Toate definitiile

DERMATOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul pielii și al bolilor ei. – Din fr. dermatologie.

DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober.

DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A se abate (în mod excepțional) de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale. – Din fr. déroger, lat. derogare.

DEROGÁRE, derogări, s. f. Acțiunea de a deroga și rezultatul ei; abatere (excepțională) de la o lege, de la un regulament etc. – V. deroga.

DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius.

DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro să o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

DESĂVÂRȘÍ, desăvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A deveni sau a face să devină desăvârșit, perfect; a (se) perfecționa. 2. Tranz. A face ca o acțiune să capete formă definitivă. ♦ (Rar) A duce la îndeplinire; a realiza, a săvârși, a termina. – De + săvârși.

DESCHIZĂTÚRĂ, deschizături, s. f. Loc liber prin care se poate pătrunde în interiorul unui lucru sau prin care se poate vedea. – Deschide + suf. -ătură.

DESCIFRÁRE, descifrări, s. f. Acțiunea de a descifra și rezultatul ei. – V. descifra.

DESCLEIÉRE, descleieri, s. f. Acțiunea de a (se) descleia și rezultatul ei. ♦ Operație de finisare a țesăturilor prin eliminarea apretului de încleiere aplicat pe firele de urzeală înainte de începerea țeserii. – V. descleia.

DESCOMPÚS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care are înfățișarea morală sau fizică deformată; (despre fața omului) crispat, contractat. – V. descompune.

DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera.

DESCOPERÍT, -Ă, descoperiți, -te, adj. 1. Dezvelit, neacoperit; expus vederii. ♦ (Despre cap, p. ext. despre oameni) Fără pălărie, căciulă etc., cu capul gol. ♦ (Despre plafoane) Parțial neacoperit (pentru aerisire și răcoare). ♦ Fig. Fără apărare. Aripa descoperită a armatei. 2. Fără acoperire legală; p. ext. (fam.) cu lipsuri financiare, fără bani. – V. descoperi.

DESCOTOROSÍ, descotorosesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) degaja, a (se) elibera, a scăpa de cineva sau de ceva care supără, care incomodează; a (se) dezbăra. – Des¹- + cotorosi.

DESCRÉȘTERE, descreșteri, s. f. Faptul de a descrește; scădere, reducere, micșorare, împuținare. – V. descrește.

DESCREȚÍT, -Ă, descrețiți, -te, adj. Cu crețurile desfăcute, netezite. – V. descreți.

DESCRIPTÍV, -Ă, descriptivi, -e, adj. 1. Care descrie; care conține o descriere. 2. (În sintagma) Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spațiu cu ajutorul proiecțiilor pe două planuri. – Din fr. descriptif, lat. descriptivus.

DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Din lat. *disculceus (= disculceatus).

DESCURAJÁ, descurajez, vb. I. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă curajul, entuziasmul, nădejdea; a (se) demoraliza. – După fr. décourager.

DESCURAJATÓR, -OÁRE, descurajatori, -oare, adj. Care te face să-ți pierzi curajul; demoralizant, deprimant. – Descuraja + suf. -tor.

DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des¹- + [în]curca.

DESCUSÚT, -Ă, descusuți, -te, adj. (Despre o cusătură; p. ext. despre un lucru cusut) Cu ața ruptă, destrămat în locul unde a fost cusut; a cărui cusătură este desfăcută. – V. descoase.

DESECÁRE, desecări, s. f. Acțiunea de a deseca și rezultatul ei. ♦ Secare a surplusului de apă dintr-un teren umed pentru a-l face cultivabil sau apt pentru construcții. ♦ Operație de eliminare mecanică a apei din cărbune. – V. deseca.

DESEMNÁ¹, desemnez, vb. I. Tranz. A indica, a numi o persoană considerând-o cea mai potrivită pentru desfășurarea unei activități, pentru ocuparea unei demnități sau a unei funcții. ♦ (Rar) A indica unei persoane un anumit lucru. ♦ A numi într-o funcție. – Din fr. désigner, lat. designare (după semn).

DESEMNÁ² vb. I. v. desena.

DÉSEORI adv. Adeseori. [Pr.: -se-ori] – Des² + oară.

DEȘERTÁ, deșért, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A scoate întregul conținut dintr-un recipient. ◊ Expr. A deșerta sacul (până la fund) = a spune tot ce știi (noutăți, glume, necazuri etc.). ♦ A bea până la fund băutura dintr-un vas; a da pe gât o băutură. 2. Refl. (Despre locuri populate de oameni) A deveni gol, pustiu. – Din deșert.

DEȘERTÁT², -Ă, deșertați, -te, adj. (Pop.; despre recipiente) Care este gol, care nu mai conține nimic în interior. – V. deșerta.

DEȘERTÁT¹ s. n. (Pop.) Deșertare. – V. deșerta.

DESFĂCÚT², -Ă, desfăcuți, -te, adj. 1. (Despre un obiect formând un tot) Descompus, desprins (în bucăți); răsfirat, împrăștiat, demontat. 2. (Jur.) Anulat. 3. (Despre haine) Descheiat, dezlegat. ♦ (Despre scrisori, pachete etc.) Deschis. – V. desface.