Toate definitiile

RĂȘCHIÉRE, rășchieri, s. f. Acțiunea de a rășchia și rezultatul ei; rășchiat¹. [Pr.: -chi-e-] – V. rășchia.

RĂȘCHIRÁRE, rășchirări, s. f. Acțiunea de a (se) rășchira și rezultatul ei. – V. rășchira.

RĂȘCHIRÁT, -Ă, rășchirați, -te, adj. Depărtat, întins în lături. ♦ Împrăștiat; răsfirat. ♦ Ramificat, rămuros. [Var.: răschirát, -ă adj.] – V. rășchira.

RĂȘCHITÓR, rășchitoare, s. n. Unealtă pe care se deapănă tortul, lâna de pe fuse sau de pe gheme pentru a le face scul sau jurubiță. [Var.: răschitór s. n.] – Rășchia + suf. -tor.

RĂȘFÉT s. n. v. rușfet.

RĂȘINÁR, rășinari, s. m. (Reg.) Persoană care se ocupă cu extracția sau cu vânzarea rășinii. – Rășină + suf. -ar.

RĂȘÍNĂ, rășini, s. f. Nume generic dat unor substanțe lipicioase, inflamabile, secretate de diferite plante, mai ales conifere, sau produse pe cale sintetică. – Lat. resina.

RĂȘINĂRÍE, rășinării, s. f. (Rar) Locul unde se produce sau se prelucrează rășina. – Rășină + suf. -ărie.

RĂȘINÓS, -OÁSĂ, rășinoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre arbori) Care conține, care produce rășină. 2. S. f. pl. Denumire generică dată unor arbori sau arbuști ale căror organe conțin rășină și care formează singuri sau în asociații păduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul și proprietățile rășinii; lipicios, cleios. – Rășină + suf. -os.

RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec.

RĂȘLUÍRE, rășluiri, s. f. Acțiunea de a rășlui și rezultatul ei. – V. rășlui.

RĂȘLUÍT, -Ă, rășluiți, -te, adj. (Despre grăunțe, semințe etc.) Descojit², decorticat. – V. rășlui.

RĂȘPĂLUÍ, rășpăluiesc, vb. IV. Tranz. A prelucra suprafețele corpurilor metalice sau nemetalice cu rașpelul; a pili, a răzui; p. ext. a zgâria. – Rașpel + suf. -ui.

RĂȘPĂLUÍRE, rășpăluiri, s. f. Acțiunea de a rășpălui și rezultatul ei. – V. rășpălui.

RĂȘPĂLUÍT, -Ă, rășpăluiți, -te, adj. Pilit, răzuit, zgâriat cu rașpelul. – V. rășpălui.

RĂTĂCÍRE, rătăciri, s. f. Faptul de a (se) rătăci. ♦ Fig. Întunecare a minții, pierdere a facultăților mintale; nebunie. ♦ Fig. Greșeală, eroare. – V. rătăci.

RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci.

RĂTĂCITÓR, -OÁRE, rătăcitori, -oare, adj. Care rătăcește; care umblă din loc în loc fără odihnă. – Rătăci + suf. -tor.

RĂTEÁZĂ s. f. v. rătez.

RĂTÉZ, răteze, s. n. Închizătoare primitivă de lemn sau de oțel în formă de limbă, pentru uși, porți sau ferestre; zăvor. [Var.: răteáză s. f.] – Din ucr. retjaz, magh. retesz.

RĂTÚND, -Ă adj. v. rotund.

RĂTUNJÍ vb. IV v. rotunji.

RĂTUNZÍT, -Ă adj. v. rotunjit.

RĂTUTÍ, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.

RĂTUTÍRE, rătutiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti.

RĂTUTÍȘ adv. (Reg.) De jur-împrejur. – Rătuti + suf. -iș.

RĂTUTÍT, -Ă, rătutiți, -te, adj. (Reg.) Zăpăcit, smintit, nebun. – V. rătuti.

RĂȚIȘOÁRĂ, rățișoare, s. f. 1. (Zool.) Rățușcă. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenușii, cu rostrul lățit, asemănător cu ciocul de rață, care atacă porumbul, sfecla, ovăzul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Plantă erbacee perenă, cu rizom și frunze lungi, cu tulpina scurtă, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Rață + suf. -ișoară.

RĂȚOÍ², rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi¹.

RĂȚOIÁLĂ, rățoieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se rățoi²; vorbă răstită, amenințătoare. [Pr.: -țo-ia-] – Rățoi² + suf. -eală.