Toate definitiile
CABOTINÁJ s. n. Cabotinism. – Din fr. cabotinage.
CABOTINÉSC, -EASCĂ, cabotinești, adj. De cabotin. – Cabotin + suf. -esc.
CABOTINÍSM s. n. Atitudine, gest, apucătură de cabotin (2); cabotinaj. – Cabotin + suf. -ism.
CABOȘÓN, caboșoane, s. n. 1. Piatră prețioasă sau semiprețioasă fără fațete, fixată într-o montură de metal. 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o fațadă. – Din fr. cabochon.
CABRÁ, cabrez. vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din față pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer.
CABRÁJ, cabraje, s. n. 1. Cabrare. 2. Evoluție pe care o execută un avion când își mărește brusc panta de urcare. – Din fr. cabrage.
CABRÁRE, cabrări, s. f. Acțiunea de a cabra și rezultatul ei; ridicare a unui cal pe picioarele dinapoi; cabraj. – V. cabra.
CABRIÓLĂ, cabriole, s. f. Salt al calului prin care acesta se întoarce în loc. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. cabriole.
CABRIOLÉTĂ, cabriolete, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; brișcă2, șaretă. [Pr.: -bri-o-. – Var.: gabriolétă, -e s. f.] – Din fr. cabriolet.
CÁBULĂ, cabule, s. f. (Rar) Superstiție de jucător (de cărți). – Din tc. kabul.
CABULIPSÍ, cabulipsesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A catadicsi. – Din ngr. kabúleisa.
CÁCA subst. (În limbajul copiilor) 1. Materii fecale, excremente. 2. Lucru murdar, respingător. – Cf. fr. caca.
CACADẤR, cacadâri, s. m. (Bot.; reg.) Măceș. – Et. nec.
CACÁO s. f. Sămânța arborelui de cacao, folosită (sub formă de produs pulverulent) în alimentație, mai ales la fabricarea ciocolatei și a unor băuturi hrănitoare. ◊ Unt (sau ulei) de cacao = substanță grasă, de culoare albă-gălbuie, extrasă din pulberea de cacao și folosită la fabricarea ciocolatei, în industria farmaceutică, în cosmetică etc. ♦ Băutură preparată cu pulbere de cacao. [Pr.: -ca-o] – Din fr. cacao.
CACAOTIÉR, cacaotieri, s. m. Arbore de cacao. [Pr.: -ca-o-ti-er] – Din fr. cacaotier.
CACEALMÁ, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, căruia îi lași impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦ P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din tc. kaçirma
CÁCIUR, -Ă, caciuri, -e. s. m., adj. (Miel) cu blăniță de culoare neagră pe trunchi și brumărie pe bot, urechi, labe și coadă. – Et. nec.
CACOFÓNIC, -Ă, cacofonici, -ce, adj. Care produce o cacofonie; lipsit de armonie. – Din fr. cacophonique.
CACOFONÍE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. – Din fr. cacophonie.
CACOFONÍSM, cacofonisme, s. n. (Rar) Cacofonie. – Cacofonie + suf. -ism.
CACOGENÉZĂ, cacogeneze, s. f. (Med.) Dezvoltare anormală a unui organ. – Din fr. cacogenèse.
CACOGRAFÍE, cacografii, s. f. Ortografiere greșită. – Din fr. cacographie.
CACOLOGÍE, cacologii, s. f. Construcție, locuțiune greșită. – Din fr. cacologie.
CACÓM, (1) cacomi, s. m., (2) cacomuri, s. n. (Înv. și reg.) 1. S. m. (Zool.) Hermină. 2. S. n. Blană de hermină. – Din tc. kakim.
CACOSMÍE, cacosmii, s. f. (Med.) Deficiență constând în perceperea exagerată a mirosurilor urâte. – Din fr. cacosmie.
CACTACÉE, cactacee, s. f. Cactee. – Din fr. cactacées.
CACTÉE, cactee, s. f. (La pl.) Familie de plante exotice adaptate la uscăciune prin tulpinile cărnoase, pline cu suc apos sau lăptos, și prin frunzele reduse sub formă de spini; (și la sg.) plantă care face parte din această familie; cactacee. – Din fr. cactées.
CÁCTUS, cactuși, s. m. Nume dat mai multor specii de plante din familia cacteelor, cultivate la noi ca plante ornamentale. – Din fr. cactus.
CADASTRÁ, cadastrez, vb. I. Tranz. A efectua lucrări de cadastru; a înscrie în cadastru. – Din fr. cadastrer.
CADASTRÁL, -Ă, cadastrali, -e, adj. Care ține de cadastru, privitor la cadastru. – Din fr. cadastral.