undelemníu, -íe adj.] – Untdelemn + suf. -iu.
UNTIÉRĂ, untiere, s. f. Vas în care se ține și se servește untul. [Pr.: -ti-e-] – Unt + suf. -ieră.