Toate definitiile
FUTILITÁTE, futilități, s. f. (Livr.) Inutilitate; lipsă de seriozitate, frivolitate. – Din fr. futilité, lat. futilitas, -atis.
FUTURÍSM s. n. Curent literar-artistic apărut în Italia, la începutul sec. XX, care exaltă promovarea noului, a prezentului care prefigurează viitorul. – Din fr. futurisme, it. futurismo.
FUTURÍST, -Ă, futuriști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține futurismului, privitor la futurism. 2. S. m. și f. Adept al futurismului. – Din fr. futuriste, it. futurista.
FUTUROLÓG, -Ă, futurologi, -ge, s. m. și f. (Rar) Viitorolog. – Din fr. futurologue.
FUTUROLOGÍE s. f. (Rar) Viitorologie. – Din fr. futurologie.
FUZÁNT, -Ă, fuzanți, -te, adj. (Despre proiectile) Care explodează în aer pe un anumit punct al traiectoriei; (despre focoase) care provoacă explozia în aer într-un anumit punct al traiectoriei. – Din fr. fusant.
FUZARIÓZĂ, fuzarioze, s. f. Boală a plantelor provocată de o specie de ciuperci și manifestată prin apariția unei pâsle dese de culoare alb-roz pe organele atacate, care putrezesc. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. fusariose.
FUZÉE, fuzee, s. f. Corp de formă aerodinamică, capabil să înainteze în atmosferă datorită forței de reacție a gazelor arse care ies dintr-un efuzor. – Din fr. fusée.
FUZELÁJ, fuzelaje, s. n. Parte componentă a avionului sau a planorului, care face legătura între aripi și ampenaje și care poartă încărcătura, postul de pilotaj, comenzile etc. – Din fr. fuselage.
FUZÉTĂ, fuzete, s. f. Fiecare dintre cele două dispozitive care fac legătura între roțile directoare și osia din față ale unui autovehicul și care permit orientarea roților în direcția dorită. – Din fr. fusette.
FUZÍBIL, -Ă, fuzibili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre metale) Care poate fi topit (ușor). 2. S. m. Element al unei siguranțe electrice în formă de fir sau de lamelă, care se topește atunci când este parcurs de un curent mai mare decât cel admis. – Din fr. fusible.
FUZIBILITÁTE s. f. Însușirea unui metal de a fi fuzibil. – Din fr. fusibilité.
FUZIFÓRM, -Ă adj. v. fusiform.
FUZIONÁRE, fuzionări, s. f. Acțiunea de a fuziona și rezultatul ei. [Pr.: -zi-o-] – V. fuziona.
FUNDAMENTÁ, fundamentez, vb. I. Tranz. A pune baze temeinice unei idei, unei teorii, unui program etc.; a stabili, a consolida; a demonstra cu argumente științifice. – Din fundament. Cf. germ. fundamentieren.
FUNDAMENTÁRE, fundamentări, s. f. Acțiunea de a fundamenta și rezultatul ei. – V. fundamenta.
FUNDÁRE, fundări, s. f. Acțiunea de a se funda și rezultatul ei; întemeiere, înființare, instituire, creare. – V. funda.
FUNDARISÍ, fundarisesc, vb. IV. Intranz. A lăsa ancora să cadă în vederea ancorării sau afurcării unei nave. – Fund1 + suf. -arisi.
FUNDARISÍRE, fundarisiri, s. f. Acțiunea de a fundarisi și rezultatul ei. – V. fundarisi.
FUNDÁȘ, fundași, s. m. Jucător din apărarea unei echipe de fotbal, de rugbi etc., care acționează în imediata apropiere a porții proprii (la fotbal), a liniei de țintă (la rugbi) etc.; apărător. – Fund1 + suf. -aș.
FUNDÁT, -Ă, fundați, -te, adj. Bazat (pe ceva), întemeiat (1). [Var.: fondát, -ă adj.] – V. funda.
FUNDATÓR, -OÁRE adj., s. m. și f. v. fondator.
FUNDÁȚIE, fundații, s. f. 1. Element sau ansamblu de elemente de construcție care servește ca suport sau ca bază de susținere a unei construcții, a unui utilaj, a unei mașini etc.; fundament, bază, temelie. ♦ (La pl.) Ramură a tehnicii care se ocupă cu proiectarea și cu executarea fundațiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijină o construcție cu o bază foarte mare. 3. Instituție cu caracter obștesc căreia, pentru realizarea scopurilor sale, i se afectează un fond special; așezământ. ♦ Fond constituit pentru întreținerea unei activități de interes public. [Var.: fundațiúne s. f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis.
FUNDAȚIÚNE s. f. v. fundație.
FÚNDĂ, funde, s. f. Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâșie de mătase, de pânză etc. și servind ca podoabă; p. ext. panglică. – Din ngr. fúnda.
FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură.
FUNDUÁRĂ, funduare, adj.f. (Înv.; în sintagma) Carte funduară = carte funciară, v. funciar. [Pr.: -du-a-] – Cf. lat. fundus, germ. Fundus „proprietate(de teren)”.
FUNDÚC, funduci, s. m. Monedă veche turcească de aur, care a circulat și în țările române în sec. XVIII; funducliu. – Din tc. findic.
FUNDUCLÍU, funduclii, s. m. Funduc. – Cf. funduc.
FUNÉBRU, -Ă, funebri, -e, adj. De înmormântare. ◊ Marș funebru = melodie solemnă și tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. ♦ Trist, jalnic, lugubru. – Din fr. funèbre, lat. funebris.