Toate definitiile
PLANÁRE1, planări, s. f. Acțiunea de a plana1 și rezultatul ei; plutire. – V. plana1.
PLANÁRE2, planări, s. f. Acțiunea de a plana2 și rezultatul ei. – V. plana2.
PLÉTORĂ s. f. 1. Cantitate de sânge sau de lichide depășind valorile normale în întreg organismul sau numai în anumite părți ale lui; stare morbidă provocată de această supraîncărcare și care se manifestă prin roșeața pielii și a mucoaselor, palpitații, puls accelerat, respirație scurtă etc. 2. Cantitate mare de obiecte sau de ființe (lipsite de valoare). ◊ Pletoră semantică = aglomerare (excesivă) de sensuri la unele cuvinte. – Din fr. pléthore.
PLÁCĂ, plăci, s. f. 1. (De obicei urmat de determinări care indică materia) Bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni. ◊ Placă aglomerată = placă (1) obținută prin aglomerarea cu lianți sintetici a așchiilor de lemn din sortimente inferioare sau din deșeuri de la exploatarea și industrializarea lemnului. Placă turnantă (sau învârtitoare) = disc de oțel sau de fontă sau pod de tablier metalic, care se poate învârti în plan orizontal în jurul axei sale verticale și care servește la întoarcerea vehiculelor feroviare, la trecerea lor de pe o linie pe alta etc. Placă fotografică = placă (1) de sticlă cu una dintre fețe acoperită cu o emulsie fotosensibilă, utilizată îndeosebi pentru realizarea negativelor fotografice, în spectroscopie, în microscopie etc. 2. Disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului. ◊ Expr. (Fam.) A schimba placa = a schimba subiectul unei discuții (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea față de cineva. 3. (Înv.) Tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători. 4. (Tipogr.) Foaie de metal pe care se imprimă literele. 5. (Med.) Proteză dentară mobilă. Placă dentară. 6. ◊ (În sintagma) Placă funerară = placă de metal, de marmură etc., fixată pe o piatră de mormânt, pe care este scris numele persoanei decedate, anii de viață, un epitaf etc. – Din fr. plaque.
PLAFÓN, plafoane, s. n. 1. Suprafață interioară a planșeului superior al unei încăperi; tavan, bagdadie. 2. Cifră-limită, limită valorică (maximă) în cadrul unor operații financiare, care nu poate fi depășită. ◊ Plafon de casă = limita până la care se pot păstra în permanență într-o casierie sume pentru efectuarea unor plăți curente. 3. Nivel maxim al unei mărimi (viteză, turații etc.) pe care îl poate atinge un sistem tehnic. 4. Înălțime la care se găsește, la un moment dat, suprafața inferioară norilor față de sol. 5. Altitudine maximă la care se poate urca o aeronavă. – Din fr. plafond.
PLANCTÓN, planctonuri, s. n. Totalitatea organismelor vegetale și animale, în general microscopice, care trăiesc în apă până la o adâncime de 200 m și care constituie hrana peștilor și a altor animale acvatice. ◊ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă. – Din fr. plancton.
PLANÉTĂ, planete, s. f. 1. Corp ceresc fără lumină proprie, satelit al Soarelui, care se vede pe cer sub forma unui punct luminos ca urmare a reflectării luminii solare; p. restr. Pământ (1). ♦ Orice corp ceresc fără lumină proprie, satelit al unei stele. 2. Zodie (în care se naște cineva). ♦ Bilet care conține preziceri naive privitoare la viitor și pe care îl vând flașnetarii extrăgându-l la întâmplare dintre altele de același fel (cu ajutorul unui papagal sau al unui șoarece dresat). [Var.: (înv.) planét s. m.] – Din fr. planète, lat. planeta.
PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza și a conduce pe bază de plan; a organiza o activitate, întocmind planul după care să se desfășoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activități. ♦ A repartiza timpul de muncă (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – După fr. planifier.
PLANIFICÁRE, planificări, s. f. Acțiunea de a planifica și rezultatul ei. – V. planifica.
PLÁNȘĂ, planșe, s. f. 1. Foaie de hârtie (mai groasă) pe care sunt reproduse desene, fotografii sau picturi, folosită ca ilustrație într-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care servește ca material didactic (la predarea științelor naturale). ♦ Coală, foaie mare de hârtie pe care s-a executat un desen tehnic, o hartă etc. desen tehnic executat pe o astfel de coală. 2. Placă de metal sau de lemn în care se sapă litere, note muzicale etc. spre a fi folosită în gravură. 3. Fiecare dintre plăcile de beton ale pavajului unei șosele, limitată de rosturile de dilatație. – Din fr. planche.
PLANTÁȚIE, plantații, s. f. 1. Totalitatea plantelor cultivate după o anumită metodă pe un teren amenajat în acest scop. ◊ Plantație de protecție = plantație de arbori sau de arbuști făcută pentru a apăra un teren de cultură împotriva secetei, a vântului etc. 2. Mare gospodărie caracterizată prin monocultura unor plante tehnice și alimentare în condiții speciale de climă (tropicală și subtropicală). [Var.: plantațiúne s. f.] – Din fr. plantation.
PLANTURÓS, -OÁSĂ, planturoși, -oase, adj. Cu forme pline, gras; voinic, zdravăn, masiv. – Din fr. plantureux.
PLÁSĂ1, plase, s. f. I. 1. Împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu. ◊ Plasă pescărească = unealtă de pescuit formată dintr-o rețea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol. III. (Rar.) Limbă de cuțit; tăiș. – Din sl. plasa.
PLÁSMĂ s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.
PLASTICITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela ușor prin apăsare. ♦ Proprietatea a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pastă care își menține coeziunea după ce a fost frământată și uscată. 2. Însușirea a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvânt etc. de a evoca ceva în mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticité.
PLASTOGRAFIÁ, plastografiez, vb. I. Tranz. A falsifica documente sau semnături pe documente, a face sau a comite o plastografie. [Pr.: -fi-a] – Din plastografie.
PLASTOGRAFÍE, plastografii, s. f. Falsificare a unui document sau a semnăturii unui document; fals în acte publice. ♦ Document falsificat. – Din ngr. plastoghrafĩa.
PLASTOGRAFIÉRE, plastografieri, s. f. Acțiunea de a plastografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. plastografia.
PLÁTĂ, plăți, s. f. 1. Faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare. ♦ Sistem, mod după care se plătește. 2. Sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinței unui lucru etc. 3. Răsplată (morală) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsă care se dă cuiva pentru fapte rele. ◊ Expr. A-și lua plata = a-și primi pedeapsa cuvenită. A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place. A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții, a lăsa în pace. – Din sl. plata.
PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.
PLATÓNIC, -Ă, platonici, -ce, adj. 1. Care aparține platonismului, privitor la platonism; platonian, platonician (2). ♦ P. ext. (Despre sentimente) Pur, ideal; spiritualizat. 2. Care nu se poate realiza, care nu se concretizează, care nu poate fi pus în practică; formal, abstract. – Din fr. platonique.
PLĂMÁDĂ s. f. 1. Plămădeală. ♦ Substanță care fermentează. 2. Fig. Sămânță, germen; p. ext. alcătuire, structură. ♦ Progenitură, odraslă. – Din plămădi.
PLĂPẤND, -Ă, plăpânzi, -de, adj. 1. (Despre ființe) Lipsit de rezistență, de vitalitate; debil, firav; p. ext. fragil, delicat, fin. 2. (Despre plante) Nedezvoltat; lipsit de sevă, gingaș, delicat. 3. Fig. Care se lasă ușor impresionat; sensibil. – Din lat. *palpabundus.
PLEISTOCÉN, -Ă, pleistoceni, -e s. n., adj. 1. S. n. Prima epocă a cuaternarului, caracterizată prin alternanțe de intervale reci cu perioade calde, prin răspândirea în regiunile temperate a unor specii de mamifere ca elefanții, rinocerii etc. și, mai ales, prin apariția omului. 2. Adj. Care aparține epocii pleistocene (1), privitor la această epocă. [Pr.: ple-is-] – Din fr. pléistocène.
PLEOÁPĂ, pleoape, s. f. 1. Fiecare dintre cele două membrane mobile, mărginite de gene, care acoperă și protejează ochiul în partea anterioară. 2. (Înv. și pop.) Capac (la sicriu). [Var.: (2) plioápă s. f.] – Cf. bg. pohlupka.
PLEOSCĂÍ, pleóscăi, vb. IV. Intranz. A plescăi. [Var.: (reg.) pleoșcăí vb. IV.] – Pleosc + suf. -ăi.
PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a se dezumfla. – Din scr. pljoštiti.
PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši.
PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.
PLEURÁL, -Ă, pleurali, -e, adj. Care ține de pleură, privitor la pleură. [Pr.: ple-u-] – Din fr. pleural.