Toate definitiile
CALAMITÁT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – Din calamitate (derivat regresiv).
CALAMITÁTE, calamități, s. f. Nenorocire mare, dezastru care lovește o colectivitate. ◊ Flagel. – Din fr. calamité, lat. calamitas, -atis.
CALANDRÁ, calandrez, vb. I. Tranz. A trece un material printr-un calandru în vederea subțierii, aplatizării, netezirii etc. acestuia; a presa cu calandrul. – Din fr. calandrer.
CALANDRÁRE, calandrări, s. f. Acțiunea de a calandra și rezultatul ei. – V. calandra.
CALANDRÁT, -Ă, calandrați, -te, adj. Care este supus calandrării. – V. calandra.
CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s. m. și f. Muncitor care lucrează la calandru. – Din fr. calandreur.
CALÁNDRU, calandre, s. n. 1. Mașină de finisat sau de apretat țesăturile prin presare la cald. 2. (Tipogr.) Presă pentru imprimarea în relief a matrițelor (de stereotipie) și pentru satinarea hârtiei. – Din fr. calandre.
CALÁO s. m. Pasăre din Asia și Africa, al cărei cioc are un apendice încovoiat (Buceros rhinoceros). [Pr.: -la-o] – Din fr. calao.
CALAPẮR s. m. (Bot.; reg.) Calomfir. – Din scr. kaloper.
CALAPÓD, calapoade, s. n. Piesă de lemn în forma (labei) piciorului, întrebuințată la confecționarea încălțămintei sau care se pune în încălțăminte pentru a împiedica să se deformeze; formă de lemn pe care se întind căciulile sau pălăriile. ♦ gener. Tipar, formă, model. ◊ Expr. Pe același calapod = la fel, asemănător, identic. – Din ngr. kalapódi.
CALÁRE, calări, s. f. Acțiunea de a (se) cala. – V. cala.
CALATÍDIU, calatidii, s. n. (Bot.) Inflorescență cu axul lățit, pe care sunt fixate florile sesile. [Pr.: -di-u] – Probabil din lat.
CÁLĂ1, cale, s. f. 1. Încăpere în fundul unei nave și destinată încărcăturii acesteia; hambar (3). 2. Platformă ușor înclinată pe care se construiesc sau se repară nave. 3. Piesă prismatică din lemn sau din metal care se așază în fața roții unui vehicul spre a-l imobiliza. 4. Piesă în formă de prismă, de cilindru sau paralelipipedică, având o dimensiune foarte precisă, cu care se controlează dimensiunile pieselor în construcția de mașini. – Din fr. cale.
CÁLĂ2, cale, s. f. Plantă decorativă de origine tropicală, cu frunze mari în formă de săgeată, una dintre frunze, de culoare albă, răsucită în formă de cornet, înconjurând inflorescența (Calla aethiopica). – Din germ. Kalla, lat. calla.
CALC, calcuri, s. n. 1. (În sintagma) Hârtie de calc = Hârtie translucidă obținută prin măcinarea fină a pastei de hârtie, folosită la executarea desenelor în tuș, pentru a fi apoi copiate pe hârtie heliografică (ozalid). 2. Copia pe hârtie de calc a unui desen; decalc (1). 3. Fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, cuvintelor existente în limbă ori în formarea unor cuvinte ori expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine; decalc (2). – Din fr. calque.
CALCÁN1, calcani, s. m. Pește de mare cu corpul rombic, turtit lateral și asimetric, având ambii ochi pe partea stângă și solzi lungi, tari pe burtă și pe spate; pește-de-mare (Scophthalmus maeoticus). – Din tc. kalkan [baitği].
CALCÁN2, calcane, s. n. Perete exterior din spate (fără deschizătură) al unei case (destinat să fie acoperit de zidul asemănător al unei clădiri vecine). 2. (Înv.) Scut, pavăză. – Din tc. kalkan.
CALCANÉU, calcanee, s. n. Unul dintre cele două oase ce formează călcâiul. – Din fr. calcanéum, lat. calcaneum.
CALCANTÍT s. n. Sulfat natural hidratat de cupru, albastru, sticlos, solubil în apă, frecvent în zona de oxidare a zăcămintelor cuprifere; piatră-vânătă. – Din fr. calcantite.
CALCÁR, calcare, s. n. Rocă sedimentară sau biogenă alcătuită din carbonat de calciu, de culoare albă, cenușie, roșie, neagră etc.; piatră-de-var. [Acc. și: cálcar] – Din lat. calcarius, fr. calcaire.
CALCARÓS, -OÁSĂ, calcaroși, -oase, adj. Care conține calcar. – Calcar + suf. -os.
CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec.
CÁLCE1, călci, s. f. (În sintagma) Calcea calului = plantă erbecee perenă, toxică, cu frunze groase și lucitoare, în formă de copită de cal, și cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.
CÁLCE2, s. f. 1. Oxid de calciu. 2. Material refractar obținut prin calcinarea carbonatului de calciu natural. – Din lat. calx, calcis.
CALCEDÓNIE, s. f. Varietate (colorată sau translucidă) de bioxid de siliciu natural, folosită ca piatră semiprețioasă, la confecționarea unor obiecte de artă, ca abraziv etc. – Din fr. calcédoine, lat. chalcedonius.
CALCEMÍE, calcemii, s. f. (Fiziol.) Prezență a calciului în sânge; cantitatea de calciu prezentă în sânge. – Din fr. calcémie.
CALCHIÁ, calchiez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce un desen sau o schiță cu ajutorul hârtiei de calc. 2. A forma cuvinte sau expresii noi ori a îmbogăți un cuvânt sau o expresie cu un sens nou cu ajutorul unui calc (3). [Pr.: -chi-a] – Din fr. calquer.
CALCHIÉRE, calchieri, s. f. Acțiunea de a calchia și rezultatul ei. [Pr.: -chie-re-] – V. calchia.
CÁLCIC, -Ă, calcici, -ce, adj. (Geol.) De calciu. Depozit calcic. – Din fr. calcique.
CALCÍCOL, -Ă, calcicoli, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care crește pe un sol bogat în calcar; calcifil. – Din fr. calcicole.