Toate definitiile
IZOPÓD, izopode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee care au un segment toracic unit cu capul și șapte segmente toracice libere, fiecare cu câte o pereche de picioare identic conformate; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. isopode.
IZOPRÉN, izopreni, s. m. Hidrocarbură nesaturată prin a cărei polimerizare se obține cauciucul. – Din fr. isoprène.
IZOTÉRM, -Ă, izotermi, -e, adj. (Despre transformările sistemelor fizico-chimice) Care se produce la o temperatură constantă. ◊ Linie izotermă (și substantivat, f.) = linie care unește pe o hartă geografică punctele terestre cu aceeași temperatură medie a aerului, a apei sau a solului într-o anumită perioadă. Curbă izotermă (și substantivat, f.) = curbă care unește, pe o diagramă, punctele cu aceeași temperatură ale unui proces fizico-chimic. – Din fr. isotherme.
IZOTIPÍE s. f. Proprietate a unor substanțe chimice de a cristaliza în aceleași forme, fără a forma cristale mixte. – Din fr. isotypie.
IZOTÓP, -Ă, izotopi, -e, s. m., adj. (Atom, nucleu atomic) care are același număr de ordine ca și alt atom ori nucleu atomic, dar care diferă de acesta prin masa atomică. – Din fr. isotope.
IZOTRÓP, -Ă, izotropi, -e, adj. (Despre corpuri, substanțe etc.; adesea substantivat, m.) Care are proprietăți independente de direcția în spațiu. ♦ (Despre materiale) Care are, pe toate direcțiile, aceleași proprietăți mecanice. – Din fr. isotrope.
IZOTROPÍE s. f. Proprietate a unui corp de a fi izotrop. – Din fr. isotropie.
IZRAELÍT, -Ă, izraeliți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană de religie mozaică; p. restr. evreu. 2. Adj. Evreiesc [Pr.: -ra-e-] – Din fr. israélite.
IZVÓD, izvoade, s. n. (Înv.) 1. Însemnare; listă; registru (de cheltuieli), foaie (de zestre); catalog. 2. Manuscris; text. ♦ Document. 3. Concept, plan; model. – Din sl. izvodŭ
IZVODÍ, izvodesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A crea, a face, a inventa. ♦ (Rar) A descoperi. 2. Tranz. A alcătui, a compune, a redacta; a scrie. 3. Refl. A se contura, a apărea, a lua ființă. – Din sl. izvoditi „a extrage, a traduce”.
IZVODÍRE, izvodiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) izvodi și rezultatul ei. – V. izvodi.
IZVODITÓR, izvoditori, s. m. (Înv.) Cronicar; p. gener. scriitor, autor. – Izvodi + suf. -tor.
IZVÓR, izvoare, s. n. 1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână. 2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie. 3. Sursă de lumină sau de căldură. 4. Fig. Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă. 5. Document, text original (istoric, științific). – Din sl. izvorŭ.
IZVORÁȘ, izvorașe, s. n. Diminutiv al lui izvor (1). – Izvor + suf. -aș.
IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
IÁCA3 interj. v. iacă1.
ILUMINAȚIÚNE, iluminațiuni, s. f. v. iluminație.
INCINERÁ, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau altă substanță organică, prefăcându-le în cenușă. – Din fr. incinérer, lat. incinerare.
IZBẤNDĂ, izbânzi, s. f. Victorie, biruință (în luptă). ♦ Reușită, succes (într-o acțiune). – Din izbândi (derivat regresiv).
ÍGA interj. v. inga.
IMITAȚIÚNE s. f. v. imitație.
IMÉRSIE s. f. v. imersiune.
IMPRESIÚNE s. f. v. impresie.
IMPOLITÉȚĂ s. f. v. impolitețe.
IMPLORAȚIÚNE s. f. v. implorație.
IMPULSIÚNE s. f. v. impulsie.
ILÚZIE, iluzii, s. f. 1. Percepție falsă a unui obiect prezent înaintea ochilor, determinată de legile de formare a percepțiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase. 2. Fig. Situație în care o aparență sau o ficțiune este considerată drept realitate; speranță neîntemeiată, dorință neîndeplinită; amăgire; himeră. ◊ Expr. A(-și) face iluzii = a nădăjdui sau a face să nădăjduiască lucruri irealizabile; a (se) amăgi. A-și pierde iluziile = a rămâne dezamăgit. [Var.: (înv.) iluziúne s. f.] – Din fr. illusion, lat. illusio, -onis.
INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.